succesuri negative

“Există încă șanse să se modifice procentul de 15% cu care se vor reduce pensiile dar reducerea salariilor cu 25% – diminuarea acesteia este exclusă.”

Autorul este un băiat domn anonim cu mustață stufoasă din PDL.

Reducerea procentului cu care se va reduce reducerea îmi amintește de cît de mult am ajuns să-mi doresc descreșterea economică. În vremurile astea în care tot ce știm să facem e o abruptă creștere economică negativă, descreșterea negativă pare aberația cea mai dezirabilă.

Alt băiat neanonimizat recent, Victor Ponta tocmai zise în direct: “Dumneavoastră aveți dreptul să mă întrebați ce vreți și eu o să vă răspund ce vreau. Nu-i normal?”. Nu pare normal (dar cred că mă refer la altceva pentru că el nu s-ar fi referit la sine folosind persoana a 3-a)

Același Victor în același direct: “nu trebuie să știi prea multă politică ca să”. Ai zice că la atîtea bairamuri cu tineretul partidului la care a participat înainte de a ajunge cap de partid trebuia să-i învețe cineva măcar cum să evite cacofonia legată de politică. Oricît de bun ar fi profesorul, gîndirea cacofonică în final tot iese pe gură.

Cum dau drumul la televizor, cum se umple ecranul de rahat împoșcat de flămîndele guri neofanariote.

PS: redusul anonim pare a se numi Ioan Oltean.

3 thoughts on “succesuri negative”

  1. Imi pare rau ca trebuie sa fiu asa de direct dar imi pare bine ca am plecat de acolo.
    Nu ca aici ar fi mult mai bine dar macar politicienii sint mai diplomati daca pot sa spun asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *