Subiecte

parole parole 2010 beta2

Am downloadat și testat imaginea pentru mașină virtuală oferită de Microsoft pentru beta2 de la VS.NET 2010.

A pornit Windows 2008 server și m-a informat (un ecran pe care încă nu l-am mai văzut) că imaginea va expira și că toți utilizatorii au parola…

Mă uit, mă mai uit odată. M-am cam speriat. Să tastez eu chestia asta?? Probabil e cu autologon și mi-o spune doar daca ajung prin cine știe ce împrejurări să am nevoie de ea. Prevăzător am făcut și un screenshot (nu pentru blog deși aveam ochii destul de bulbucați).

Dau click și…. ce autologon…. Ia de aici:

10 utilizatori. Uau, cîtă grijă au avut pentru mine. Au făcut 10 utilizatori de toate felurile, rasele, culorile, sexele și orientările… lor. Am avut de unde alege așa că am ales un arab (că era primul).

Click mai departe și coșmarul se confirmă: trebuie tastată parola. Cu mîna. Mă apuc și tastez cu atenție:
P-2-s-s-w-0-r-d

M-am gîndit dar mai mult am sperat că partea a doua, aia între paranteze drepte, o fi explicativă.

Nu e bine.

OK, am greșit la tastare, introduc din nou. Nope. Mai odată cu MAXIMĂ atenție. Nimic.

OK, înseamnă că e cum se poate mai rău. Tastez cu atenție maximă la pătrat:
P-2-s-s-w-0-r-d[P-two-s-s-w-zero-r-d]

Tot nu.

Aaaah, acolo e un spațiu, între d și [. Se vede clar ! Tastez din nou de data asta aproape de limita de a închide VirtualBox:
P-2-s-s-w-0-r-d [P-two-s-s-w-zero-r-d]

De data asta am pus și spațiu! Sînt parțial fericit, parțial obosit, parțial emoționat așa că mă gîndesc înainte să dau Enter dacă mai este ceva de făcut ca totul să fie PER-FECT. Nu este, nu am ce verifica, literele sînt afișate ca niste cerculețe negre (unde-s zilele cînd erau simple și banale asteriscuri?).

ENTER !

Nu. NU! NU! NU!
Îl șterg – mă gîndesc – dă-l în mă-sa că și așa nu eram prea curios.

Dar stai! O fi oare posibil să fie altfel? „Simplu”? „Inuitiv”? „Banal”? Așa, ca Office 2007…

Tastez:
P2ssw0rd

…T t… a   d    a aa  aaaa a….!
(adică a început dar greu)

Despre ce mai este prin mașina asta virtuală poate într-un episod viitor. Pînă atunci, stimați telespectatori, vă urez noapte bună!

2 comentarii la parole parole 2010 beta2

  • Aburel

    Intuitia mea (feminina? ca nu am auzit de intuitie masculina) imi spunea sa tastez P2ssw0rd de la inceput cu toate ca nu inteleg sensul liniutzelor si al parantezei

  • mrx

    eu m-am ferit sa am intuitie de care zici 🙂

Comentați

 

 

 

Puteţi folosi aceste etichete HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

captcha: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux