vremuri deschise

Facebook are interesul ca prețul la hardware-ul serverelor să scadă ca să cumpere încă 300 de tone de servere în loc să rescrie softicul în ceva rezonabil în loc de subset de PHP transcompilat în C++. Cum pentru ce să cumpere încă 300 de tone de servere? Pentru cei 9 miliarde de abonați activi. Sau nu sunt încă 9? Vor fi la următoarea raportare trimestrială.

Așadar Facebook își ia inițiativa în mână și moșește o fundație – Open Compute Project cu scopul declarat de a distruge prețul și deci piața serverelor de marcă. Investiția FB în toată andrepriza este donația de specificații hardware așa încât chinezii să nu mai fie nevoie să le fure și să vină cu cea mai ieftină manoperă imaginabilă. Afară cu Dell, IBM, HP, Supermicro etc. Luați de aici designul, mergeți dragi chinezi fiecare la bordeiul lui și la lumina lumânării cu LED piliți o carcasă mai ieftină, turnați izolația cablurilor în plastic topit în ceainic pe aragaz, dați la bunica să bobineze un transformator toroidal.

Toată lumea azi ca să fie trendy își zidește datancentre-uri în care să îngroape norii de pe fruntea civilizației umane. Pentru asta are nevoie FB de încă niște tone de servere la preț de dumping, pentru tine drag cititor și pentru pisica ta și a altora ca tine. Microsoft vor și ei ca norii îngropați să fie cât mai azurii așa că în noua tradiție hindo-americană de a se asocia cu tinerii cool ca să pară și blugii pe ei mai cool, s-au dat pe brazdă și s-au băgat cu botul în fund…ația lui Zuckerberg. Sigur vor monetiza după ce Nadela iese la pensie, remember Nokia? (apropos, și la Nokia a ajuns CEO tot un consătean al lui Nadela – Raajev Suri). După ce au analizat șamanii că SQL Server ar avea sens pe Linux, pasul următor a fost să doneze softicul lor pentru routere spre fundația pentru socoteală deschisă. Câtă caritate…

Ca să nu rămână mai prejos și să fie complet depășiți de vremuri, Google – prietenii e-mailurilor dumneavoastră și ai surselor deschise (surselor scrise de alții) au făcut și ei pasul decisiv: au donat și ei spre Open Compute Project ce aveau ei mai de preț și mai avansat în portofoliul lor: specificațiile pentru rafturi. Este vorba despre avangardistele rafturi pe care vor fi stivuite cele 300 de tone de servere Facebook pilite și bobinate cu multă dragoste de bunicile chinezești, servere spre care vor curge 24 din 24 date amănunțite despre somnul, nesomnul și activitatea dumneavoastră sexuală reală și/sau imaginară. Frumoasă vorba asta cu “și/sau”, de când îmi doream să o pot și eu folosi. Și pentru ca scurgerea (datelor) să fie mai fără-de-fricțiune spre plăcută, toate datele vor fi dirijate exact spre cine trebuie de softicul (fără backdoor – pe cuvânt, verificați sursele!) donat de Microsoft.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *