corporații și evoluție

Există cîteva corporații care în opinia mea, posibil greșită dar la care sunt îndreptăți, sunt sinonime cu putregaiul fetid al groapei de gunoi IT.

Ce au ele în comun, ce le leagă în mărețele idealuri de a-și păstra cumva prețul acțiunilor, singura lor rațiune de a exista?

În primul rînd ele nu se adresează sub nicio formă utilizatorului final. În orice caz și cu orice preț cadavrele industriei nu se expun judecății clientului final care votează obiectiv, cu portofelul în fața raftului unde poate alege. Nu veți găsi în magazin pe raft alături de produsele concurenței un… ceva Oracle de exemplu. Oracle nu poate risca să încerce să vîndă spre end-useri pentru că niciun om în toate mințile nu ar cumpăra. Să nu ne amăgim, nu e vorba aici că profilul nu le-ar permite să creeze (ce cuvînt deplasat în context) ceva demn de atenția publicului larg. Pur și simplu le e clar că orice astfel de tentativă duce direct la faliment așa că evită cu grijă aventura sinucigașă în arena concurenței bazate pe merit.

În al doilea rînd sau poate doar ca o consecință a punctului 1, membrii selectului club al demult depășiților se adresează guvernelor, altor mari organizații de preferință de stat și localizate în țări ale lumii a treia gen România, unde produsele lor se pot plasa pe bază de mită, trafic de influență, șantaj interstatal sau orice altă practică ilegală, ilicită și în afara cadrului concurenței. Ele sunt furnizorul favorit de “soluții” pentru Ministerul Mediului din Afganistan, Casa de Pensii din Venezuela sau de ce nu Casa de Asigurări de Sănătate din cine știe ce țară similară cu a noastră. La astfel de clienți, cu comisionul corect poți vinde orice și companii de teapa SAP au bugete pentru așa ceva.

Pentru a nu risca în niciun fel posibile confruntări concurențiale, a treia caracteristică a casei de bătrîni senili IT este că își creează sisteme proprietar, închise, cvasisecrete în detaliile tehnice, cu care e imposibil să te interconectezi dacă ești concurent, ba uneori imposibil de interconectat cu produsele lor proprii. După ei atîrnă o adevărată hoardă de paraziți, remora care lingușește rechinul muribund pentru a profita de el în ultimele clipe, șatre ambulante de instruire a angajaților în organizațiile victimă, hoarde de experți nomazi cu certificat auriu afișat pe perete și cam atît, oameni cu valoarea dată de absolvirea cursurilor serale a facultății de cabluri și mufe Cisco. Toți experții diplomați de astfel de corporații, care au investit bani reali în bucata de hîrtie frumos înrămată și care le dă de multe ori singura valoare, vor fi vital interesați să disemineze cangrena, să introducă otrava peste tot pentru a se face ei înșiși indispensabil și pentru a prelungi cît se poate de mult moartea inevitabilă a mamutului ce le dă de mîncare.

A patra caracteristică pentru giganticii muribunzi din IT este că ei nu vînd un anumit produs clar și bine definit, vînd doar motivul inițial al unei lungi și grele suferințe pentru client, vînd un ciot de produs care trebuie neapărat particulariza sau implementat la fața locului de către experții, consultanții, trainerii de la punctul 3. Pretextul, proto-produsul inițial de obicei costă o fracțiune nesemnificativă din totalul notei de plată. Grosul banilor sînt încasați mai tîrziu și treptat, pentru servicii de implementare, training, adaptare, interconectare, extindere, întreținere, instalare, punere în funcțiune, documentare, auditare etc etc, toate astea după ce clientul înțelege că mortul deși pute crunt, nu mai poate fi scos din casă pentru că s-a umflat și ușa e prea strîmtă.

Acum vreo 30 de ani, IBM era o companie trendy. Prin 1988 am pus-o pe bunica mea să tricoteze un pulover cu IBM scris cu litere albastre. Atunci clienții vroiau să cumpere de pe raftul magazinului un PC, alegeau să dea banul personal pentru ceva ce le plăcea. Clar IBM atunci nu era un mamut muribund. Între timp IBM a înstrăinat cam tot ce era produs concret, a rămas o companie care oferă adacadabrante servicii de consultanță magică, revendicîndu-se ca Adevărata Fiică a Adevăratei Mame Omida IT. Atunci IBM oferea produse destinate și clienților individuali, atunci își făceau reclamă, concurau și erau doriți de clienți pentru ceea ce erau. Azi oferă viziuni și soluții (dez)integrate destinate marilor bănci și guverne, aburelă pe băț cu aromă de mită și șmen.

Acum vreo 10 ani lumea încă mai cumpăra laptopuri și desktopuri HP, e drept că tot mai puțini end-useri odată cu trecerea timpului și în schimb tot mai multe firme mari de asigurări sau… mari firme de stat. Semn clar de descompunere. Cred că și acum mai poți eventual cumpăra un laptop HP de la supermarket dacă ții neapărat să ai probleme cu acumulatorul sau alimentatorul. HP se gîndește serios (dar sînt nehotărîți încă) să renunțe complet la produsele frivole destinate clienților finali și să se concentreze pe altceva decît spre IT de larg consum, probabil pentru că în zona asta nu mai au cu ce. Pentru ca suferința să fie complet savurată, în 2010 au angajat ca președinte (“chief executive officer”) un cadru de nădejde în întrecerea socialistă pe ramură, expert școlit la universități înalte, evreiești și non-tehnice, cu practica de vară făcută la… SAP: Leo Apotheker. Cînd angajezi să te conducă pe unul venit dintr-un mediu retrograd (dar bănos) gen SAP, tot ce poți să speri e să ajungi un birou de magie albă similar cu cel de unde ai adus noul șef. Leo de care zic a reușită să decredibilizeze complet HP ca o firmă cu produse destinate largului consum, a înmormîntat eforturile mobile (tablet, WebOS) și ca norocul (sau ghinionul), a fost la un pas dar nu a reușit să vîndă la timp afacerea cu calculatoare, exact ca în basmul IBM. Cînd a fost aproape să rezolve de tot problema, a trebui să plece, probabil felicitat.

Pe vremuri, prin 1992, AMD era o companie novatoare. Intel era producătorul de procesoare așezat, care nu excela tehnic dar care s-a pus în centrul a ceea ce urma să fie viitorul IT-ului. Oamenii cu bani, îmbrăcați în costum aveau Intel Inside. AMD trebuia să inoveze, să concureze, era mic și zburdalnic, fără prea mulți bani și cu procesoare destinate răzvrătiților, anarhiștilor, dușmanilor imperialismului. Studenții în blugi aveau AMD. Azi AMD angajează în poziție de conducere sînge tînăr, plin de ambiții și creativitate: Lisa Su. AMD are nevoie de dezvoltare în zona mobilă, destinată în mare parte utilizatorilor finali care votează corect, cu portofelul personal. Pentru a ajunge la inima tinerilor dornici de inovație, AMD angajează o fostă și nu chiar așa de tînără “executivă” cu practica de vară făcută la… IBM. Vreo asemănare cu Apotheker (ex SAP) + HP + domeniul mobil = eșec + abandon? După ce au dat-o destul de rău cu Bulldozerul în gard, AMD ar putea să încerce să se transforme într-o companie care să ofere servicii de magie consultativă similare cu SAP, IBM, HP, Siebel, Oracle, altfel de ce și-ar dori fosile de la IBM? Să vedem ce va reuși să facă într-un an doamna Su din AMD, asta înainte de a se retrage pentru a-l ajuta pe Leo Apotheker să ude florile din glastrele organizației non profit unde s-a pensionat, departe de capitalismul dezlănțuit, și unde își ia cumințel pastilele pentru memorie pentru că altfel nu primește de la tanti asistenta pireuțul de morcovei.

2 thoughts on “corporații și evoluție”

  1. Banii cistigati de la guvern/banci/companii mari sint mai ieftini. Adica mai usor de obtinut. Mi se pare normal sa fie tentanti.
    Din pacate interesul companiei nu e aliniat cu interesul conducatorilor si nici macar cu interesul actionarilor. Actionarii si conducatorii sint vremelnici, interesati in profitul de azi nu cel de maine.

  2. Voiam si noi la compania la care lucrez cu sirg sa ne punem o camera video care sa ne arate ce se intimpla in office-ul frate din alta tzara. Cisco ne-a zis ca da, sigur, nici o problema. $20K (doua-zeci-mii-dolari) si se rezolva.
    Cine oare ar da $20000 acasa pentru o solutie de maxim $1000 (2 webcam + 2 pc de minima configuratie)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *