pe cale, pe lângă drum

Azi trebuie să fii cool, neapărat, obligatoriu, cu forța mai cult în cap decât îți permite fiziologia propriului organism. Pe cale de consecință…

Deja am trădat subiectul postării. Subiectul e Calea de Consecinței (fără număr).

Cum poți fi șocant de erudit în anii 2010 și ceva? Știu două metode 100% sigure. Ambele implică umilirea adversarului din conversație. Ambele trebuie să arate nu atât cât e protagonistul de cool în valoare absolută ci cât de muci de praf e adversarul în comparație, adversar care dintr-o dată nu mai poate combate subiectul pentru că nu înțelege nici măcar sensul sau succesiunea prepozițiilor din “conversație”.

Metoda 1 100% sigură deși deja oarecum depășită este abuzul de acronime, cu cât mai obscure, cu atât mai mândru pronunțate. E demodat dar e absolut sigur că oricât de bun e adversarul, nu are cum să reziste la o frază care conține 2-3 acronime atent pregătite în avans ca să fie clar că nici dracu’ din cei prezenți nu a auzit de ele. În secunda doi adversarul prea rușinat ca să ceară decodarea de teamă să nu pară incult, e dezarmat, nu mai poate riposta, reduce ritmul conversației, încearcă să schimbe subiectul. În secunda trei poți încerca un îngăduitor “cum nu ști ce înseamnă?” ca să forțezi rușinea victimei spre un nivel superior.

Metoda 2 100% sigură e ceva mai la modă. Aruncă în conversație, dacă se poate printre acronime obscure pentru potențarea efectului, sintagme de lemn din te miri ce domenii ale științei. “Pe care de consecință” e pe val la capitolul ăsta. Dacă vrei sa pari științific, nimic nu mai e “din cauză că” sau “deoarece” sau doamne ferește de ghiolbănescul “pentru că”. Azi mașina nu se oprește pentru că nu mai ai benzină. E prea simplu să începi cu subiectul comunicării – mașina care s-a oprit. E mai palpitant să lași deznodământul pentru final: azi ai uitat să alimentezi și pe cale de consecință (nu în mijlocul intersecției, nu pe Calea Martirilor!) mașina s-a oprit. Șoc și uimire în rândul auditoriului. Picătura de salivă din gura căscată de respect și uimire a victimei se prelinge și cade pe birou. Uau! Cel mai disperat exponent al curentului este vorbitorul la televizor prea plin de adâncimea spuselor proprii ca să respecte ascultătorul: Badea Mircea. Ai rămas fără benzină la mașină? Poți vorbi ca Mircea Badea, ce ocazie! Mă gândesc că Mirciulică, plătit fiind să șocheze în fiecare seara populația (ceea ce recunosc – e greu), a avut un motiv întemeiat când a apelat la expresia bizară din cine știe ce culegere de probleme de analiză matematică de Sirețchi & Românii. După ce a șocat de 3-4 ori lumea, sărmanul s-a ales cu ticul verbal. A fost motivat profesional la început, măcar atâta scuză are. Eu care am o problemă neuronală și cad în plasă la orice expresie prea aleasă încercând să o decodez în loc să o ignor (doamne ajută să fie nerecursivă), am tot încercat să dau un sens “construcției”. Dacă reușeam nu mai postam azi. Ce treabă are calea cu consecința? Și de ce “de consecință”? Nimic nu e normal sau caracteristic limbii române în toată… compoziția. E posibil să pari un mare matematician de timp liber pentru câțiva foarte puțini din umiliții în conversații dar în afara contextului matematic (și personal chiar în context aș zice), expresia e jenantă pentru cine nu e destul de prost să se lase impresionat sau pentru cine se uita la Antena 3. Și uite așa firesc și repejor am ajuns la un alt exemplu de oftat postmodern de atâta erudiție colocvială: “celeritate”. De data asta șocul nu vine din matematică ci din lumea interlopă a justiției. Totul e azi cu celeritate la televizor sau dacă nu e în orice caz ar trebui să fie. Și totul e “în raport de”. Cicero sau ce? Lipsesc doar pietricelele în (raport de) gură ca să creadă toți matematicienii că ești jurist destul de prudent. Și pentru bună măsură, să nu uităm la fel de eruditul “trivial” devenit deja – scuzați – banal. Azi nimic nu mai e simplu, nici chiar banal. 1+1=2 e trivial spre porno. Dacă nici cu asta nu ai doborât moralmente dușmanul din conversație… e bine să încerci să te concentrezi pe subiect. E mai complicat, nu funcționează pe bază de rețetă pentru că subiectele sunt diverse dar în ultimă instanță, când niciun driblaj lingvistic nu reușește să umilească destul de celeristic (celeros? celebral?) persoana cu care stai de vorbă, ultima șansă o reprezintă să lași artificiile și să te concentrezi pe subiectul discuției. La urma urmelor interlocutorul nu e neapărat să iasă umilit din experiența conversației. Încercăm? YMMV.

1 thought on “pe cale, pe lângă drum”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *