Subiecte

dens

Viitorul este deja aici – doar că nu e uniform distribuit.

William Gibson

supraveghere și cenzură

Data And GoliathTocmai citesc Data And Goliath de Bruce Schneier.

Omul e activist și specialist în materie de securitate IT.

Autoritatea și credibilitatea l-au recomandat ca cenzor pentru documentelor cu care Edward Snowden a îmbogățit tezaurul de cunoaștere al omenirii.

Cartea merita citită de toți cei cărora le pasă de viitor.

Mă consideram un paranoic bine informat (cu toate că folosesc încă Google, nu și Facebook sau LinkeIn). Realitatea bate și cele mai negre previziuni.


Exemplu concret simplu:

- ai telefon mobil la tine (deci raportezi poziția în timp real)

- suni pe cineva  de 3 ori de pe 3 telefoane publice diferite

Rezultat: poți fi exact identificat.

Cum? În toate cele 3 momente, probabil o singură persoană (cu un singur telefon mobil, al tău) are coordonatele geografice care corespund celor 3 telefoane publice de pe care ai sunat. Simplu dar te-ai gândit vreodată ca ATÂT de simplu? Durează sub 100 de milisecunde scriptul. Sigur în raportul rezultat apari cu CNP, poză față și profil, înclinații, slăbiciuni, locuri frecventate etc.


Viața fiecăruia dintre noi e ca o carte deschisă pentru Google, Facebook, operatorii de telefonie mobilă, până și pentru autorii jocului Angry Birds.

Ce se poate face cu datele astea? Orice. Se poate alege ce președinte vrea Google sau Facebook de exemplu. Citește cartea să vezi cât de simplu.

Fiecare cuvânt scris, fiecare loc unde te-ai intersectat cu cineva, fiecare telefon dat, fiecare oprire a telefonului mobil (nu e suspect că l-ai oprit?), fiecare poză făcută deliberat sau întâmplător de tine sau de altcineva te acuză. Încă nu contează de ce anume ești acuzat cu condiția să-ți vezi de treabă. Toate datele astea despre tine, agregate, frumos organizate se pot cumpăra și îți vor afecta direct viața. Viitorul angajator va vedea un rezumat al vieții tale așa cum un algoritm imbecil îl va concetra într-o pagină: bețiv (14 poze în care apari cam roșu la față pe FB), curvar (12 prietene în 3 ani + 18 încercări reușite + 12 încercări eșuate de a le înșela) etc etc, toate de vânzare, toate adevărate, toate interesante. Savuros? Te recomandă neapărat pentru angajare.

Citește cartea, e de speriat ce ni se întâmplă deja.

Știu, o să spui că toate astea nu te afectează direct sau și daca ar face-o, e ceva ce se va întâmpla cândva peste 20 de ani așa că vei continua să te exhibi automatizat pe toate serviciile online. E plăcut să vadă toți dușmanii cât mai des poze cu farfuria plină de caviareturi și sticle scumpe de vin, eventual împerecheate cu coordonatele GPS ale unor restaurante foarte scumpe. Să crape fierea în concurență și de ce nu și în foștii colegi de școală! Când știi că alții suferă din cauza succesului tău, buchetul vinului e mai… satisfăcător.

Ei bine, toate astea te pot afecta azi. Pe mine m-a afectat. Azi pentru prima dată după decembrie 1989 m-am oprit din a spune ce aveam de spus pentru că știam că eram “ascultat” și informația va rămâne pentru totdeauna la index. Azi Google și Prietenii m-au făcut să-mi înghit gluma și să NU dau send la e-mail.

Un bun prieten pe care îl salut și care va rămâne și el definitiv în bazele de date de la Poliția Gândirii cu eticheta “suspect! idei periculoase”, citind și el cartea de care spuneam, mi-a trimis un e-mail. Citez fără permisiune deși Google și prietenii știu exact cine a scris textul printr-o simplă căutare:

Eu fix acum sunt in fata sediului NATO din Luxemburg; crezi ca mesajul asta e deja interceptat?

Am zâmbit, îl cunosc și știam că e umor negru (ai indexat și asta Google? scuză-l, a glumit! se poate pune un tag ca să te informăm când glumim?).

Am dat să răspund pe același ton cinic:

Încearcă să te porți cât mai firesc și mai ales nu opri telefonul!

M-am oprit înainte să dau send la e-mail. În mod cert cuvintele astea vor rămâne pentru totdeauna în biografia digitală a noii Securități. Sigur algoritmii nu sunt încă destul de performanți să facă fază unui astfel de grad de cinism. Cine sunt eu să îi asociez profilul online cu cine știe ce etichetă de om periculos pentru Noua Ordine? De ce să-i distrug cu gluma mea orice șansă să se mai angajeze în viitor la o Agenție Serioasă sau la furnizorii Agenției? Sau cine știe poate să determin săltarea de pe stradă a bietului om cu glume deplasate în repertoriu.

Azi Google și noua ordine mi-au pus pumnul în gură și am ales să nu mă exprim liber ÎN CONTEXT PRIVAT pentru că asta ar putea face rău cuiva în mod direct. Azi mi-a fost 100% clar că Securitatea era o umbră palidă pentru ce urma să ne aducă peste 20 de ani “libertatea”.

Aveți grijă ce și cui scrieți, pe cine și când sunați, ce citiți, în ce direcție priviți prea insistent. Toate “greșelile” de azi vor contribui la nota pe care o vei avea atârnată pentru totdeauna de gât. Cine știe cine va fi la putere peste 10 ani și parametri algoritmilor de arestare automată ar putea fi ușor modificați.

Ce putem face? Aproape nimic. Totuși…

  • Încearcă să faci conștient un cunoscut mai răsărit de cum e supravegheat și indexat. Explică-i că asta îl va urmări toată viața și îi va influenta direct viitoare angajări sau relații. Măcar să știe ca să nu poată invoca peste ani inocența.
  • Redu la minimul strict necesar informația privată pe care o expui.
  • Blochează în browser cât mai multe metode de a fi urmărit (există pluginuri pentru asta).
  • În orice caz respectă dorința ALTORA de a nu ajunge din cauza TA să fie indexat. Nu pune poze cu alte persoane pe site-uri, e dreptul lor la imagine și intimitate, poate ei nu vor să pui umărul la urmărirea și indexarea lor. Nu e dreptul tău moral să îi dai în gât pe alții!
  • Nu folosi Google pentru căutări și în general pentru nimic! Încearcâ DuckDuckGo.com în loc.
  • Nu folosi Dropbox, OneDrive, GoogleDrive! Folosește un serviciu de stocare cu criptare end2end (Mega, Spideroak).
  • Nu folosi sau redu la minim (strict necesar dacă există așa ceva) orice interacțiune cu Facebook, LinkedIn.

Orice spui sau lași să se afle despre tine sau despre alții va fi de vânzare și îți va afecta direct viitorul atât ție cât și celor implicați (prieteni, rude, cunoștințe).

Dacă faci toate astea oricum vei fi urmărit, poate chiar mai mult pentru că ai profil suspect și deci meriți mai multă atenție, CPU și spațiu de stocare dar măcar ai impresia că ai încercat să faci ceva.

ecrane

Părinții sau bunicii se bucurau când mergeau la cinematograf la un film “pe ecran lat”. Ce mai experiență. Cu timpul ecranele au devenit tot mai late. Ce mai experiență… S-a ajuns treptat ca factorul de aspect să “evolueze” de la 3:2 la 16:10 apoi la 16:9 ca în final (sper!) să faci luxație la gât ca să cuprinzi lățimea unui monitor 21:9. Ăsta da ecran lat. Toate aparent în numele modei. Monitoarele vechi arătau demodate, lumea vroia monitoare cât mai late. De fapt ce nu înțelegea lumea în mare majoritate era că de fapt nu erau cine știe de late noile monitoare ci mai ales SCUNDE. Toate industria făcea tot posibilul să împingă spre extrem factorul de aspect dintr-un motiv foarte simplu: principala unitate de măsură când compari, vinzi sau cumperi un monitor este diagonala. Oamenii cumpără (și deci plătesc pentru) un monitor de 19’’, un monitor de 21’’, 24’’ și foarte rar mai mult. Cheia primară care stabilește ce cumperi și cât plătești la un monitor este diagonala. Asta scrie mare pe cutie, pe etichetă, pe pliantul de la supermarket cu superpreț de superofertă Un monitor cu raport foarte mare lățime : înălțime, la o diagonală dată are suprafață mult mai mică, are pixeli mai puțini, e mai ieftin de produs dar e “același”, e în aceeași categorie pentru că are aceeași diagonală.

În imaginea de mai jos sunt comparate 2 monitoare, unul de 23’’ cu deja debilul factor de aspect de 16:9 cu unul de 25’’ (diagonala semnificativ mai mare!) cu factor de aspect psihiatric de 21:9:

um65_03_02

Oricine nu vede imaginea ar alege monitorul de 25’’ pentru ca e clar mai mare. De fapt el e mai scund (semnificativ mai scund) decat monitorul mai mic. Foarte frumos ca poți vedea 3 pagini în același timp. Păcat că nu poți și să citești ce scrie.

Ion merge la mall să cumpere un monitor. În stânga e o cutie cu un monitor 16:9 cu diagonala de 21’’ care costă 800 de lei. În dreapta e un monitor cu aceeași diagonală de 21’’ 16:10 care costă 830 de lei. Aceeași firmă, același aspect, același finisaj, aceeași calitate a ecranului. Pe care îl alege Ion? Pe care îl alege supermarketul pentru coperta pliantului și pentru “superofertă? Păi ambele sunt de 21’’, aceeași marfă dar unul e mai ieftin. Ion pleacă fericit acasă cu un ecran și mai lat, și mai la modă, de fapt și mai mic. Ca să citească ce a mai postat vecina pe FB trebuie să facă scroll pe verticală pentru că jumătate din ecran e ocupat de decorațiunile ferestrei browserului, linkuri, header, footer, bara de taskuri și vreo 3 toolbaruri de genul ask.com & prietenii. Noroc că Ion nu citește ceva mai consistent pentru că dacă ar face-o, rotița de la mouse ar deveni principalul element de interacțiune cu calculatorul: 2 secunde de monitor, o secunda de rotiță.

lg-monitor-extrawide

Dacă Ion ar fi și programator și ar avea nevoie de cât mai mult (con)text ca să înțeleagă codul, eventual 2 regiuni separate pe verticală pentru cod editat sincron… Dar Ion nu e cazul. Ion e fericit, supermarketul e fericit, producătorii sunt fericiți, monitorul de 16:10 nu se mai cumpără deci nu se mai produce. Își amintește cineva să fi văzut de 5 ani încoace vreun monitor 3:2, unu singur măcar pentru neadaptații anacronici și șovini ca mine?

Când citești nu e așa dramatic, citești de sus în jos, rar revii, navighezi simplu și linear pe verticală. Când programezi, întregul proces presupune nenumărate plimbări prin cod, fiecare deplasare costă nu efortul de a naviga ci pierderea vechiului context (nu mai știi și nu mai vezi unde erai și ce făceai):

  • oare ce buclă se termină aici? (nu se vede că ecranul e puțin prea scund și dai un page up)
  • ah, nu era o buclă, era un if (dai un page down să revii dar până găsești linia ochii și atenția îți cam fug câteva secunde)
  • aici eram, bun! dar de ce nu pot apela funcția asta cu parametru int64?? (2 page up la definiție – da, știu că unii au intelisense)
  • aa, e definită cu parametru int32 (3 page down înapoi, nu  – prea mult, 1 page up)
  • stai așa, decât să mă tot plimb mai bine fac split și văd una sub alta ambele regiuni (split)
  • așa da! acum am 4 linii de cod vizibile în regiunea de sus și 6 în regiunea de jos, pot lucra liniștit

 

Există și alternative. Pentru clienții cu nevoi speciale industria oferă rotirea ecranului.

Pe vremea 3:2, rotirea era o treabă excelentă. Puteai folosi monitorul în mod rezonabil cu ambele orientări:

L1932P_lge01_LG01L1932P_lge03_LG03L1932P_lge04_LG04

 

Încearcă să îți imaginezi un monitor 21:9 orientat vertical. Dacă nu reușești, să zâmbim împreună:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Monitorul ca monitorul, dacă faci eforturi mari încă poți găsi un monitor acceptabil. Dacă e mare se poate supraviețui binișor cu un monitor 16:10 ca programator. Ce te faci cu laptopurile? Acolo nu mai e așa ușor de ales, exista practic o singură alternativă: lupa + scroll.

Felicitări Apple pentru că nu ai făcut încă un iPad 21:9 și pentru că în general ai un fel de reținere de bun simț în privința aberațiilor (greu au cedat și la dimensiunile de telefon dar acum au intrat și ei în rând cu lumea și oferă un telefon care se poate folosi dacă e ținut cu 3 mâini).

Moda ca și istoria sunt ciclice, trece și asta. Ca de obicei Google sunt în avangardă. Ce au descoperit savanții englezi / japonezi / americani și inginerii de la Google după ce au forat adânc în big-datele lor ne(rel)aționale? Ceva cu totul neașteptat și contraintuitiv: unii oameni citesc. Unii oameni au și dimensiune verticală, dacă nu a gândirii și a atitudinii, măcar a vederii. Ați ghicit unde m-am chinuit să ajung? La noul Google Chromebook Pixel 2:

chromebook-pixel-2015-01_story

Parcă aud 2 elevi intrând în supermarket (deși capodopera nu se vinde acolo):

Deci duamne deci uite băi cum arată laptocu ăla bă săm fut una e ca de pe vremea lu bunicu gen. Cum să te uiți bre la filmeșiserialehașdepenet la așa ceva duamne ce praf hai dracu daici să mâncăm.

Probabil în 5 ani moda se va schimba, pantalonii vor fi iar evazați (sau prea strâmți jos – tot aia e), ecranele vor fi din noi mai înalte și Google Chormebook Pixel 5 va descoperi revoluționarul factor de aspect 21:9 spre mirarea liceenilor din viitor.

Notă: nu mă gândesc să programez un laptop de la Google. În general nu aș vrea să am de a face cu ecosistemul lor dincolo de e-mail, de fapt nici cu el. Partea bună e că din când în când, probabil nu din cauze profunde ci doar ca să fie la modă sau diferiți, Google care au un nume destul de important induc schimbări ale modei care întâmplător pot avea și implicații pozitive. Sper ca ASUS, Acer, DELL și alții de la care aș cumpăra probabil în viitor un laptop să observe “trendul” așa încât pe ecranul următorului meu laptop peste câțiva ani să încapă ceva mai mult cod și să fie nevoie de 15% mai puțin scroll.

twitter vs people

Într-un debil exces de autoinfatuare, Twitter – serviciul de care nimeni nu are nevoie deși câțiva ziariști îl folosesc, nu știu nici ei de ce – impune ca utilizatorii rețelei TOR care se conectează la minunatul și neprofitabilul împrăștietor de zvonuri să ofere un număr de telefon valid.

Ha ha ha. Probabil aburiți alcoolic de cât au impresia că valorează, Twitterii nu pricep cine (nu) sunt ei și cine e TOR.

TOR sunt UTILIZATORII mă milog ofertant de rudiment de miniserviciu ce ești. Spune mulțumesc că te bagă dracului cineva de acolo în seamă la cât de puțin ai de oferit, nu le pune condiții. Foarte curând când se va dezumfla și bula asta de nonvaloare online numită Twitter, o să găzduiască ei însuși niște relee și câteva puncte de ieșire din TOR, doar doar îi mai bagă cineva în seamă și le donează 5 dolari de milă. Cât tupeu infect – s-a suit scroafa în copac. Sau ți-a sugerat secretara adjunctă de la NSA că anonimitatea nu e tolerată în lumea “civilizată” și ai pus botu’ imediat ca slugoiu’? Oricare din alternative e adevărată, jegul pute de la distanță.

Apropos, folosește dracului cineva din lumea reală Twitter?? Dacă da, păcat. Hai jet!

pe cale, pe lângă drum

Azi trebuie să fii cool, neapărat, obligatoriu, cu forța mai cult în cap decât îți permite fiziologia propriului organism. Pe cale de consecință…

Deja am trădat subiectul postării. Subiectul e Calea de Consecinței (fără număr).

Cum poți fi șocant de erudit în anii 2010 și ceva? Știu două metode 100% sigure. Ambele implică umilirea adversarului din conversație. Ambele trebuie să arate nu atât cât e protagonistul de cool în valoare absolută ci cât de muci de praf e adversarul în comparație, adversar care dintr-o dată nu mai poate combate subiectul pentru că nu înțelege nici măcar sensul sau succesiunea prepozițiilor din “conversație”.

Metoda 1 100% sigură deși deja oarecum depășită este abuzul de acronime, cu cât mai obscure, cu atât mai mândru pronunțate. E demodat dar e absolut sigur că oricât de bun e adversarul, nu are cum să reziste la o frază care conține 2-3 acronime atent pregătite în avans ca să fie clar că nici dracu’ din cei prezenți nu a auzit de ele. În secunda doi adversarul prea rușinat ca să ceară decodarea de teamă să nu pară incult, e dezarmat, nu mai poate riposta, reduce ritmul conversației, încearcă să schimbe subiectul. În secunda trei poți încerca un îngăduitor “cum nu ști ce înseamnă?” ca să forțezi rușinea victimei spre un nivel superior.

Metoda 2 100% sigură e ceva mai la modă. Aruncă în conversație, dacă se poate printre acronime obscure pentru potențarea efectului, sintagme de lemn din te miri ce domenii ale științei. “Pe care de consecință” e pe val la capitolul ăsta. Dacă vrei sa pari științific, nimic nu mai e “din cauză că” sau “deoarece” sau doamne ferește de ghiolbănescul “pentru că”. Azi mașina nu se oprește pentru că nu mai ai benzină. E prea simplu să începi cu subiectul comunicării – mașina care s-a oprit. E mai palpitant să lași deznodământul pentru final: azi ai uitat să alimentezi și pe cale de consecință (nu în mijlocul intersecției, nu pe Calea Martirilor!) mașina s-a oprit. Șoc și uimire în rândul auditoriului. Picătura de salivă din gura căscată de respect și uimire a victimei se prelinge și cade pe birou. Uau! Cel mai disperat exponent al curentului este vorbitorul la televizor prea plin de adâncimea spuselor proprii ca să respecte ascultătorul: Badea Mircea. Ai rămas fără benzină la mașină? Poți vorbi ca Mircea Badea, ce ocazie! Mă gândesc că Mirciulică, plătit fiind să șocheze în fiecare seara populația (ceea ce recunosc – e greu), a avut un motiv întemeiat când a apelat la expresia bizară din cine știe ce culegere de probleme de analiză matematică de Sirețchi & Românii. După ce a șocat de 3-4 ori lumea, sărmanul s-a ales cu ticul verbal. A fost motivat profesional la început, măcar atâta scuză are. Eu care am o problemă neuronală și cad în plasă la orice expresie prea aleasă încercând să o decodez în loc să o ignor (doamne ajută să fie nerecursivă), am tot încercat să dau un sens “construcției”. Dacă reușeam nu mai postam azi. Ce treabă are calea cu consecința? Și de ce “de consecință”? Nimic nu e normal sau caracteristic limbii române în toată… compoziția. E posibil să pari un mare matematician de timp liber pentru câțiva foarte puțini din umiliții în conversații dar în afara contextului matematic (și personal chiar în context aș zice), expresia e jenantă pentru cine nu e destul de prost să se lase impresionat sau pentru cine se uita la Antena 3. Și uite așa firesc și repejor am ajuns la un alt exemplu de oftat postmodern de atâta erudiție colocvială: “celeritate”. De data asta șocul nu vine din matematică ci din lumea interlopă a justiției. Totul e azi cu celeritate la televizor sau dacă nu e în orice caz ar trebui să fie. Și totul e “în raport de”. Cicero sau ce? Lipsesc doar pietricelele în (raport de) gură ca să creadă toți matematicienii că ești jurist destul de prudent. Și pentru bună măsură, să nu uităm la fel de eruditul “trivial” devenit deja – scuzați – banal. Azi nimic nu mai e simplu, nici chiar banal. 1+1=2 e trivial spre porno. Dacă nici cu asta nu ai doborât moralmente dușmanul din conversație… e bine să încerci să te concentrezi pe subiect. E mai complicat, nu funcționează pe bază de rețetă pentru că subiectele sunt diverse dar în ultimă instanță, când niciun driblaj lingvistic nu reușește să umilească destul de celeristic (celeros? celebral?) persoana cu care stai de vorbă, ultima șansă o reprezintă să lași artificiile și să te concentrezi pe subiectul discuției. La urma urmelor interlocutorul nu e neapărat să iasă umilit din experiența conversației. Încercăm? YMMV.

astăzi iar la telejurnal…

Mă uit cu uimire la televizor unde un parlamentar (încerc să îi aflu numele) scuipă isteric în microfoanele Antenei 3 cum că este de necrezUUUUUt ca în condițiile de astăzi din EuropAAAAA să nu cerem celor 19 milioane de infractori_deci_viitori_teroriști actele de identitate la cumpărarea unei cartele de telefon mobil prepay. De parcă unui terorist i-ar fi teamă de păcat să fure un telefon mobil cu abonamentul plătit la zi.

Aparent domnul constituțional Zegreanu a avut telefonul închis și nu a primit indicații de la stăpân când a judecat constituționalitatea “legii big-brother”. În deruta cauzată de lipsa de comenzi, “jucătorul” și colegii au decis că ar fi neconstituțional să cumperi cartele prepay cu buletinul. Gravitatea faptei este abia cum devoalată cu complicitatea Marii Republici.

Parlamentarul nervos, cu venele stând să-i crape și clăbuci la microfon are și argumente logice pentru înfierarea semineclarvăzătorului constituțional (care chiar nu mi-e drag deci să nu se înțeleagă că l-aș apăra):

SĂ NE SPUNĂ ȘI NOUĂ DOMNUL ZEGREANUUU <inspirație adâncă>

CUM ÎN STATELE UNITE ESTE CONSTITUȚIONALĂĂ, ÎN GERMANIA ESTE CONSTITUȚIONALĂĂ <inspirație sufocată>

ȘI ÎN ROMÂNIA ESTE NECONSTITUȚIONALĂĂĂ! <băut 1x pahar apă gratis pe cheltuiala Antenei 3>

Dincolo de atâtea diferențe între Statele Unite, Germania și România, dincolo de faptul că popoarele lor nu au fost dăruite precum al nostru cu Zegreanu & Colegii, nimeni din studioul unde nervosul își împrăștie generos streptococii nu are prezența de spirit (sau altceva) ca să îl informeze pe supărat că – surpriză: Statele Unite și Germania, din fericire pentru ele au alte constituții decât România.

legislativ

Din ciclul 100 de legi bune pentru aproape 7 miliarde de oameni… proști imperfecți vă prezint un nou capitol:

Lege pentru interzicerea finalurilor automate la e-mailuri (“semnături”? footere? nu găsesc o traducere potrivită).

Cred că toți primim zilnic e-mailuri în care maximum 10% din conținut reprezintă informație, restul de după reprezintă finalul automat (semnătura) cu nume, poziție, companie, linkuri la profile de Facebook, LinkedIn, Google+, site-uri web, sigle, poze, sloganuri, chemări la semnarea de petiții, note legale despre secretul conținutului, proprietate intelectuală și alte… zgomote.

Comunicarea este serios deranjată de noianul de gunoi adăugat la finele fiecărui mesaj iar dacă ținem cont că la fiecare răspuns de obicei se adaugă toate e-mailurile anterioare din firul discuției se ajunge la n(n+1)/2 mizerii, tone de mega, timp și nervi pentru parsing și decodare cheltuite degeaba și uneori mult toner și hârtie dedicate vanității corespondenților.

Un om bătrân, englez și obosit a înțeles că lucrurile trebuie îndreptate pentru că au depășit de ceva vreme limitele bunului simț. Parlamentarul englez Alan Duncan (Sir) a venit cu o propunere măcar pentru o parte din problemă.

Din păcate-uri majore:

  • Legea își propune aparent interzicerea doar a “disclaimerelor” de la finalurile mesajelor (texte de genul “Atenție conținutul acestui mesaj este secret, interzis, neimpozabil, de neatins, legal, adevărat, nu implică garanții, nu produce efecte juridice, nu produce efecte psihiatrice, nu cauzează, nu atentează, e gratuit și poate fi folosit doar ca atare în nicio circumstanță, nu poate fi folosit în instanță decât împotriva dumneavoastră etc etc”.).
  • Inițiativa se adresează doar instituțiilor guvernamentale sau publice (din Marea Britanie), probabil pentru că asta e zona de unde inițiatorul personal primește corespondență viciată și deci îl deranjează direct și personal.

Dacă legea ar fi adoptată și ar salva 2 pomi și 3 cartușe de toner ar fi deja excelent, fără să mai ținem seama de efectele pozitive asupra nervilor tuturor spamerilor implicați.

Până atunci un întreprinzător ar putea identifica oportunitatea și dezvolta un add-on pentru browser care să elimine automat din e-mailurile afișate și din răspunsuri tot balastul adăugat fără milă și înțelegere la finalul oricărei e-mail. Un astfel de add-on ar fi bineînțeles “gratuit”, având doar prețul obișnuit pentru zilele noastre: furtul de informații personale. De fapt stai: cine ar vrea și nu are deja toate informațiile noastre personale așa încât să mai fie motivat de furtul lor prin încă un add-on?…

conexiuni

Ghiciți cine apare în poza asta?

s&c

Avertisment: postarea conține multe linkuri spre Youtube care cu timpul pot… muri.

Nu îmi place deloc să ascult muzică de pe Youtube pentru că are o calitate jalnică. De multe ori pentru lucruri rare e singura sursă așa că am căutat Midge Ure Dark Dark Night sperând să găsesc o versiune live. Nu am găsit în schimb mi s-a propus pe margine Midge Ure / Mike Batt – Children of the Sky. Nu am auzit de Mike Batt spre rușinea mea așa că am deschis linkul. Am descoperit că Mike Batt e un fel de Sarah Brightman artistic vorbind și un fel de Horia Moculescu în organizațiile legate de muzică din Marea Britanie. De notat că și la 65 de ani cântă live foarte bine.

În bibliografia lui Mike Batt apare un succes de top: Bright Bright Eyes cântat de Art Garfunkel. Așa am ajuns cu Youtube și Wikipedia la Art Garfunkel. Ați auzit cum sună live? L-ați auzit cum sună live la 73 de ani după ce și-a pierdut acum câțiva ani vocea pe care încă o caută? Știați că a fumat zeci de ani? Știați că bunicii lui Art Garfunkel sunt evrei originari din Iași? Știați că în iunie 2006 am trecut pe lângă un afiș cu Art Garfunkel. Practic suntem aproape rude și prieteni.

100_2114

Citind biografia lui Art Garfunkel am ajuns la altă conexiune: în 1984 pe The Art Garfunkel Album apărea Sometimes When I’m Dreaming, cel mai bun cântec de pe albumul My Colouring Book al Agnethei Fältskog, fostă ABBA, cântec compus tot de Mike Batt. De la Midge Ure la Mike Batt la Art Garfunkel la Agnetha Fältskog. De la Iași la New York la Amsterdam la Stockholm. Ce mică e lumea.

viitor președinte

Ieri românii l-au ales pe Klaus Iohannis președinte.

Azi viitorul președinte care rostește fiecare cuvânt în alt paragraf (dacă nu pe altă pagină) a ieșit la televizor și în calitate de… viitor președinte ne-a dat o meditație (gratuită!) de constituție. De fapt două la preț de (nici)una dacă mă gândesc mai bine.

În primul rând a “solicitat” parlamentului să se întrunească nici mai mult nici mai puțin decât mâine (le-a lăsat libertatea de a alege ora totuși) și de a “pica” nu știu ce lege (irelevant CARE e legea la care se referea). Își amintește de parcă a fi fost ieri cum bunica lui îi povestea seara înainte de culcare texte adnotate din constituția de la Weimar. Parcă acolo scria (sau poate nu?) că președintele le spune parlamentarilor când, ce și mai ales cum să voteze.

Înainte să reușesc să disipez șocul postelectoral folosind un pahar cu apă a urmat brutal și a doua meditație particulară din aceeași constituție (sau din alta, nu mai știm exact): președintele Traian Băsescu să cheme imediat ambasadorii din nu știu care țări unde Viitorul nu s-a simțit corespunzător reprezentat.

Bă Sescule, îți spune ceva substantivul “flotă”? Atunci hai, executarea!

buletin_de_vot.jpg

Azi românii votează. La televizor o tânără milițiancă latră indignată dar cu sentimentul datoriei împlinite că în județul Bacău un bărbat a fost arestat și i s-a întocmit dosar penal pentru că și-a fotografiat votul în cabina de vot. Nu e prima dată când aud că fotografierea buletinului de vot este un act criminal și nu reușesc să înțeleg exact ce faptă penală a făcut bietul om. A deranjat pe cineva? A făcut propagandă electorală? A influențat? A furat? A fraudat? A vorbit urât copilul? Oare ce a scrijelit milițianul care l-a prins pe răufăcătorul periculos “în flagrant” pe procesul verbal? Care lege interzice oare și în ce termeni să îți fotografiezi buletinul de vot? Poate omul vroia să pună pe Facebook imaginea ca să fie mai ușor pentru servicii să afle cine cu cine votează. Eu prin vot secret înțeleg că am dreptul să votez secret nu că îmi este interzis să fac cunoscut cu cine am votat. 50 de lătrători profesioniști la televizor vorbesc fără șir 24 de ore din 24 despre vot și niciunul nu se deranjează să ne spună sau măcar să se întrebe, necum să întrebe direct Organul care este concret culpa cuiva care își fotografiază buletinul de vot și care e exact articolul din codul penal care incriminează faptă. Poate ne interesează? Pe mine sigur mă interesează. Sunt îngrijorat să aud că un cetățean e arestat și din descrierea faptei, la vârsta, educația, cultura și experiența mea de viață nu intuiesc măcar aspectul negativ al faptei.

POLIȚIE ROMÂNĂ: spune-ne te rog și nouă – electori ordinari care suntem noi de infractori ordinari și nespălați ce suntem – care e articolul din codul penal pentru care l-ați arestat moldoveanul fotograf electoral.

POLIȚIE ROMÂNĂ: măcar a votat infractorul cu cine trebuia?

iohannis

Vin alegerile. Ce aleg? Ce nu aleg?

Nu mă interesează câte case are Klaus Iohannis (nici câte are Victor Ponta).

Nu mă interesează etnia lui Klaus Iohannis (nici a lui Victor Ponta).

Nu mă interesează prea mult partidele care îl susțin pe Klaus Iohannis (nici pe Victor Ponta).

Nu mă interesează ce a făcut cu multele milioane primite de la guvern pentru capitala culturală europeană Sibiu.

Chiar nu mă interesează.

Teoretic odată ajuns președinte ar trebui să ne intereseze doar persoana și eu cred că până una alta teoria contează. Ori practica ajunge să se apropie de lege ori legea va fi schimbată deci legea ar trebui să conteze în mintea mea când judec. Președintele ar trebui ca odată ales să devină independent.

Deci ce mă interesează e persoana Klaus Iohannis.

Sigur că numărul de case, felul cum le-a obținut, fundalul cultural sau etnic, partidele cu care a ales să se asocieze, toate astea pot spune ceva despre persoană dar sunt indicii indirecte și pot fi înșelătoare. Odată cocoțat pe jilț, un proaspăt președinte poate să se lepede de toate compromisurile astea fără de care nu ar fi ajuns în funcție și să devină eventual el însuși, independent – cu condiția ca acolo înăuntru în capul sau sufletului lui să existe acel “eu”.

M-am uitat la multe interviuri sau intervenții ale lui. Am încercat să înțeleg și să analizez ce spune și cum spune pentru că din poziția lui actuală de candidat asta e tot ce poate face: să spună. M-am uitat și la cuvinte și la înlănțuirea și organizarea lor și la ton și la gesturi și la mimică și la expresie, la tot ce mă puteam uita relevant în ipostaza lui Iohannis de comunicator cu mine – potențial alegător.

Ce am constatat? Cum îl văd eu pe Klaus Iohannis?

Încet la minte. Încet RĂU la minte. Dacă totuși are activitate cerebrală normală în ciuda aparențelor atunci are foarte serioase probleme de exprimare. Când ești nul în comunicare asta poate avea două cauze principale: lipsa subiectului de comunicare (dulapul meu nu comunică pentru că nu are ce) sau probleme de translatare a gândurilor în limbaj (câinele meu are suflet mare dar din păcate se exprimă rudimentar mai ales cu ajutorul cozii). Am încercat să înțeleg și să discern care din cele două alternative este cauza handicapului iohhanisian. Recunosc că nu sunt nici psihiatru nici neurolog nici logoped, sunt un banal inginer (cu drept de vot deci săptămâna asta nu mi se va spune direct că sunt banal) deci nu pretind că scriu aici o scrisoare medicală ci abia o părere subiectivă în loc de justificare inutilă pentru un viitor vot. Am înclinat mai degrabă balanța către cauza profundă: lipsa substanței, de fapt lipsa oricărui subiect și a preocupării de a-l transmite. E posibil să greșesc în privința cauzei. În final contează dacă omul are un handicap cu substrat biologic sau psihologic? Meseria de președinte cere în mod esențial abilități de comunicare. Eu ca să îl votez am nevoie să mă convingă folosind comunicarea. Eu ca după ce e ales să accept direcții, sacrificii, acțiuni am nevoie de comunicare. Stafful îi poate face strategii sau politici dar el în final trebuie să le transmită convingător mie, ție, primului ministru, parlamentului etc. Colaboratorii și cetățenii în egală măsură au nevoie de la el de comunicare, capitol la care omul e praf. Motivul nici nu mai contează deci nu merită răsfoite fișe medicale.

Omul ăsta vrea să mă convingă să îl votez cu propoziții de 3 cuvinte din care 2 cuvinte provin direct din întrebare:

- Klaus Iohannis, cum te cheamă?

- Mă cheamă Klaus Iohannis.

- Klaus Iohannis, câte case aveți? (nu casele mă interesează aici!)

- Câte scrie în declarația de avere.

- Cum ați ajuns în posesia lor? (chiar nu casele mă interesează!)

- Cumpărându-le.

- Cu ce bani? (nici banii nu mă interesează)

- Cu banii mei.

- Făcuți de unde domnule Iohannis?

- Făcuți din muncă cinstita. (cacofonia e citată cu scuzele de rigoare)

- Ați fost profesor.

- Da am fost și profesor.

și așa mai departe.

Satisfăcător intelectual? Fiecare cu pretențiile și votul lui…

Și uite cum monologul cu Klaus ne-a adus la profesia lui de bază. Klaus Iohannis a fost “ȘI profesor”. Alții ar fi fost mândri de asta, el o trece expeditiv și circumstanțial în listă. Nu mă interesează NICI MĂCAR ASTA. Probabil că el este mai mândru de funcția de inspector școlar. Și bunica lui ar fi fost mândră de ascensiunea lui profesională, sunt sigur.

Mă uit la el și mă gândesc că a fost (și) profesor. Cu această acoladă din CV-ului lui pretinde că din meditații și-ar fi plătit casele care JUR că nu mă interesează deloc. Un profesor trebuie să transmită. Nu e nevoie la un “și profesor” să dezvăluie omenirii nestematele cunoașterii, legile care stau la baza existenței universului. Un profesor are menirea respectabilă de a transmite cunoașterea generațiilor viitoare. De a le comunica tinerilor ceea ce oameni de obicei mai deștepți au descoperit sau inventat. Rolul profesorului e de a COMUNICA.

Un profesor bun comunică explicit, ilustrativ, intuitiv, captivant, coerent, elocvent, logic, plăcut. Esența meseriei pe care printre altele a practicat-o necesită esențial calitatea care îi lipsește cu desăvârșire. Pot avea respect pentru profesorul Iohannis care nu doar că pare să nu posede cele mai elementare calități necesare pentru această meserie dar care pare că el însuși încearcă să minimalizeze, să pună meseria asta într-o paranteză a existenței personale? Eu personal nu. Uită-te la el, uită-te la ce și cum vorbește, imaginează-ți-l profesorul tău de… fizică? Gîndește-te cum te-ar face să înțelegi randamentului motorului Otto și asociază-l cu lucrul bine făcut. Ce mă îngrozește e că unii oameni și-au trimis copiii spre a fi educați de el și că au mai și plătit bani pentru asta, destui bani cu care să se cumpere câteva case dacă asta ar fi adevărat și ar conta. Sper că acele destine să nu fi fost ratate din cauza lipsei de discernământ a părinților la alegerea profesorului. Sper ca alte milioane de destine să nu riște să fie ratate din cauza lipsei de aptitudini a aceleiași persoane.

Există și aspectul etnic și cultural pe care eu nu aș pune mare accent dar despre care voi comenta pentru că el însuși îl folosește intens în campanie: omul e neamț. De fapt etnic german să fim mai corecți în exprimare. Și cum tradiția nemțească este a lucrului bine făcut, omul se prezintă ca un exponent al acestei tradiții.

Am crescut în sat de schwabi, am experimentat câte ceva din modul lor de viață la prima mână. Nu vreau să las imaginea Klaus Iohannis să-mi altereze amintirile copilăriei. Da, e adevărat că la nemți lucrul bine făcut e respectat, apreciat și transmis ca o valoare din generație în generație. La fel și bunul simț. La fel și locul cuvenit între semeni. Fața, mimica, propozițiile, zâmbetul lui Iohannis au corespondent în amintirile mele despre etnicii nemți din zona unde am crescut. În mediul sănătos etic din satele germane, neviciate de miticism, Iohannis ar fi avut rolul lui bine definit în cadrul obștii. Sunt sigur că ar fi avut grijă de gospodărie și de familie, ar fi avut pomii din fața casei văruiți și trotuarul curat, ar fi mers duminica la biserică și apoi ar fi mâncat friptura cu cartofi piure și compot, ar fi fost un sătean respectat și în luna mai putea eventual ca în curtea lui să fie ridicat pomul de mai al satului. Sunt sigur că ar fi avut o viață îndestulătoare material și sufletește, că ar fi avut șpaițul plin de cârnați, podul plin de tutun înșirat la uscat și că și-ar fi făcut nemțește meseria. În satul copilăriei mele de nemți cu bun simț, cinstiți, cu drag de muncă și cu respect pentru ordine, Klaus Iohannis ar fi fost un bun ajutor de măcelar. Alegerile din 16 noiembrie sunt însă pentru președinția României. Cred că acei nemți respectabili din amintirile copilăriei mele, probabil idealizați de timpul trecut, dincolo de mândria cu baze etnice ar fi bătut în lemn dacă ar fi auzit că Klaus ar fi ajuns să avanseze nu la poziția de măcelar cu drepturi depline în sat ci la aceea de președinte. Exact valorile pe care le invocă Iohannis în campania lui, din cauză că le cunosc ceva mai bine decât miticul tipic mă îndeamnă să refuz asocierea deloc nemțească a persoanei Iohannis cu funcția de președinte de țară cu care este funcțional incompatibil. Nu ar fi un lucru bine făcut să aleg pentru rolul de săpător cu hârlețul o persoană fără mâini, pentru rolul de săritor cu prăjina o persoană obeză sau pentru rolul de profesor un om care nu știe să leagă doi cuvinte. Omul nu e născut pentru asta, de ce să ne împotrivim naturii? De ce să nu facem lucrul bine făcut duminică 16 noiembrie?

Probabil că există în lume milioane de alți nemți pe care i-aș fi putu votat fericit, indiferent de numărul de case cumpărate din meditații. Klaus poate eventual să ia legătura cu Walter măcelarul să vadă dacă e nevoie de un ajutor de măcelar în sat și să-și reașeze viața măcar acum pe făgașul de bun simț cu care le e dator alor lui. Probabil pe termen lung ar fi și pentru el o alternativă existențială mai fericită decât frustrarea și complexele date în fiecare zi de ocuparea unor funcții mult peste înzestrările și posibilitățile sale naturale.

muzică de noiembrie

Raportez cu tristețe că mediocritatea suficientă a atins faza metastazei în domeniul mobil. Nokia Lumia 735, Windows Phone 8.1 updatat la zi nu știe gapless playback. Dacă vrei să asculți Pink Floyd ia-ți iPhone! Tragică recomandare dar asta e situația pieții: lăturile ascultate azi de marea majoritate a market-share nu cer calitate așa că de ce s-ar osteni cineva? Vre-un purist prin mansardă la Microsoft putea să se străduiască dar probabil fiind purist deci neeficient a fost declarat redundant de mult. La Android nu lucrează puriști din cauza incompatibilității organice (să zic “materiale”?) deci nici nu mai aștept ceva de acolo.

Purismul pe de altă parte poate atinge cote maladive. Am dat azi peste o copie digitală a albumului Wish You Where Here de Pink Floyd eșantionat de pe versiunea UK Harvest Vinyl la 5.6MHz cu rezoluția de 128bit/eșantion. Albumul are 3.5GB și nu am idee cu ce poate fi redat. Poate încercați un Android sau un Windows Phone să vedeți cum sună pauzele dintre track-uri?

Ce urmează mai jos în postarea asta e pentru cunoscătorii genului, pentru restul eventualilor cititor mi-e teamă că relevanța e zero.

În materie de “software” muzical pe gustul meu au apărut două noutăți remarcabile.

 

2014-11-03_132920Midge Ure a scos un album nou foarte bun: Fragile.

După o foarte lungă pauză, prima surpriză a fost albumul Ultravox din 2012, Brilliant.

Foarte bun, foarte Ultravox, 100% sunetul original, fără autoparafraze. Nu credeam că după Ultravoxul din 1986 mai poate urma ceva semnificativ.

Ascultați Change, Hello sau Lie de pe Brilliant. Ei bine cum e? Ultravox sau ce?

Sunetul Brilliant e bun pentru zilele noastre deși nu se ridică la nivelul Answers To Nothing (1988). Epoca 1975 – 1988 pare să fi fost apogeul calității în materie de sunet pentru publicul larg (amintiți-vă cum sună Dire Straits sau Pink Floyd produse la acea vreme și ascultate în ediție originală nu în poșirca remasterizată de la 2000 încoace.

Revenind la Fragile, muzica e mai introspectivă decât cea de pe Ultravox, poate și ceva mai puțin muzicală în medie.

Ascultați Dark Dark Night (de minim 3 ori) pentru o porție de muzică adevărată.

Sunetul de pe Fragile e și el bun, poate și din cauză pe coperta albumului nu apare nicio casă de discuri mare.

Motivul principal pentru sunetul catastrofal din ultimii ani pare să fie insistența producătorilor marilor case de discuri ca sunetul să fie cât mai puternic ceea ce duce inevitabil la distrugerea dinamicii și la distorsiuni de clipping. Oricât de inteligente ar fi filtrele digitale, când ceea ce îți propui e explicit distrugerea sunetului prin limitarea extremă a dinamicii, rezultatul se aude (prost).

Pe de altă parte sunt sigur că marile case de discuri explicit își doresc ca pe piață să ajungă material de slabă calitate sonoră în prima instanță. Oricum se va cumpăra dacă e la modă, calitatea sonoră e ULTIMUL criteriu în decizia de cumpărare. Oricum se va fura, măcar să se pirateze la calitate proastă. Studioul are și materialul de bună calitate într-un sertar și sigur îl va relansa în versiune “remasterizată” (pentru alți bani) atunci când moda se va muta spre calitate – și moda se schimbă, au ei grijă de asta deci revânzările viitoare sunt asigurate de calitatea deliberat și evident deteriorată înainte de masterizarea de azi.

Copiii obișnuiți cu sunetul tcp/gugăl/iutub probabil nu înțeleg despre ce e vorba. Cum îi creștem așa îi avem: vulgari, fără spirit critic, fără experiența calității așa că de unde ar putea izvorî pretenții?

 

A doua veste bună este că stă să apară un nou album Pink Floyd: The Endless River.

2014-11-03_141824Spre deosebire de Ultravox care după 28 de ani de pauză au reușit să fie 100% Ultravox fără să copieze nimic din muzica creată în anii ‘80 cu excepția atmosferei și a sunetului care sunt brandul lor, Pink Floyd se auto-citează îngrijorător de exact. Numele albumului este un vers al cântecului High Hopes de pe The Division Bell (1994). Foarte bun cântecul dar din păcate a fost deja compus acum 20 de ani… Coperta e parafrază din video aceluiași cântec. Foarte bun video, excepțional chiar dar a fost deja realizat acum 20 de ani. Una e să păstrezi semnătura, alta e să îți copiezi versurile și imaginea.

Albumul nu a apărut încă, există loc să mă înșel și încă o dată atinși de geniu să nu se autocopieze de fapt ci prin similitudine să conecteze ultimul cântec al ultimului lor album de acum 20 de ani de ceva magic și original ce tocmai stă să apară. 20 de ani de așteptare mă fac să sper că e ceva mai mult în toate parafrazele decât epuizarea resurselor și nevoia de autocopiere. La urma urmelor dacă de ceva au nevoie cei rămași în Pink Floyd, sigur nu de vânzări și de bani e vorba.

Vă amintiți de ABBA care nu au vrut să se reunească pentru un turneu de 100 de concerte deși oferta a fost de 1 miliard de dolari? Ce să faci cu atâția bani? Ceea ce mă duce la ultimul lor album – The Visitors (1981), înregistrat și mixat digital, primul CD din istoria muzicii. Vă amintiți cum sună?

ibenching

Nu trece o zi fără să vezi o noutate legată de alte câteva milioane de conturi furate, publicate, jefuite respectiv siluite. Devine banal sa citești că 70 de milioane de carduri de credit au fost furate de la nu știu ce lanț de magazine sau că 7 milioane de nume de utilizatori și parole la conturi Dropbox vor fi publicate în serial (unele din ele fiind din fericire expirate).

Înarmat cu curajul dat de o oarecare cunoaștere a domeniului – atâta cât să nu mă fure primul boschetar electronic de ce am prin e-portofel – am zis hai să mă loghez pe contul de la banca mea să văd când îmi expiră un depozit.

Pentru că vreau să ies cu totul din comun de atâta modernism încerc să descarc aplicația pentru Android a băncii.

O găsesc ușor și observ cu oarecare reținere că are aproximativ 1000 de descărcări.

Sigur o fi aplicația oficială?

Poate e doar o mizanscenă ieftină care să te facă să introduci nume de utilizator și parolă pentru a le transmite odioșilor criminali cibernetici orientali (orientali pentru că NSA nu are nevoie să fure).

Poza idilică și la subiect cu un câmp de flori galbene + un cer albastru + un balon rogvaiv / rogseriozitateșidiscreție mi-a adormit temerile și m-a tentat să pun degetul pe Instalați la fel de informat ca Moș Ion Roată pe contractul de arendă cu Unirea SA.

Screenshot_2014-10-14-15-19-37[1]

 

A urmat ceea ce în literatura de specialitate se numește de obicei pasul următor:

Screenshot_2014-10-14-15-16-42[1]

După cum am recunoscut am prostul obicei să fiu prudent și la zi cu excrocheriile din domeniu așa că în general citesc mesajele și răspund doar după ce cred că le înțeleg.

Aplicația Android de la Alpha Bank Romania, pentru a-mi afișa extrasul de cont are nevoie să știe unde mă aflu. Nu e rău, cu ocazia asta îmi poate recomanda și cea mai apropiată spălătorie de creier din zonă deci accept această cerință.

Mai departe aplicația are nevoie de acces la telefon. Asta e prea vag, nu știu exact ce vrea dar bănuiesc că vrea să poată suna pe cineva. Dubios, nu știu ce anturaj are și pe cine ar vrea să sune dar aș accepta și asta pentru scurt timp de dragul extrasului meu de cont.

Ultima dintre permisiunile cerute pentru a putea instala aplicația e deja prea mult: aplicația oficială Alpha Bank (Romania!) vrea să îmi acceseze pozele din telefon împreună cu muzica, videoclipurile și orice alte fișiere aș mai putea uita neglijent pe acolo pentru a fi împărtășite cu întreaga omenire. Pentru ce are nevoie banca mea de poze cu mine? Are cel puțin poza mea din buletin, vrea și ceva mai deocheat și nu știe cum să ceară? Asta cu pozele mi s-a părut prea de tot. După ce am tot citit și văzut poze dezbrăcate ale unor celebrități, poze furate de prin nu știu ce servicii online de arhivare eu sunt singura celebritate dezbrăcată pe care Google nu a făcut un ban cinstit. Du-te de aici cu aplicația ta bancă dragă, ceva nu miroase a bine. Poate din cauza asta doar 1000 de exhibiționiști au descărcat-o? 10.000 de lemingși (cei care NU au descărcat-o) nu pot să greșească. Pa aplicație!

Probabil site-ul web al băncii e mai sigur așa că… fuga la browser: http://www.alphabank.ro/ . Observ în bara de adrese din FireFox 33 că sunt în locul corect și dau click pe e-statements (extrase de cont electronice pe românește).

2014-10-14_154427   estmt_260x62

https://e-statements.alphabank.ro/

Ups:

2014-10-14_152726_cr

Am râs a pagubă, am crezut că înțeleg riscurile, am adăugat adresa la lista de excepții, am râs din nou a pagubă și FireFox (ULTIMA VERSIUNE CALDĂ ÎNCĂ!!!) s-a blocat. L-am închis din task manager, am repetat procedura, țeapăn.

De aici mai departe recunosc că deja ceea ce am făcut am făcut exclusiv pentru voi, dacă nu era de postat pe blog mă opream aici.

Am pus mâna pe nemilosul Internet Explorer și am încercat de acolo să accesez site-ul cu extrase de cont. Minunea minunilor magice de magie albă, Microsoft spre deosebire de Mozilla afișează adresa cu verde și consideră că site-ul are un certificat valid. E posibil ca programagii greci să servească fișiere diferite în browsere diferite INCLUSIV certificatul de securitate? Un mic bug, ce contează 12% din utilizatorii cu FireFox?

Dau să mă loghez, știu SIGUR care îmi e numele de utilizator și parola dar sunt informat concis că am contul blocat dar că pentru consolare pot suna la un anumit număr de telefon.

Deja cred că o dau în sefeuri dar… chiar am sunat la acel număr de telefon ca să fiu consolat. Am apăsat și tasta 6 corespunzătoare domnișoarelor de la e-statements și nu am fost dezamăgit (în primă fază). Am vorbit despre codul meu numeric personal, despre cum s-a numit strada pe care stau în anul 2006, despre câte în lună și în stele ca apoi să aflu că mi se va debloca imediat contul și că nu putem ști de ce acesta a fost blocat. O întreb pe domnișoara dacă are și ea profil pe aplicația de e-banking și dacă pot și eu să îi vad pozele din telefon. Îmi răspunde profesional că va comunica neplăcerea mea (de fapt era o plăcere dar nu puteam să recunoaștem așa pe față pentru că ea era în timpul serviciului și convorbirea era înregistrată). O întreb de ce nu are certificatul de securitate la zi în FireFox. Îmi spune chicotind că mă asigură ea personal că nu e niciun pericol și că înțelege ea riscurile pentru amândoi deci pot da click neprotejat pe “next sau accept sau ce este acolo”. Îi mulțumesc frumos și gata conversația.

Cu contul proaspăt deblocat mă duc nerăbdător în Interne Explorer (neapărat!), pretind ca am uitat parola, introduc adresa de e-mail, primesc un e-mail de resetare a parolei, mi se cere parola inițială de la deschiderea contului. Nu o mai știu deci sun iar pentru resetarea ei. Am o discuție de 20 de minute în care sunt informat că nu pot fi ajutat fără “CIF client”, “CIF” pe care îl pot afla de pe contractul inițial semnat cu banca acum… 10 ani? Caut un contract de depozit expirat pentru că bănuiesc că ar trebui să apară pe el atât de importantul CIF. La datele mele de identificare nu apare, la datele destinate băncii nu apare, citesc împreună cu domnișoara de la telefon ÎNTREGUL CONTRACT și la mijlocul paginii undeva înconjurat de text dens din toate direcțiile, ca un cuvânt de legătură într-o frază din greaca veche apare și… CIF CLIENT. URA! De acesta avea domnișoara nevoie! În 5 minute voi primi e-mail de resetare a parolei inițiale pentru a putea reseta parola actuală (înțelegeți ceva?).

După 5 minute îmi vine un email de ACTIVARE. Dau click pe link și… Contul dumneavoastră nu mai poate fi activat pentru că a fost deja activat. Dau cu capul de 3 ori de masă, citesc tot textul din e-mailul de resetare a parolei inițiale și găsesc parola inițială resetată în clar! Din nou informația esențială apare undeva în mijlocul textului, firesc și narativ la mijloc de codru verde, imposibil de detectat fără analiza exhaustivă a întregului text.

Revin la e-mailul de schimbare a parolei actuale înarmat cu parola inițială proaspăt resetată, inventez o parolă de minim 8 caractere cu majuscule, minuscule, crepuscule și alte astfel de scule și bascule…

2014-10-14_170840

A fost așa de simplu! Am schimbat parola, pot să mă loghez să îmi văd extrasul de cont.

Introduc prima data parola nouă, eroare. Introduc a doua oară parola nouă, eroare. La a treia eroare contul va fi blocat. Introduc cu extrema atenție a treia oară parola și… SUCCES !

Îmi văd soldul curent, fără nicio legătură cu soldul real. Caut depozitul constituit azi, nicăieri. Nu recunosc sumele afișate, nu recunosc depozitele pe care le văd deși numele meu este afișat corect. E adevărat că nu am golit cache-ul browserului dar sunt prea obosit să o fac acum. Îl mai las poate își revine. După 2 minute dau click să văd detalii despre depozitele “imaginare”. Îmi apar niște date greșite după care la 2 secunde pagina se actualizează și… APAR DATELE CORECTE!

Mă întreb dacă întreaga catastrofă povestită se datorează faptului că sunt prea puțin pregătit ca să fac față exigențelor societății informaționale, prea pregătit încât din aroganță să mă împușc în piciorul greșit crezând că înțeleg sau (cel mai probabil) dacă nu cumva nivelul de jălnicie al situației bancare electronice din ziua de azi e independent de variabila utilizator.

E târziu, e toamnă iar, gata cu prosteala… la muncă! La revedere!

colaj

Site web Enel:

2014-09-30_122802

Amestecarea diacriticelor cu lipsa lor are un anumit farmec dar spațierea verticală îmi place în mod deosebit – cred că persoana care a… “practicat-o” a văzut doar HTML-ul paginii – într-o revistă de scandal.

Cireașa de sub tort este butonul “Salvează”. Nu mi-e clar ce anume pot salva acolo, nu am avut curajul să dau click. Bănuiesc că după click apare un meniu din care îți poți alege ce să salvezi: 1 câine fără stăpân, 2-5 câini fără stăpân, codul sursă al acestei pagini, planeta, ce e mai bun pentru mai târziu precum și nelipsitul “etceterea”.

 

Tot respectul pentru cei care insistă să scrie corect (chiar dacă nu și frumos) românește – cu excepția Facebook și Google pentru care respectul îmi lipsește necondiționat:

2014-08-26_181248

Măcar în greșeală cei de la Google sunt consecvenți.

abonamente

Pe vremuri se vindeau aplicații. Ce urât… Azi se vând servicii pe bază de abonament. Ce frumos!

Modelul bazat pe abonament ucide inovația.

Cum așa? Doar ăsta e trendul. Trendul e de bine, nu?

Pe vremea diabolicului Micro$oft cumpărai Office. Cât de captiv deveneai ca și client e discutabil. De ceva vreme există alternative care tratează rezonabil formatele de fișiere ale documentelor dacă ești dispus la sacrificii. Încearcă să încarci documentele MS Office în LibreOffice. A fost greu?

Pe vremea Google nu cumperi nimic, e GRATIS! Toate documentele sunt la ei în schimbul unui rudiment de “aplicație”. Cât ești de captiv? Încearcă să-ți iei documentele din Google Docs și să te muți la… Zoho să zicem. A fost ușor?

Cu cât mai captiv clientul, cu atât mai liniștit furnizorul. Cu cât mai regulat și sigur vin banii, cu atât mai mulți contabili și mai puțini programatori. Cu cât mai mulți contabili, cu atât mai puțină creație. O fi rău? O fi bine?

Are nevoie furnizorul tău de… apă potabilă să inoveze? Plătești lunar, curge apa la robinet, pentru ce să fie apa mai cristalină? Îți stă în gât așa cum e? Ia valea cu reclamațiile că ne plictisești. Și vezi că factura e scadentă în data de 20.

Pe vremuri, imediat ce ți-au vândut Office XP, ba uneori chiar înainte de asta, Micro$ofții aveau deja altă grijă: cum să îți vândă peste 2 ani Office 2003. Grija asta cuplată cu faptul că produsul pe care tocmai l-ai cumpărat era chiar bun (Google Docs e imitația proasta a umbrei palide a lui Word 6 pentru Windows 3.1) îi forța să… INOVEZE. Ca să vrei să dai bani pe următoarea versiune era nevoie ca autorii softului să vină cu ceva NOU, MAI BUN. Asta îi forța să inoveze și atunci când nu aveau concurent: produsul deja vândut era concurentul principal și era un concurent redutabil la preț zero.

Modelul depășit în care cumpărai licența pentru o aplicație nu serviciul online lunar dădea și libertatea de opțiune. Micro$oft au dat-o rău în bară în Office 2007 cu ribbonul – din punctul unora de vedere. Au inovat ce-i drept dar pe mulți i-a deranjat foarte tare inovația asta. Când ai multe milioane de utilizatori orice schimbare deranjează pe unii, chiar atunci când pare o schimbare în bine. În modelul antic, utilizatorii nemulțumiți cu evoluția puteau rămâne liniștiți la Office 2003. Ce-i în mână nu-i minciună și licența pentru Office 2003 era în mână. În sistemul abonament în mână nu ai nimic sau, eventual, poți lua ceva în mână atunci când serviciul e offline. Azi Google nu poate inova similar ca impact nici dacă ar vrea pentru că utilizatorii nu au și nu pot avea sau alege versiunea veche. Azi dacă Google riscă o astfel de inovație și ai neșansa să fii unul dintre clienții captivi nemulțumiți, să fii sănătos! Inovație înseamnă inevitabil și risc.

Azi ești abonat la o tristețe de editor de texte sau tabele care e îngrădit până la limita inepției de fereastra browserului. Dacă ești firmă, pentru asta dai și bani lunar, nu dai doar tot ceea ce faci / speri / imaginezi / cauți / gândești / visezi, sintetizat și gata de a fi indexat și vândut.

Aplicațiile se cumpărau pe bani și atât. Serviciile se cumpără vânzându-ți în primul rând sufletul (dând tot conținutul tău pe tavă). Pentru unele servicii, dacă sufletul nu e destul de valoros mai trebuie să pui și ceva bani. Chestie de opțiune, pentru unii sufletul nu are valoare, pentru alții e neprețuit.

Ai reușit să îți muți documentele de la Google la alt… furnizor cât timp te-am ținut de vorbă despre suflet? Ai multe documente acolo? Foarte multe? Ce să-i faci, în timp s-au adunat…

Vin banii lunar de azi în vecii vecilor amin la Google de pe urma ta? Pentru ce ar inova Google? Există o nevoie reală de inovație în modelul ăsta de consum? Experiența lucrului în Google Docs e atât de dezastroasă pentru cineva care mai știe și alternativele încât chiar ar fi mult loc de inovație – Zoho o arată clar umilind Google Docs la toate capitolele. De ce ar inova Google? Pentru că îi părăsești și te muți la Zoho? Ce glumă proastă.

Google poate inova motivat în materie de vânzare a informațiilor tale, de acolo ar ieși ceva bani în plus. În legătură cu experiența ta de utilizare chiar nu e nevoie, răhățelul de editor de texte e “destul de bun” pentru 90% din popor.

Firmele se zbat pentru clienți: clientul nostru – stăpânul nostru! Cu banii de la clienți cumperi mâncare la copii. Pentru Micro$oft erai Clientul. Pentru Google ești furnizor – clienții lor sunt cei care fac reclamă și cei care cumpără informațiile despre tine. De fapt nu ești nici măcar furnizor (sau ai negociat vreodată cu ei ca un furnizor cu clientul?), ești o vacă de muls care are nevoie de nutreț ca să producă zilnic lapte digital. Ca să produci informația pe care Google să o vândă clienților primești uneltele rudimentare, e suficient. Are nevoie Google să inoveze pentru un nutreț mai gustos sau sănătos?

Pe vremuri Micro$oft erau nevoiți să creeze ceva mai bun nu de dragul tău – clientul – ci pentru vânzările de anul viitor. Nevoia lor de inovație nu era doar substanțială ci vitală. Fără inovație peste 3 ani nu mai aveau ce vinde – softul deja vândut nu mucegăiește. Fără inovație peste 3 ani închideau. Chiar și atunci când nu aveau competitor, pe vremea mea firmele de software erau obligate să inoveze. Și au inovat: modelul aplicațiilor online bazate pe abonament. Totul era mai frumos când eram tânăr. Și vezi că factura e scadentă pe 20.

linux 2014AD

De foarte mulți ani tot sper ca Linux să ajungă să fie utilizabil de oamenii de rând.

Nu cred în modelul lui de dezvoltare, nu cred că există suficient de mulți oameni suficient de competenți, suficient de disciplinați care să doneze suficient de mult timp din viața lor pentru a fi eventual înjurați pe forumuri. Cei sub 1% din piață după atâta chin și la preț zero spun aproape totul despre povestea de succes Linux.

Cu toate astea periodic arunc o privire să văd dacă nu cumva a apărut o surpriză. La scară istorică, multe acumulări cantitative cică ar duce la acumulări calitative. 15 ani în IT se poate numi scară istorică. De 15 ani încerc aproximativ o dată pe an cea mai promițătoare distribuție (conform celor care cunosc) să văd dacă omul de rând din mine ar putea tolera Linux pe birou.

După introducere, unii ar putea spune că am prejudecăți deci că sigur nu voi acorda șanse corecte Fenomenului, alții vor spune că după atâta chin probabil voi fi tentat să cedez învins și să accept prea multe compromisuri ca să nu risc să repet testele și peste un an.

Am ales Linux Mint 17 Quiana Cinnamon (ce de nume proprii…) pentru că mă interesează ceva clasic, pentru că interfața îmi pare familiară și pentru că pentru Ubuntu care era la modă anii trecuți am dezvoltat antipatie: din momentul în care implicit Amazon află ce caut pe harddisc, orice șansă i-aș fi dat vreodată a dispărut definitiv și irevocabil, indiferent ce vor schimba sau corecta pe viitor, indiferent de faptul că undeva există opțiunea sau linia de comandă care permit dezactivarea “facilității”, indiferent câte regrete au pentru mizeria în care s-au băgat, indiferent câte găleți cu gheață își va turna în cap pentru motive umanitare Mark Shuttleworth, amin!

Cu DVD-ul de instalare pregătit am încercat să risc pe vreo configurație cât de cât exotică și să îi ofer un hardware EXTREM de comun care să nu poată crea surprize și pe care am toate motivele să cred (din cauza abundenței și banalității) că sistemul de operare a fost testat.

 

1. Acer Aspire One

Netbook banal, produs în 2009, vândut în milioane de exemplare în N culori, nuanțe și texturi, toate cu Intel Atom, toate cu chipset și placă video integrate Intel, aproape imposibil să nu fi călcat pe ele prin magazinele care vindeau IT acum 4-5 ani. 2GB RAM, HDD 160GB, cu greu îmi pot închipui o mașină mai comună pentru un test dacă vrei cu orice preț să eviți sudo(area) luptei cu cine știe ce driver. Sunt de acord că pentru un test cinstit acest netbook e PREA comun deci am cam exagerat cu favoritismele dar am vrut să văd cum se mișcă Mint fără prea multă aventură. Pentru că eram bine dispus mi-am promis că dacă dau peste o problemă nesemnificativă pentru mine de genul Bluetooth prea subțire sau curbat la un unghi nefiresc, să fiu discret și lucrurile să rămână între noi.

Am bootat de pe DVD cu ajutorul unui DVDRW conectat pe USB. Sistemul de operare a pornit de pe DVD fără probleme, am introdus parola de la rețeaua wireless și practic eram pe val. Asta cu DVD live, fără să instalez nimic. Pe desktop am văzut imediat o icoană pentru instalarea pe harddisc așa că după un minut de clickuri prin Firefox am început instalarea. Am răspuns rapid la întrebări, am oferit întregul harddisc spre formatare cu toate opțiunile implicite și am așteptat cu răbdare ca instalarea să se termine. Nu mă interesează prea mult cât a durat, important e că după ce barele de progres repetate păreau să sugereze că instalarea s-a terminat (de unde știu? poate urma încă una?) am fost anunțat explicit că pot continua cu sesiunea live sau pot restarta pentru a începe să lucrez cu sistemul de operare instalat pe harddisc. Am cerut restartarea. A urmat un ecran negru cu niște litere aromâne (n cu tilda deasupra parcă – nu am știut să fac o captură de ecran) și undeva pe la mijlocul ecranului apărea următorul mesaj:

ModemManager[1294]: <warn> Could not acquire the ‘org.freedesktop.ModemManager1′ service name

Am așteptat dar în scurt timp am înțeles că degeaba aștept, netbook-ul se blocase aici. Am încercat un cinstit și bine intenționat CTRL+ALT+DEL și încă unul și încă unul și așa mai departe, cu frecvență și forță crescânde – sigur cunoașteți senzația și sunetul caracteristic. De fiecare dată apărea un text din care rezulta că sistemul a înțeles intenția mea de a-l opri dar… atât. În final am ținut apăsat butonul de oprire 4 secunde și am repornit cu forța… degetului.

A urmat un ecran negru cu un cursor clipind sus în colț și atât. Singura informație vizibilă era frecvența de clipire a cursorului dar din asta (nespecialist fiind) nu am reușit să deduc ce fișier de configurare ar trebui editat. Niciun mesaj, fără activitate a harddiscului, noapte cu cursor. Am încercat restartarea iar și iar cu același rezultat. În acest moment am concluzionat că un utilizator obișnuit ar fi în imposibilitatea de a mai face ceva (nici chiar neobișnuitul de mine nu știam ce să fac) și am declarat testul încheiat: nicio șansă pentru Linux anul ăsta pe desktop, orice digresiuni sunt pierdere de vreme. După două zile am reluat procedurile, asta pentru că îmi place uneori să pierd vremea și ca să mă asigur că nicio particulă cosmică sau radiație gama rătăcită nu a inversat vreun bit din memorie în timpul testelor anterioare. Rezultatele repetării testului au fost identice deci este posibil ca o altă particulă cu energie foarte mare (nu cred să fi fost aceeași…) să fi inversat din nou același bit din RAM.

 

2. DELL Optiplex 320

Ați ghicit, îmi place din cale afară să pierd vremea așa că am scris alt DVD (poate primul să fi fost defect?) și am ales următorul calculator de sacrificiu în ordinea banalității configurației și a numărului de exemplare vândute: produs parcă în 2007, Pentium D (dual core) la 3GHz, 1GB RAM, 500GB harddisc, placă video ATI Radeon… nu știu cât, negru! La fel ca în cazul netbook-ului, configurația este atât de comună și calculatorul vândut în atâtea exemplare încât speram că e imposibil să fie surpriză pentru sistemul de operare.

Am bootat de pe DVD, am lăsat toți parametri așa cum mi s-a propus, i-am dat la dispoziție tot harddiscul și l-am lăsat. Nu rețin dacă la un moment dat am acceptat să restarteze. Când după o vreme i-am acordat atenție, pe ecran apărea imaginea de fundal de la Linux Mint și cursorul de la mouse – atât. Era un semnificat pas înainte comparativ cu netbook-ul care după bootare nu ajungea în mod grafic măcar. Am mișcat de mouse în toate direcțiile doar doar se apare ceva dar nimic. Am apăsat CTRL+ALT+DEL: nimic. Am mai mișcat și apăsat și după o vreme tot ce mi-a rămas de făcut a fost să opresc forțat pentru că nu se oprea de bună voie la apăsarea scurtă a butonului de oprire/pornire. Am repornit și de data asta pe desktop au apărut și icoane, pe mijlocul ecranului o fereastră “de întâmpinare” cu tot icoane pentru activități caracteristice imediat după instalare. Optimist am început să dau clickuri, părea ca totul e în regulă cu excepția barei de jos care în stânga avea scris “Menu” foarte foarte neclar, ca și cum te-ai uita prin ochelarii bunicii. M-am gândit că o fi un efect de genul translucidului-acvatico-aerian la modă în anii 2000 – la urma urmelor optasem conștient pentru o distribuție mai retro din punct de vedere al interfeței grafice. Am dat click și s-a deschis meniul “Menu” ca să nu zic “Start” și să se supere cineva pe mine. Singura problemă era că meniul deschis (cred că era meniu), deși destul de dreptunghiular era complet gol. Să fiu foarte corect nu era chiar 100% gol ci undeva se vedea o liniuță căreia nu am reușit să îi dau vreun sens. Am mișcat și tastat și mișcat iar mouse-ul și rotit de rotiță și butonat de butonel dar degeaba, meniul a rămas gol. Clar nu așa trebuia să arate pentru că în capturile de ecran pe care le văzusem, acolo apăreau texte și icoane. Am re-re-re-re-re-re-restartat dar experiența s-a dovedit din nefericire… consistentă. În fața realității am reconsiderat efectul de blur al textului Menu din colț: poate totuși nu așa trebuia să arate de fapt și ceva era totuși defect la meniul “Menu”. O fi ceva fir dezlipit în driverul pentru placa video? Nu sunt destul de calificat să rezolv singur o astfel de problemă, nici nu sunt sigur că mai știu unde am pus pistolul de lipit așa că declar testul Linux pe anul 2014 încheiat cu rezultate concludente:

Nici 2014 nu va fi anul Linux. Nici 2015 sau 2016. Cu toate astea sunt sigur că la versiunea viitoare voi freca iar MentaTM  ca să mă asigur că nici 2017…

subversion vs people

De câteva zile orice încercare de “commit” în Subversion are ca rezultat următorul mesaj:

2014-08-13_123059

La vederea mesajului mă izbește diletantismul jenant al autorilor: cu ce ocazie i se comunică clientului (care poate fi un utilizator oricât de “ordinar” la urma urmelor) calea completă unde se află pe server fișierele pentru Subversion (repository). Nu e prima idio…sincrazie patronată de Fundația Apache despre care povestesc.

 

Ce probleme sunt cu mesajul de mai sus?

1. potențiale probleme de securitate: de ce i-aș da pe tavă clientului (care poate fi un hacker în blană de programator cinstit) informații despre configurație și locațiile de pe server unde poate găsi lucruri interesante?

2. potențiale probleme legate de dezvăluirea de informații private: dacă în mesaj ar apărea calea

D:\Fuck_NSA\UniculFolderFaraPorno\BasescuSecurist\ProiecteDeRahatColaboratoriTampiti\CCC\db\revs\777 ?

 

Nu e vorba de vreo setare în client pentru că la client informația asta nu ar trebui să ajungă. Eventual poate fi o setare greșită pe server (debug? diagnostic?) dar serverul e instalat cu toate setările implicite și nu găsesc nicăieri cum aș putea schimba comportamentul așa că nu cred că e vorba de configurare implicită greșită ci de pură “naivitate”.

 

Când văd cât de subțire e antrenamentul subversivilor în materie de securitate mă întreb dacă asta e cea mai bună sculă unde să-ți păstrezi sursele (și îmi și răspund imediat).

 

Era să uit: dacă era doar mesajul era bine, problema e ca istoricul proiectului în cauză e corupt dincolo de posibilitatea (mea) de recuperare. Cum revizia 717 mi-e complet indiferentă mi-ar plăcea MULT să existe o posibilitate să renunț la ea și să-mi văd de viață. Nu am găsit calea… Dacă unul din miile de fișiere e corupt, poți să-ți iei adio de la întregul istoric.

Sigur că un om cu scaun la cap își ține datele pe ceva suport redundant și are 700 și ceva de copii de siguranță pe stickuri, în nori, pe CD-uri. Am încercat și eu să par cu scaun la cap (în ciuda faptului că folosesc softicuri de la Apache) și mi-am făcut destul de multe backup-uri. M-am dus direct la ele ca să găsesc fișierul 717 (fără extensie!) de pe vremea când era sănătos. Ce glumă proastă! Eroarea apare doar dacă încerci să faci commit la un fișier care s-a schimbat ultima dată în revizia cu defect (717). Dacă de 3 ani fișierul nu s-a schimbat, poți sta liniștit 3 ani cu datele corupte, timp în care faci relaxat cele 700 de backup-uri și o dată pe an arunci CD-urile FOARTE vechi dacă tot nu ai avut vreo problemă cu datele arhivate acolo și dacă tot le ai în 700 de exemplare mai recente.

In extremis pot încerca să șterg fișierul 717 (fără extensie!) cu toate că sunt avertizat grijuliu într-un fișier README să-mi văd de treabă:

This is a Subversion repository; use the ‘svnadmin’ tool to examine it.  Do not add, delete, or modify files here unless you know how to avoid corrupting the repository.

Recunosc că nu sunt destul de competent încât să evit coruperea datelor (ca dovadă că le am corupte fără să fi făcut nimic special pentru asta) dar din momentul ăsta ce mai am de pierdut? Așa că am încercat… dar nu l-am păcălit:

2014-08-19_134334

 

Sinteză din înțelepciunea populară:

When you have a corrupt repository, your only real chance in saving the information is to do a dump and load. If you’re lucky, doing a dump and load will sometimes correct the corruption.

Ca de obicei când vine vorba de free/open source, dacă nu îmi convine pot pune mâna să fac cum îmi place (de exemplu să fac un fork pentru Subversion care corupe mai rar datele). Chestia e că nu mă deranjează CHIAR așa de mult încât să ajung până acolo, prefer să schimb VCS. Și aici intervine o problemă: cum să fac să nu schimb pe dracu’ cu tac’su?

 

PS: scuze pentru englezisme dar e greu să găsesc traduceri bune pentru unii termeni (commit, repository).

PPS: dacă e cineva interesat de alte secrete, parole sau date private pot da click pe Stack trace și postez rezultatul.

impresii

Despre Google Docs vs Office 365, lumea se cam dă cu părerea. Un comentariu din negura internetului mi-a plăcut:

Google Apps is used by companies that are trying to be ultra cheap and cut corners. It also means that some accountant is driving IT decisions. I had two companies that sent me product demo invites from Google Calendar. That was a red flag to me.

x86 x64 xxx

Dacă doriți sau aveți nevoie de MySQL pentru Windows 64bit și vă îndreptați spre pagina oficială aflată de ceva vreme în curtea Oracle veți vedea pe pagina de download cam asta:

2014-05-20_183258

Nu țineam neapărat să fiu cârcotaș, am încercat doar să fiu sigur că descarc versiunea pe care mi-o doream adică 64bit. Mă uit sus – x86. Mă uit jos – x86. Mă mai uit o dată sus respectiv jos respectiv iar sus respectiv iar jos respectiv… Ce se întâmplă?

Pe vremea când MySQL era pe mâna mulțimii nespălate aș fi înțeles confuzia. De la Oracle mă așteptam la ceva mai mult. Sau poate mi-au întrecut așteptările oracolii și au găsit o metodă de a compila cod pe 64 de biți pentru x86?

Noroc că din softicul de împachetare iese (automat probabil) numele corect al fișierului așa încât am dedus pe baza lui ceea ce știam deja: MySQL e de tot rahatul – indiferent cine îl cumpără – acum și în veacul vecilor – amin!

gânduri militare ultrascurte

Citat după un cadru militar – Antena 3 azi 04 mai 2014 pe la ora 17:

… și sper să nu greșesc când afirm că suntem undeva pe același palier cu toate celelalte armate ale lumii.

completat armonios de către gazda emisiunii – Adrian Ursu, fost turist în Afganistan, cu o amintire de la fața locului exprimată puțin prea colocvial dar pe aceeași lungime de undă cu invitatul:

… intra nisipu’ la cip.

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux