Subiecte

conexiuni

Ghiciți cine apare în poza asta?

s&c

Avertisment: postarea conține multe linkuri spre Youtube care cu timpul pot… muri.

Nu îmi place deloc să ascult muzică de pe Youtube pentru că are o calitate jalnică. De multe ori pentru lucruri rare e singura sursă așa că am căutat Midge Ure Dark Dark Night sperând să găsesc o versiune live. Nu am găsit în schimb mi s-a propus pe margine Midge Ure / Mike Batt – Children of the Sky. Nu am auzit de Mike Batt spre rușinea mea așa că am deschis linkul. Am descoperit că Mike Batt e un fel de Sarah Brightman artistic vorbind și un fel de Horia Moculescu în organizațiile legate de muzică din Marea Britanie. De notat că și la 65 de ani cântă live foarte bine.

În bibliografia lui Mike Batt apare un succes de top: Bright Bright Eyes cântat de Art Garfunkel. Așa am ajuns cu Youtube și Wikipedia la Art Garfunkel. Ați auzit cum sună live? L-ați auzit cum sună live la 73 de ani după ce și-a pierdut acum câțiva ani vocea pe care încă o caută? Știați că a fumat zeci de ani? Știați că bunicii lui Art Garfunkel sunt evrei originari din Iași? Știați că în iunie 2006 am trecut pe lângă un afiș cu Art Garfunkel. Practic suntem aproape rude și prieteni.

100_2114

Citind biografia lui Art Garfunkel am ajuns la altă conexiune: în 1984 pe The Art Garfunkel Album apărea Sometimes When I’m Dreaming, cel mai bun cântec de pe albumul My Colouring Book al Agnethei Fältskog, fostă ABBA, cântec compus tot de Mike Batt. De la Midge Ure la Mike Batt la Art Garfunkel la Agnetha Fältskog. De la Iași la New York la Amsterdam la Stockholm. Ce mică e lumea.

viitor președinte

Ieri românii l-au ales pe Klaus Iohannis președinte.

Azi viitorul președinte care rostește fiecare cuvânt în alt paragraf (dacă nu pe altă pagină) a ieșit la televizor și în calitate de… viitor președinte ne-a dat o meditație (gratuită!) de constituție. De fapt două la preț de (nici)una dacă mă gândesc mai bine.

În primul rând a “solicitat” parlamentului să se întrunească nici mai mult nici mai puțin decât mâine (le-a lăsat libertatea de a alege ora totuși) și de a “pica” nu știu ce lege (irelevant CARE e legea la care se referea). Își amintește de parcă a fi fost ieri cum bunica lui îi povestea seara înainte de culcare texte adnotate din constituția de la Weimar. Parcă acolo scria (sau poate nu?) că președintele le spune parlamentarilor când, ce și mai ales cum să voteze.

Înainte să reușesc să disipez șocul postelectoral folosind un pahar cu apă a urmat brutal și a doua meditație particulară din aceeași constituție (sau din alta, nu mai știm exact): președintele Traian Băsescu să cheme imediat ambasadorii din nu știu care țări unde Viitorul nu s-a simțit corespunzător reprezentat.

Bă Sescule, îți spune ceva substantivul “flotă”? Atunci hai, executarea!

buletin_de_vot.jpg

Azi românii votează. La televizor o tânără milițiancă latră indignată dar cu sentimentul datoriei împlinite că în județul Bacău un bărbat a fost arestat și i s-a întocmit dosar penal pentru că și-a fotografiat votul în cabina de vot. Nu e prima dată când aud că fotografierea buletinului de vot este un act criminal și nu reușesc să înțeleg exact ce faptă penală a făcut bietul om. A deranjat pe cineva? A făcut propagandă electorală? A influențat? A furat? A fraudat? A vorbit urât copilul? Oare ce a scrijelit milițianul care l-a prins pe răufăcătorul periculos “în flagrant” pe procesul verbal? Care lege interzice oare și în ce termeni să îți fotografiezi buletinul de vot? Poate omul vroia să pună pe Facebook imaginea ca să fie mai ușor pentru servicii să afle cine cu cine votează. Eu prin vot secret înțeleg că am dreptul să votez secret nu că îmi este interzis să fac cunoscut cu cine am votat. 50 de lătrători profesioniști la televizor vorbesc fără șir 24 de ore din 24 despre vot și niciunul nu se deranjează să ne spună sau măcar să se întrebe, necum să întrebe direct Organul care este concret culpa cuiva care își fotografiază buletinul de vot și care e exact articolul din codul penal care incriminează faptă. Poate ne interesează? Pe mine sigur mă interesează. Sunt îngrijorat să aud că un cetățean e arestat și din descrierea faptei, la vârsta, educația, cultura și experiența mea de viață nu intuiesc măcar aspectul negativ al faptei.

POLIȚIE ROMÂNĂ: spune-ne te rog și nouă – electori ordinari care suntem noi de infractori ordinari și nespălați ce suntem – care e articolul din codul penal pentru care l-ați arestat moldoveanul fotograf electoral.

POLIȚIE ROMÂNĂ: măcar a votat infractorul cu cine trebuia?

iohannis

Vin alegerile. Ce aleg? Ce nu aleg?

Nu mă interesează câte case are Klaus Iohannis (nici câte are Victor Ponta).

Nu mă interesează etnia lui Klaus Iohannis (nici a lui Victor Ponta).

Nu mă interesează prea mult partidele care îl susțin pe Klaus Iohannis (nici pe Victor Ponta).

Nu mă interesează ce a făcut cu multele milioane primite de la guvern pentru capitala culturală europeană Sibiu.

Chiar nu mă interesează.

Teoretic odată ajuns președinte ar trebui să ne intereseze doar persoana și eu cred că până una alta teoria contează. Ori practica ajunge să se apropie de lege ori legea va fi schimbată deci legea ar trebui să conteze în mintea mea când judec. Președintele ar trebui ca odată ales să devină independent.

Deci ce mă interesează e persoana Klaus Iohannis.

Sigur că numărul de case, felul cum le-a obținut, fundalul cultural sau etnic, partidele cu care a ales să se asocieze, toate astea pot spune ceva despre persoană dar sunt indicii indirecte și pot fi înșelătoare. Odată cocoțat pe jilț, un proaspăt președinte poate să se lepede de toate compromisurile astea fără de care nu ar fi ajuns în funcție și să devină eventual el însuși, independent – cu condiția ca acolo înăuntru în capul sau sufletului lui să existe acel “eu”.

M-am uitat la multe interviuri sau intervenții ale lui. Am încercat să înțeleg și să analizez ce spune și cum spune pentru că din poziția lui actuală de candidat asta e tot ce poate face: să spună. M-am uitat și la cuvinte și la înlănțuirea și organizarea lor și la ton și la gesturi și la mimică și la expresie, la tot ce mă puteam uita relevant în ipostaza lui Iohannis de comunicator cu mine – potențial alegător.

Ce am constatat? Cum îl văd eu pe Klaus Iohannis?

Încet la minte. Încet RĂU la minte. Dacă totuși are activitate cerebrală normală în ciuda aparențelor atunci are foarte serioase probleme de exprimare. Când ești nul în comunicare asta poate avea două cauze principale: lipsa subiectului de comunicare (dulapul meu nu comunică pentru că nu are ce) sau probleme de translatare a gândurilor în limbaj (câinele meu are suflet mare dar din păcate se exprimă rudimentar mai ales cu ajutorul cozii). Am încercat să înțeleg și să discern care din cele două alternative este cauza handicapului iohhanisian. Recunosc că nu sunt nici psihiatru nici neurolog nici logoped, sunt un banal inginer (cu drept de vot deci săptămâna asta nu mi se va spune direct că sunt banal) deci nu pretind că scriu aici o scrisoare medicală ci abia o părere subiectivă în loc de justificare inutilă pentru un viitor vot. Am înclinat mai degrabă balanța către cauza profundă: lipsa substanței, de fapt lipsa oricărui subiect și a preocupării de a-l transmite. E posibil să greșesc în privința cauzei. În final contează dacă omul are un handicap cu substrat biologic sau psihologic? Meseria de președinte cere în mod esențial abilități de comunicare. Eu ca să îl votez am nevoie să mă convingă folosind comunicarea. Eu ca după ce e ales să accept direcții, sacrificii, acțiuni am nevoie de comunicare. Stafful îi poate face strategii sau politici dar el în final trebuie să le transmită convingător mie, ție, primului ministru, parlamentului etc. Colaboratorii și cetățenii în egală măsură au nevoie de la el de comunicare, capitol la care omul e praf. Motivul nici nu mai contează deci nu merită răsfoite fișe medicale.

Omul ăsta vrea să mă convingă să îl votez cu propoziții de 3 cuvinte din care 2 cuvinte provin direct din întrebare:

- Klaus Iohannis, cum te cheamă?

- Mă cheamă Klaus Iohannis.

- Klaus Iohannis, câte case aveți? (nu casele mă interesează aici!)

- Câte scrie în declarația de avere.

- Cum ați ajuns în posesia lor? (chiar nu casele mă interesează!)

- Cumpărându-le.

- Cu ce bani? (nici banii nu mă interesează)

- Cu banii mei.

- Făcuți de unde domnule Iohannis?

- Făcuți din muncă cinstita. (cacofonia e citată cu scuzele de rigoare)

- Ați fost profesor.

- Da am fost și profesor.

și așa mai departe.

Satisfăcător intelectual? Fiecare cu pretențiile și votul lui…

Și uite cum monologul cu Klaus ne-a adus la profesia lui de bază. Klaus Iohannis a fost “ȘI profesor”. Alții ar fi fost mândri de asta, el o trece expeditiv și circumstanțial în listă. Nu mă interesează NICI MĂCAR ASTA. Probabil că el este mai mândru de funcția de inspector școlar. Și bunica lui ar fi fost mândră de ascensiunea lui profesională, sunt sigur.

Mă uit la el și mă gândesc că a fost (și) profesor. Cu această acoladă din CV-ului lui pretinde că din meditații și-ar fi plătit casele care JUR că nu mă interesează deloc. Un profesor trebuie să transmită. Nu e nevoie la un “și profesor” să dezvăluie omenirii nestematele cunoașterii, legile care stau la baza existenței universului. Un profesor are menirea respectabilă de a transmite cunoașterea generațiilor viitoare. De a le comunica tinerilor ceea ce oameni de obicei mai deștepți au descoperit sau inventat. Rolul profesorului e de a COMUNICA.

Un profesor bun comunică explicit, ilustrativ, intuitiv, captivant, coerent, elocvent, logic, plăcut. Esența meseriei pe care printre altele a practicat-o necesită esențial calitatea care îi lipsește cu desăvârșire. Pot avea respect pentru profesorul Iohannis care nu doar că pare să nu posede cele mai elementare calități necesare pentru această meserie dar care pare că el însuși încearcă să minimalizeze, să pună meseria asta într-o paranteză a existenței personale? Eu personal nu. Uită-te la el, uită-te la ce și cum vorbește, imaginează-ți-l profesorul tău de… fizică? Gîndește-te cum te-ar face să înțelegi randamentului motorului Otto și asociază-l cu lucrul bine făcut. Ce mă îngrozește e că unii oameni și-au trimis copiii spre a fi educați de el și că au mai și plătit bani pentru asta, destui bani cu care să se cumpere câteva case dacă asta ar fi adevărat și ar conta. Sper că acele destine să nu fi fost ratate din cauza lipsei de discernământ a părinților la alegerea profesorului. Sper ca alte milioane de destine să nu riște să fie ratate din cauza lipsei de aptitudini a aceleiași persoane.

Există și aspectul etnic și cultural pe care eu nu aș pune mare accent dar despre care voi comenta pentru că el însuși îl folosește intens în campanie: omul e neamț. De fapt etnic german să fim mai corecți în exprimare. Și cum tradiția nemțească este a lucrului bine făcut, omul se prezintă ca un exponent al acestei tradiții.

Am crescut în sat de schwabi, am experimentat câte ceva din modul lor de viață la prima mână. Nu vreau să las imaginea Klaus Iohannis să-mi altereze amintirile copilăriei. Da, e adevărat că la nemți lucrul bine făcut e respectat, apreciat și transmis ca o valoare din generație în generație. La fel și bunul simț. La fel și locul cuvenit între semeni. Fața, mimica, propozițiile, zâmbetul lui Iohannis au corespondent în amintirile mele despre etnicii nemți din zona unde am crescut. În mediul sănătos etic din satele germane, neviciate de miticism, Iohannis ar fi avut rolul lui bine definit în cadrul obștii. Sunt sigur că ar fi avut grijă de gospodărie și de familie, ar fi avut pomii din fața casei văruiți și trotuarul curat, ar fi mers duminica la biserică și apoi ar fi mâncat friptura cu cartofi piure și compot, ar fi fost un sătean respectat și în luna mai putea eventual ca în curtea lui să fie ridicat pomul de mai al satului. Sunt sigur că ar fi avut o viață îndestulătoare material și sufletește, că ar fi avut șpaițul plin de cârnați, podul plin de tutun înșirat la uscat și că și-ar fi făcut nemțește meseria. În satul copilăriei mele de nemți cu bun simț, cinstiți, cu drag de muncă și cu respect pentru ordine, Klaus Iohannis ar fi fost un bun ajutor de măcelar. Alegerile din 16 noiembrie sunt însă pentru președinția României. Cred că acei nemți respectabili din amintirile copilăriei mele, probabil idealizați de timpul trecut, dincolo de mândria cu baze etnice ar fi bătut în lemn dacă ar fi auzit că Klaus ar fi ajuns să avanseze nu la poziția de măcelar cu drepturi depline în sat ci la aceea de președinte. Exact valorile pe care le invocă Iohannis în campania lui, din cauză că le cunosc ceva mai bine decât miticul tipic mă îndeamnă să refuz asocierea deloc nemțească a persoanei Iohannis cu funcția de președinte de țară cu care este funcțional incompatibil. Nu ar fi un lucru bine făcut să aleg pentru rolul de săpător cu hârlețul o persoană fără mâini, pentru rolul de săritor cu prăjina o persoană obeză sau pentru rolul de profesor un om care nu știe să leagă doi cuvinte. Omul nu e născut pentru asta, de ce să ne împotrivim naturii? De ce să nu facem lucrul bine făcut duminică 16 noiembrie?

Probabil că există în lume milioane de alți nemți pe care i-aș fi putu votat fericit, indiferent de numărul de case cumpărate din meditații. Klaus poate eventual să ia legătura cu Walter măcelarul să vadă dacă e nevoie de un ajutor de măcelar în sat și să-și reașeze viața măcar acum pe făgașul de bun simț cu care le e dator alor lui. Probabil pe termen lung ar fi și pentru el o alternativă existențială mai fericită decât frustrarea și complexele date în fiecare zi de ocuparea unor funcții mult peste înzestrările și posibilitățile sale naturale.

muzică de noiembrie

Raportez cu tristețe că mediocritatea suficientă a atins faza metastazei în domeniul mobil. Nokia Lumia 735, Windows Phone 8.1 updatat la zi nu știe gapless playback. Dacă vrei să asculți Pink Floyd ia-ți iPhone! Tragică recomandare dar asta e situația pieții: lăturile ascultate azi de marea majoritate a market-share nu cer calitate așa că de ce s-ar osteni cineva? Vre-un purist prin mansardă la Microsoft putea să se străduiască dar probabil fiind purist deci neeficient a fost declarat redundant de mult. La Android nu lucrează puriști din cauza incompatibilității organice (să zic “materiale”?) deci nici nu mai aștept ceva de acolo.

Purismul pe de altă parte poate atinge cote maladive. Am dat azi peste o copie digitală a albumului Wish You Where Here de Pink Floyd eșantionat de pe versiunea UK Harvest Vinyl la 5.6MHz cu rezoluția de 128bit/eșantion. Albumul are 3.5GB și nu am idee cu ce poate fi redat. Poate încercați un Android sau un Windows Phone să vedeți cum sună pauzele dintre track-uri?

Ce urmează mai jos în postarea asta e pentru cunoscătorii genului, pentru restul eventualilor cititor mi-e teamă că relevanța e zero.

În materie de “software” muzical pe gustul meu au apărut două noutăți remarcabile.

 

2014-11-03_132920Midge Ure a scos un album nou foarte bun: Fragile.

După o foarte lungă pauză, prima surpriză a fost albumul Ultravox din 2012, Brilliant.

Foarte bun, foarte Ultravox, 100% sunetul original, fără autoparafraze. Nu credeam că după Ultravoxul din 1986 mai poate urma ceva semnificativ.

Ascultați Change, Hello sau Lie de pe Brilliant. Ei bine cum e? Ultravox sau ce?

Sunetul Brilliant e bun pentru zilele noastre deși nu se ridică la nivelul Answers To Nothing (1988). Epoca 1975 – 1988 pare să fi fost apogeul calității în materie de sunet pentru publicul larg (amintiți-vă cum sună Dire Straits sau Pink Floyd produse la acea vreme și ascultate în ediție originală nu în poșirca remasterizată de la 2000 încoace.

Revenind la Fragile, muzica e mai introspectivă decât cea de pe Ultravox, poate și ceva mai puțin muzicală în medie.

Ascultați Dark Dark Night (de minim 3 ori) pentru o porție de muzică adevărată.

Sunetul de pe Fragile e și el bun, poate și din cauză pe coperta albumului nu apare nicio casă de discuri mare.

Motivul principal pentru sunetul catastrofal din ultimii ani pare să fie insistența producătorilor marilor case de discuri ca sunetul să fie cât mai puternic ceea ce duce inevitabil la distrugerea dinamicii și la distorsiuni de clipping. Oricât de inteligente ar fi filtrele digitale, când ceea ce îți propui e explicit distrugerea sunetului prin limitarea extremă a dinamicii, rezultatul se aude (prost).

Pe de altă parte sunt sigur că marile case de discuri explicit își doresc ca pe piață să ajungă material de slabă calitate sonoră în prima instanță. Oricum se va cumpăra dacă e la modă, calitatea sonoră e ULTIMUL criteriu în decizia de cumpărare. Oricum se va fura, măcar să se pirateze la calitate proastă. Studioul are și materialul de bună calitate într-un sertar și sigur îl va relansa în versiune “remasterizată” (pentru alți bani) atunci când moda se va muta spre calitate – și moda se schimbă, au ei grijă de asta deci revânzările viitoare sunt asigurate de calitatea deliberat și evident deteriorată înainte de masterizarea de azi.

Copiii obișnuiți cu sunetul tcp/gugăl/iutub probabil nu înțeleg despre ce e vorba. Cum îi creștem așa îi avem: vulgari, fără spirit critic, fără experiența calității așa că de unde ar putea izvorî pretenții?

 

A doua veste bună este că stă să apară un nou album Pink Floyd: The Endless River.

2014-11-03_141824Spre deosebire de Ultravox care după 28 de ani de pauză au reușit să fie 100% Ultravox fără să copieze nimic din muzica creată în anii ‘80 cu excepția atmosferei și a sunetului care sunt brandul lor, Pink Floyd se auto-citează îngrijorător de exact. Numele albumului este un vers al cântecului High Hopes de pe The Division Bell (1994). Foarte bun cântecul dar din păcate a fost deja compus acum 20 de ani… Coperta e parafrază din video aceluiași cântec. Foarte bun video, excepțional chiar dar a fost deja realizat acum 20 de ani. Una e să păstrezi semnătura, alta e să îți copiezi versurile și imaginea.

Albumul nu a apărut încă, există loc să mă înșel și încă o dată atinși de geniu să nu se autocopieze de fapt ci prin similitudine să conecteze ultimul cântec al ultimului lor album de acum 20 de ani de ceva magic și original ce tocmai stă să apară. 20 de ani de așteptare mă fac să sper că e ceva mai mult în toate parafrazele decât epuizarea resurselor și nevoia de autocopiere. La urma urmelor dacă de ceva au nevoie cei rămași în Pink Floyd, sigur nu de vânzări și de bani e vorba.

Vă amintiți de ABBA care nu au vrut să se reunească pentru un turneu de 100 de concerte deși oferta a fost de 1 miliard de dolari? Ce să faci cu atâția bani? Ceea ce mă duce la ultimul lor album – The Visitors (1981), înregistrat și mixat digital, primul CD din istoria muzicii. Vă amintiți cum sună?

ibenching

Nu trece o zi fără să vezi o noutate legată de alte câteva milioane de conturi furate, publicate, jefuite respectiv siluite. Devine banal sa citești că 70 de milioane de carduri de credit au fost furate de la nu știu ce lanț de magazine sau că 7 milioane de nume de utilizatori și parole la conturi Dropbox vor fi publicate în serial (unele din ele fiind din fericire expirate).

Înarmat cu curajul dat de o oarecare cunoaștere a domeniului – atâta cât să nu mă fure primul boschetar electronic de ce am prin e-portofel – am zis hai să mă loghez pe contul de la banca mea să văd când îmi expiră un depozit.

Pentru că vreau să ies cu totul din comun de atâta modernism încerc să descarc aplicația pentru Android a băncii.

O găsesc ușor și observ cu oarecare reținere că are aproximativ 1000 de descărcări.

Sigur o fi aplicația oficială?

Poate e doar o mizanscenă ieftină care să te facă să introduci nume de utilizator și parolă pentru a le transmite odioșilor criminali cibernetici orientali (orientali pentru că NSA nu are nevoie să fure).

Poza idilică și la subiect cu un câmp de flori galbene + un cer albastru + un balon rogvaiv / rogseriozitateșidiscreție mi-a adormit temerile și m-a tentat să pun degetul pe Instalați la fel de informat ca Moș Ion Roată pe contractul de arendă cu Unirea SA.

Screenshot_2014-10-14-15-19-37[1]

 

A urmat ceea ce în literatura de specialitate se numește de obicei pasul următor:

Screenshot_2014-10-14-15-16-42[1]

După cum am recunoscut am prostul obicei să fiu prudent și la zi cu excrocheriile din domeniu așa că în general citesc mesajele și răspund doar după ce cred că le înțeleg.

Aplicația Android de la Alpha Bank Romania, pentru a-mi afișa extrasul de cont are nevoie să știe unde mă aflu. Nu e rău, cu ocazia asta îmi poate recomanda și cea mai apropiată spălătorie de creier din zonă deci accept această cerință.

Mai departe aplicația are nevoie de acces la telefon. Asta e prea vag, nu știu exact ce vrea dar bănuiesc că vrea să poată suna pe cineva. Dubios, nu știu ce anturaj are și pe cine ar vrea să sune dar aș accepta și asta pentru scurt timp de dragul extrasului meu de cont.

Ultima dintre permisiunile cerute pentru a putea instala aplicația e deja prea mult: aplicația oficială Alpha Bank (Romania!) vrea să îmi acceseze pozele din telefon împreună cu muzica, videoclipurile și orice alte fișiere aș mai putea uita neglijent pe acolo pentru a fi împărtășite cu întreaga omenire. Pentru ce are nevoie banca mea de poze cu mine? Are cel puțin poza mea din buletin, vrea și ceva mai deocheat și nu știe cum să ceară? Asta cu pozele mi s-a părut prea de tot. După ce am tot citit și văzut poze dezbrăcate ale unor celebrități, poze furate de prin nu știu ce servicii online de arhivare eu sunt singura celebritate dezbrăcată pe care Google nu a făcut un ban cinstit. Du-te de aici cu aplicația ta bancă dragă, ceva nu miroase a bine. Poate din cauza asta doar 1000 de exhibiționiști au descărcat-o? 10.000 de lemingși (cei care NU au descărcat-o) nu pot să greșească. Pa aplicație!

Probabil site-ul web al băncii e mai sigur așa că… fuga la browser: http://www.alphabank.ro/ . Observ în bara de adrese din FireFox 33 că sunt în locul corect și dau click pe e-statements (extrase de cont electronice pe românește).

2014-10-14_154427   estmt_260x62

https://e-statements.alphabank.ro/

Ups:

2014-10-14_152726_cr

Am râs a pagubă, am crezut că înțeleg riscurile, am adăugat adresa la lista de excepții, am râs din nou a pagubă și FireFox (ULTIMA VERSIUNE CALDĂ ÎNCĂ!!!) s-a blocat. L-am închis din task manager, am repetat procedura, țeapăn.

De aici mai departe recunosc că deja ceea ce am făcut am făcut exclusiv pentru voi, dacă nu era de postat pe blog mă opream aici.

Am pus mâna pe nemilosul Internet Explorer și am încercat de acolo să accesez site-ul cu extrase de cont. Minunea minunilor magice de magie albă, Microsoft spre deosebire de Mozilla afișează adresa cu verde și consideră că site-ul are un certificat valid. E posibil ca programagii greci să servească fișiere diferite în browsere diferite INCLUSIV certificatul de securitate? Un mic bug, ce contează 12% din utilizatorii cu FireFox?

Dau să mă loghez, știu SIGUR care îmi e numele de utilizator și parola dar sunt informat concis că am contul blocat dar că pentru consolare pot suna la un anumit număr de telefon.

Deja cred că o dau în sefeuri dar… chiar am sunat la acel număr de telefon ca să fiu consolat. Am apăsat și tasta 6 corespunzătoare domnișoarelor de la e-statements și nu am fost dezamăgit (în primă fază). Am vorbit despre codul meu numeric personal, despre cum s-a numit strada pe care stau în anul 2006, despre câte în lună și în stele ca apoi să aflu că mi se va debloca imediat contul și că nu putem ști de ce acesta a fost blocat. O întreb pe domnișoara dacă are și ea profil pe aplicația de e-banking și dacă pot și eu să îi vad pozele din telefon. Îmi răspunde profesional că va comunica neplăcerea mea (de fapt era o plăcere dar nu puteam să recunoaștem așa pe față pentru că ea era în timpul serviciului și convorbirea era înregistrată). O întreb de ce nu are certificatul de securitate la zi în FireFox. Îmi spune chicotind că mă asigură ea personal că nu e niciun pericol și că înțelege ea riscurile pentru amândoi deci pot da click neprotejat pe “next sau accept sau ce este acolo”. Îi mulțumesc frumos și gata conversația.

Cu contul proaspăt deblocat mă duc nerăbdător în Interne Explorer (neapărat!), pretind ca am uitat parola, introduc adresa de e-mail, primesc un e-mail de resetare a parolei, mi se cere parola inițială de la deschiderea contului. Nu o mai știu deci sun iar pentru resetarea ei. Am o discuție de 20 de minute în care sunt informat că nu pot fi ajutat fără “CIF client”, “CIF” pe care îl pot afla de pe contractul inițial semnat cu banca acum… 10 ani? Caut un contract de depozit expirat pentru că bănuiesc că ar trebui să apară pe el atât de importantul CIF. La datele mele de identificare nu apare, la datele destinate băncii nu apare, citesc împreună cu domnișoara de la telefon ÎNTREGUL CONTRACT și la mijlocul paginii undeva înconjurat de text dens din toate direcțiile, ca un cuvânt de legătură într-o frază din greaca veche apare și… CIF CLIENT. URA! De acesta avea domnișoara nevoie! În 5 minute voi primi e-mail de resetare a parolei inițiale pentru a putea reseta parola actuală (înțelegeți ceva?).

După 5 minute îmi vine un email de ACTIVARE. Dau click pe link și… Contul dumneavoastră nu mai poate fi activat pentru că a fost deja activat. Dau cu capul de 3 ori de masă, citesc tot textul din e-mailul de resetare a parolei inițiale și găsesc parola inițială resetată în clar! Din nou informația esențială apare undeva în mijlocul textului, firesc și narativ la mijloc de codru verde, imposibil de detectat fără analiza exhaustivă a întregului text.

Revin la e-mailul de schimbare a parolei actuale înarmat cu parola inițială proaspăt resetată, inventez o parolă de minim 8 caractere cu majuscule, minuscule, crepuscule și alte astfel de scule și bascule…

2014-10-14_170840

A fost așa de simplu! Am schimbat parola, pot să mă loghez să îmi văd extrasul de cont.

Introduc prima data parola nouă, eroare. Introduc a doua oară parola nouă, eroare. La a treia eroare contul va fi blocat. Introduc cu extrema atenție a treia oară parola și… SUCCES !

Îmi văd soldul curent, fără nicio legătură cu soldul real. Caut depozitul constituit azi, nicăieri. Nu recunosc sumele afișate, nu recunosc depozitele pe care le văd deși numele meu este afișat corect. E adevărat că nu am golit cache-ul browserului dar sunt prea obosit să o fac acum. Îl mai las poate își revine. După 2 minute dau click să văd detalii despre depozitele “imaginare”. Îmi apar niște date greșite după care la 2 secunde pagina se actualizează și… APAR DATELE CORECTE!

Mă întreb dacă întreaga catastrofă povestită se datorează faptului că sunt prea puțin pregătit ca să fac față exigențelor societății informaționale, prea pregătit încât din aroganță să mă împușc în piciorul greșit crezând că înțeleg sau (cel mai probabil) dacă nu cumva nivelul de jălnicie al situației bancare electronice din ziua de azi e independent de variabila utilizator.

E târziu, e toamnă iar, gata cu prosteala… la muncă! La revedere!

colaj

Site web Enel:

2014-09-30_122802

Amestecarea diacriticelor cu lipsa lor are un anumit farmec dar spațierea verticală îmi place în mod deosebit – cred că persoana care a… “practicat-o” a văzut doar HTML-ul paginii – într-o revistă de scandal.

Cireașa de sub tort este butonul “Salvează”. Nu mi-e clar ce anume pot salva acolo, nu am avut curajul să dau click. Bănuiesc că după click apare un meniu din care îți poți alege ce să salvezi: 1 câine fără stăpân, 2-5 câini fără stăpân, codul sursă al acestei pagini, planeta, ce e mai bun pentru mai târziu precum și nelipsitul “etceterea”.

 

Tot respectul pentru cei care insistă să scrie corect (chiar dacă nu și frumos) românește – cu excepția Facebook și Google pentru care respectul îmi lipsește necondiționat:

2014-08-26_181248

Măcar în greșeală cei de la Google sunt consecvenți.

abonamente

Pe vremuri se vindeau aplicații. Ce urât… Azi se vând servicii pe bază de abonament. Ce frumos!

Modelul bazat pe abonament ucide inovația.

Cum așa? Doar ăsta e trendul. Trendul e de bine, nu?

Pe vremea diabolicului Micro$oft cumpărai Office. Cât de captiv deveneai ca și client e discutabil. De ceva vreme există alternative care tratează rezonabil formatele de fișiere ale documentelor dacă ești dispus la sacrificii. Încearcă să încarci documentele MS Office în LibreOffice. A fost greu?

Pe vremea Google nu cumperi nimic, e GRATIS! Toate documentele sunt la ei în schimbul unui rudiment de “aplicație”. Cât ești de captiv? Încearcă să-ți iei documentele din Google Docs și să te muți la… Zoho să zicem. A fost ușor?

Cu cât mai captiv clientul, cu atât mai liniștit furnizorul. Cu cât mai regulat și sigur vin banii, cu atât mai mulți contabili și mai puțini programatori. Cu cât mai mulți contabili, cu atât mai puțină creație. O fi rău? O fi bine?

Are nevoie furnizorul tău de… apă potabilă să inoveze? Plătești lunar, curge apa la robinet, pentru ce să fie apa mai cristalină? Îți stă în gât așa cum e? Ia valea cu reclamațiile că ne plictisești. Și vezi că factura e scadentă în data de 20.

Pe vremuri, imediat ce ți-au vândut Office XP, ba uneori chiar înainte de asta, Micro$ofții aveau deja altă grijă: cum să îți vândă peste 2 ani Office 2003. Grija asta cuplată cu faptul că produsul pe care tocmai l-ai cumpărat era chiar bun (Google Docs e imitația proasta a umbrei palide a lui Word 6 pentru Windows 3.1) îi forța să… INOVEZE. Ca să vrei să dai bani pe următoarea versiune era nevoie ca autorii softului să vină cu ceva NOU, MAI BUN. Asta îi forța să inoveze și atunci când nu aveau concurent: produsul deja vândut era concurentul principal și era un concurent redutabil la preț zero.

Modelul depășit în care cumpărai licența pentru o aplicație nu serviciul online lunar dădea și libertatea de opțiune. Micro$oft au dat-o rău în bară în Office 2007 cu ribbonul – din punctul unora de vedere. Au inovat ce-i drept dar pe mulți i-a deranjat foarte tare inovația asta. Când ai multe milioane de utilizatori orice schimbare deranjează pe unii, chiar atunci când pare o schimbare în bine. În modelul antic, utilizatorii nemulțumiți cu evoluția puteau rămâne liniștiți la Office 2003. Ce-i în mână nu-i minciună și licența pentru Office 2003 era în mână. În sistemul abonament în mână nu ai nimic sau, eventual, poți lua ceva în mână atunci când serviciul e offline. Azi Google nu poate inova similar ca impact nici dacă ar vrea pentru că utilizatorii nu au și nu pot avea sau alege versiunea veche. Azi dacă Google riscă o astfel de inovație și ai neșansa să fii unul dintre clienții captivi nemulțumiți, să fii sănătos! Inovație înseamnă inevitabil și risc.

Azi ești abonat la o tristețe de editor de texte sau tabele care e îngrădit până la limita inepției de fereastra browserului. Dacă ești firmă, pentru asta dai și bani lunar, nu dai doar tot ceea ce faci / speri / imaginezi / cauți / gândești / visezi, sintetizat și gata de a fi indexat și vândut.

Aplicațiile se cumpărau pe bani și atât. Serviciile se cumpără vânzându-ți în primul rând sufletul (dând tot conținutul tău pe tavă). Pentru unele servicii, dacă sufletul nu e destul de valoros mai trebuie să pui și ceva bani. Chestie de opțiune, pentru unii sufletul nu are valoare, pentru alții e neprețuit.

Ai reușit să îți muți documentele de la Google la alt… furnizor cât timp te-am ținut de vorbă despre suflet? Ai multe documente acolo? Foarte multe? Ce să-i faci, în timp s-au adunat…

Vin banii lunar de azi în vecii vecilor amin la Google de pe urma ta? Pentru ce ar inova Google? Există o nevoie reală de inovație în modelul ăsta de consum? Experiența lucrului în Google Docs e atât de dezastroasă pentru cineva care mai știe și alternativele încât chiar ar fi mult loc de inovație – Zoho o arată clar umilind Google Docs la toate capitolele. De ce ar inova Google? Pentru că îi părăsești și te muți la Zoho? Ce glumă proastă.

Google poate inova motivat în materie de vânzare a informațiilor tale, de acolo ar ieși ceva bani în plus. În legătură cu experiența ta de utilizare chiar nu e nevoie, răhățelul de editor de texte e “destul de bun” pentru 90% din popor.

Firmele se zbat pentru clienți: clientul nostru – stăpânul nostru! Cu banii de la clienți cumperi mâncare la copii. Pentru Micro$oft erai Clientul. Pentru Google ești furnizor – clienții lor sunt cei care fac reclamă și cei care cumpără informațiile despre tine. De fapt nu ești nici măcar furnizor (sau ai negociat vreodată cu ei ca un furnizor cu clientul?), ești o vacă de muls care are nevoie de nutreț ca să producă zilnic lapte digital. Ca să produci informația pe care Google să o vândă clienților primești uneltele rudimentare, e suficient. Are nevoie Google să inoveze pentru un nutreț mai gustos sau sănătos?

Pe vremuri Micro$oft erau nevoiți să creeze ceva mai bun nu de dragul tău – clientul – ci pentru vânzările de anul viitor. Nevoia lor de inovație nu era doar substanțială ci vitală. Fără inovație peste 3 ani nu mai aveau ce vinde – softul deja vândut nu mucegăiește. Fără inovație peste 3 ani închideau. Chiar și atunci când nu aveau competitor, pe vremea mea firmele de software erau obligate să inoveze. Și au inovat: modelul aplicațiilor online bazate pe abonament. Totul era mai frumos când eram tânăr. Și vezi că factura e scadentă pe 20.

linux 2014AD

De foarte mulți ani tot sper ca Linux să ajungă să fie utilizabil de oamenii de rând.

Nu cred în modelul lui de dezvoltare, nu cred că există suficient de mulți oameni suficient de competenți, suficient de disciplinați care să doneze suficient de mult timp din viața lor pentru a fi eventual înjurați pe forumuri. Cei sub 1% din piață după atâta chin și la preț zero spun aproape totul despre povestea de succes Linux.

Cu toate astea periodic arunc o privire să văd dacă nu cumva a apărut o surpriză. La scară istorică, multe acumulări cantitative cică ar duce la acumulări calitative. 15 ani în IT se poate numi scară istorică. De 15 ani încerc aproximativ o dată pe an cea mai promițătoare distribuție (conform celor care cunosc) să văd dacă omul de rând din mine ar putea tolera Linux pe birou.

După introducere, unii ar putea spune că am prejudecăți deci că sigur nu voi acorda șanse corecte Fenomenului, alții vor spune că după atâta chin probabil voi fi tentat să cedez învins și să accept prea multe compromisuri ca să nu risc să repet testele și peste un an.

Am ales Linux Mint 17 Quiana Cinnamon (ce de nume proprii…) pentru că mă interesează ceva clasic, pentru că interfața îmi pare familiară și pentru că pentru Ubuntu care era la modă anii trecuți am dezvoltat antipatie: din momentul în care implicit Amazon află ce caut pe harddisc, orice șansă i-aș fi dat vreodată a dispărut definitiv și irevocabil, indiferent ce vor schimba sau corecta pe viitor, indiferent de faptul că undeva există opțiunea sau linia de comandă care permit dezactivarea “facilității”, indiferent câte regrete au pentru mizeria în care s-au băgat, indiferent câte găleți cu gheață își va turna în cap pentru motive umanitare Mark Shuttleworth, amin!

Cu DVD-ul de instalare pregătit am încercat să risc pe vreo configurație cât de cât exotică și să îi ofer un hardware EXTREM de comun care să nu poată crea surprize și pe care am toate motivele să cred (din cauza abundenței și banalității) că sistemul de operare a fost testat.

 

1. Acer Aspire One

Netbook banal, produs în 2009, vândut în milioane de exemplare în N culori, nuanțe și texturi, toate cu Intel Atom, toate cu chipset și placă video integrate Intel, aproape imposibil să nu fi călcat pe ele prin magazinele care vindeau IT acum 4-5 ani. 2GB RAM, HDD 160GB, cu greu îmi pot închipui o mașină mai comună pentru un test dacă vrei cu orice preț să eviți sudo(area) luptei cu cine știe ce driver. Sunt de acord că pentru un test cinstit acest netbook e PREA comun deci am cam exagerat cu favoritismele dar am vrut să văd cum se mișcă Mint fără prea multă aventură. Pentru că eram bine dispus mi-am promis că dacă dau peste o problemă nesemnificativă pentru mine de genul Bluetooth prea subțire sau curbat la un unghi nefiresc, să fiu discret și lucrurile să rămână între noi.

Am bootat de pe DVD cu ajutorul unui DVDRW conectat pe USB. Sistemul de operare a pornit de pe DVD fără probleme, am introdus parola de la rețeaua wireless și practic eram pe val. Asta cu DVD live, fără să instalez nimic. Pe desktop am văzut imediat o icoană pentru instalarea pe harddisc așa că după un minut de clickuri prin Firefox am început instalarea. Am răspuns rapid la întrebări, am oferit întregul harddisc spre formatare cu toate opțiunile implicite și am așteptat cu răbdare ca instalarea să se termine. Nu mă interesează prea mult cât a durat, important e că după ce barele de progres repetate păreau să sugereze că instalarea s-a terminat (de unde știu? poate urma încă una?) am fost anunțat explicit că pot continua cu sesiunea live sau pot restarta pentru a începe să lucrez cu sistemul de operare instalat pe harddisc. Am cerut restartarea. A urmat un ecran negru cu niște litere aromâne (n cu tilda deasupra parcă – nu am știut să fac o captură de ecran) și undeva pe la mijlocul ecranului apărea următorul mesaj:

ModemManager[1294]: <warn> Could not acquire the ‘org.freedesktop.ModemManager1′ service name

Am așteptat dar în scurt timp am înțeles că degeaba aștept, netbook-ul se blocase aici. Am încercat un cinstit și bine intenționat CTRL+ALT+DEL și încă unul și încă unul și așa mai departe, cu frecvență și forță crescânde – sigur cunoașteți senzația și sunetul caracteristic. De fiecare dată apărea un text din care rezulta că sistemul a înțeles intenția mea de a-l opri dar… atât. În final am ținut apăsat butonul de oprire 4 secunde și am repornit cu forța… degetului.

A urmat un ecran negru cu un cursor clipind sus în colț și atât. Singura informație vizibilă era frecvența de clipire a cursorului dar din asta (nespecialist fiind) nu am reușit să deduc ce fișier de configurare ar trebui editat. Niciun mesaj, fără activitate a harddiscului, noapte cu cursor. Am încercat restartarea iar și iar cu același rezultat. În acest moment am concluzionat că un utilizator obișnuit ar fi în imposibilitatea de a mai face ceva (nici chiar neobișnuitul de mine nu știam ce să fac) și am declarat testul încheiat: nicio șansă pentru Linux anul ăsta pe desktop, orice digresiuni sunt pierdere de vreme. După două zile am reluat procedurile, asta pentru că îmi place uneori să pierd vremea și ca să mă asigur că nicio particulă cosmică sau radiație gama rătăcită nu a inversat vreun bit din memorie în timpul testelor anterioare. Rezultatele repetării testului au fost identice deci este posibil ca o altă particulă cu energie foarte mare (nu cred să fi fost aceeași…) să fi inversat din nou același bit din RAM.

 

2. DELL Optiplex 320

Ați ghicit, îmi place din cale afară să pierd vremea așa că am scris alt DVD (poate primul să fi fost defect?) și am ales următorul calculator de sacrificiu în ordinea banalității configurației și a numărului de exemplare vândute: produs parcă în 2007, Pentium D (dual core) la 3GHz, 1GB RAM, 500GB harddisc, placă video ATI Radeon… nu știu cât, negru! La fel ca în cazul netbook-ului, configurația este atât de comună și calculatorul vândut în atâtea exemplare încât speram că e imposibil să fie surpriză pentru sistemul de operare.

Am bootat de pe DVD, am lăsat toți parametri așa cum mi s-a propus, i-am dat la dispoziție tot harddiscul și l-am lăsat. Nu rețin dacă la un moment dat am acceptat să restarteze. Când după o vreme i-am acordat atenție, pe ecran apărea imaginea de fundal de la Linux Mint și cursorul de la mouse – atât. Era un semnificat pas înainte comparativ cu netbook-ul care după bootare nu ajungea în mod grafic măcar. Am mișcat de mouse în toate direcțiile doar doar se apare ceva dar nimic. Am apăsat CTRL+ALT+DEL: nimic. Am mai mișcat și apăsat și după o vreme tot ce mi-a rămas de făcut a fost să opresc forțat pentru că nu se oprea de bună voie la apăsarea scurtă a butonului de oprire/pornire. Am repornit și de data asta pe desktop au apărut și icoane, pe mijlocul ecranului o fereastră “de întâmpinare” cu tot icoane pentru activități caracteristice imediat după instalare. Optimist am început să dau clickuri, părea ca totul e în regulă cu excepția barei de jos care în stânga avea scris “Menu” foarte foarte neclar, ca și cum te-ai uita prin ochelarii bunicii. M-am gândit că o fi un efect de genul translucidului-acvatico-aerian la modă în anii 2000 – la urma urmelor optasem conștient pentru o distribuție mai retro din punct de vedere al interfeței grafice. Am dat click și s-a deschis meniul “Menu” ca să nu zic “Start” și să se supere cineva pe mine. Singura problemă era că meniul deschis (cred că era meniu), deși destul de dreptunghiular era complet gol. Să fiu foarte corect nu era chiar 100% gol ci undeva se vedea o liniuță căreia nu am reușit să îi dau vreun sens. Am mișcat și tastat și mișcat iar mouse-ul și rotit de rotiță și butonat de butonel dar degeaba, meniul a rămas gol. Clar nu așa trebuia să arate pentru că în capturile de ecran pe care le văzusem, acolo apăreau texte și icoane. Am re-re-re-re-re-re-restartat dar experiența s-a dovedit din nefericire… consistentă. În fața realității am reconsiderat efectul de blur al textului Menu din colț: poate totuși nu așa trebuia să arate de fapt și ceva era totuși defect la meniul “Menu”. O fi ceva fir dezlipit în driverul pentru placa video? Nu sunt destul de calificat să rezolv singur o astfel de problemă, nici nu sunt sigur că mai știu unde am pus pistolul de lipit așa că declar testul Linux pe anul 2014 încheiat cu rezultate concludente:

Nici 2014 nu va fi anul Linux. Nici 2015 sau 2016. Cu toate astea sunt sigur că la versiunea viitoare voi freca iar MentaTM  ca să mă asigur că nici 2017…

subversion vs people

De câteva zile orice încercare de “commit” în Subversion are ca rezultat următorul mesaj:

2014-08-13_123059

La vederea mesajului mă izbește diletantismul jenant al autorilor: cu ce ocazie i se comunică clientului (care poate fi un utilizator oricât de “ordinar” la urma urmelor) calea completă unde se află pe server fișierele pentru Subversion (repository). Nu e prima idio…sincrazie patronată de Fundația Apache despre care povestesc.

 

Ce probleme sunt cu mesajul de mai sus?

1. potențiale probleme de securitate: de ce i-aș da pe tavă clientului (care poate fi un hacker în blană de programator cinstit) informații despre configurație și locațiile de pe server unde poate găsi lucruri interesante?

2. potențiale probleme legate de dezvăluirea de informații private: dacă în mesaj ar apărea calea

D:\Fuck_NSA\UniculFolderFaraPorno\BasescuSecurist\ProiecteDeRahatColaboratoriTampiti\CCC\db\revs\777 ?

 

Nu e vorba de vreo setare în client pentru că la client informația asta nu ar trebui să ajungă. Eventual poate fi o setare greșită pe server (debug? diagnostic?) dar serverul e instalat cu toate setările implicite și nu găsesc nicăieri cum aș putea schimba comportamentul așa că nu cred că e vorba de configurare implicită greșită ci de pură “naivitate”.

 

Când văd cât de subțire e antrenamentul subversivilor în materie de securitate mă întreb dacă asta e cea mai bună sculă unde să-ți păstrezi sursele (și îmi și răspund imediat).

 

Era să uit: dacă era doar mesajul era bine, problema e ca istoricul proiectului în cauză e corupt dincolo de posibilitatea (mea) de recuperare. Cum revizia 717 mi-e complet indiferentă mi-ar plăcea MULT să existe o posibilitate să renunț la ea și să-mi văd de viață. Nu am găsit calea… Dacă unul din miile de fișiere e corupt, poți să-ți iei adio de la întregul istoric.

Sigur că un om cu scaun la cap își ține datele pe ceva suport redundant și are 700 și ceva de copii de siguranță pe stickuri, în nori, pe CD-uri. Am încercat și eu să par cu scaun la cap (în ciuda faptului că folosesc softicuri de la Apache) și mi-am făcut destul de multe backup-uri. M-am dus direct la ele ca să găsesc fișierul 717 (fără extensie!) de pe vremea când era sănătos. Ce glumă proastă! Eroarea apare doar dacă încerci să faci commit la un fișier care s-a schimbat ultima dată în revizia cu defect (717). Dacă de 3 ani fișierul nu s-a schimbat, poți sta liniștit 3 ani cu datele corupte, timp în care faci relaxat cele 700 de backup-uri și o dată pe an arunci CD-urile FOARTE vechi dacă tot nu ai avut vreo problemă cu datele arhivate acolo și dacă tot le ai în 700 de exemplare mai recente.

In extremis pot încerca să șterg fișierul 717 (fără extensie!) cu toate că sunt avertizat grijuliu într-un fișier README să-mi văd de treabă:

This is a Subversion repository; use the ‘svnadmin’ tool to examine it.  Do not add, delete, or modify files here unless you know how to avoid corrupting the repository.

Recunosc că nu sunt destul de competent încât să evit coruperea datelor (ca dovadă că le am corupte fără să fi făcut nimic special pentru asta) dar din momentul ăsta ce mai am de pierdut? Așa că am încercat… dar nu l-am păcălit:

2014-08-19_134334

 

Sinteză din înțelepciunea populară:

When you have a corrupt repository, your only real chance in saving the information is to do a dump and load. If you’re lucky, doing a dump and load will sometimes correct the corruption.

Ca de obicei când vine vorba de free/open source, dacă nu îmi convine pot pune mâna să fac cum îmi place (de exemplu să fac un fork pentru Subversion care corupe mai rar datele). Chestia e că nu mă deranjează CHIAR așa de mult încât să ajung până acolo, prefer să schimb VCS. Și aici intervine o problemă: cum să fac să nu schimb pe dracu’ cu tac’su?

 

PS: scuze pentru englezisme dar e greu să găsesc traduceri bune pentru unii termeni (commit, repository).

PPS: dacă e cineva interesat de alte secrete, parole sau date private pot da click pe Stack trace și postez rezultatul.

impresii

Despre Google Docs vs Office 365, lumea se cam dă cu părerea. Un comentariu din negura internetului mi-a plăcut:

Google Apps is used by companies that are trying to be ultra cheap and cut corners. It also means that some accountant is driving IT decisions. I had two companies that sent me product demo invites from Google Calendar. That was a red flag to me.

x86 x64 xxx

Dacă doriți sau aveți nevoie de MySQL pentru Windows 64bit și vă îndreptați spre pagina oficială aflată de ceva vreme în curtea Oracle veți vedea pe pagina de download cam asta:

2014-05-20_183258

Nu țineam neapărat să fiu cârcotaș, am încercat doar să fiu sigur că descarc versiunea pe care mi-o doream adică 64bit. Mă uit sus – x86. Mă uit jos – x86. Mă mai uit o dată sus respectiv jos respectiv iar sus respectiv iar jos respectiv… Ce se întâmplă?

Pe vremea când MySQL era pe mâna mulțimii nespălate aș fi înțeles confuzia. De la Oracle mă așteptam la ceva mai mult. Sau poate mi-au întrecut așteptările oracolii și au găsit o metodă de a compila cod pe 64 de biți pentru x86?

Noroc că din softicul de împachetare iese (automat probabil) numele corect al fișierului așa încât am dedus pe baza lui ceea ce știam deja: MySQL e de tot rahatul – indiferent cine îl cumpără – acum și în veacul vecilor – amin!

gânduri militare ultrascurte

Citat după un cadru militar – Antena 3 azi 04 mai 2014 pe la ora 17:

… și sper să nu greșesc când afirm că suntem undeva pe același palier cu toate celelalte armate ale lumii.

completat armonios de către gazda emisiunii – Adrian Ursu, fost turist în Afganistan, cu o amintire de la fața locului exprimată puțin prea colocvial dar pe aceeași lungime de undă cu invitatul:

… intra nisipu’ la cip.

evenimentul nopții

Poate vă întrebați cine mai citește Evenimentul Zilei. Eu l-am citit azi (de nevoie).

De fapt să fiu mai corect, am încercat să-l citesc. Am dat peste asta:

2014-04-24_180607

și mai departe pentru detalii:

2014-04-24_180103

Sper să nu mă dea în judecată pentru că le-am furat proprietatea “intelectuală”.

Firefox 28.0 și Internet Explorer 11 (Windows 8.1) sunt de acord: asta e intenția autorului.

Pentru a mă clarifica dacă și privită din punctul lor de vedere pagina arată la fel, am încercat un click pe “Transforma in pdf” dar PDF-ul rezultat conținea doar poza (cât 1000 de cuvinte) de la începutul articolului, nicio literă în plus.

Oare mai există ziarul ăsta și pe hârtie? Oare tot așa arată?

Poate pagina e concepută pentru compensarea erorilor de paralaxă cauzate de privirea multidirecțională a Cititorului Oficial – Traian Băsescu?

Pe vremea lu’ Cristoiu găinile din Evenimentul Zilei nășteau cotidian puii vii dar măcar atunci cititorii obișnuiți puteau lua notă despre situație.

AtenÅ£ie: parcări la privat ÅŸi blocarea roÅ£ilor! iniÈ›iativă a Municipalițătiiâ€.

Dovada: aici.

cosmos 2014

După mulți ani de la original, miniserialul Cosmos este refăcut.

Probabil e nedrept ca eu să compar Cosmosul de azi cu originalul. La urma urmelor originalul l-am văzut cu mintea proaspătă a unui copil și când ești tânăr totul e mai frumos.

Pentru mine cel de azi Cosmos ediția 2014 e prea fals, prea american, prea atent la fiecare cuvânt pentru a evita un proces cu cine știe ce pastor, prea militant evoluționist, prea Cartoon Network (a nu se confunda cu Disney!). Din Europa e mai greu să înțelegi nevoia americană de a înțelege până la urmă minunea… evoluției creației. Nici grimasele false ale noii gazde de culoare nu inspiră tocmai rigoare științifică.

Lăsând de-o parte aprecierile subiective, voi reda un citat interesant din episodul 4 în traducere cât pot de exactă:

Într-o zi el (Einstein) a început să se gândească la lumină și la cât de repede se deplasează. În viața de toate zilele întotdeauna măsurăm viteza unui obiect în mișcare în comparație cu altceva, ceva ce se presupune că nu se mișcă, ceva în cosmos ce nu se deplasează. De exemplu eu mă mișc cu aproximativ 10Km/h față de pământ. Dar după cum am spus mai devreme, Pământul se mișcă. Pământul se învârte cu mai mult de 1600Km/h în timp ce orbitează în jurul Soarelui cu peste 100.000Km/h și Soarele se mișcă prin galaxie cu jumătate de milion de mile pe oră…

Îmi amintesc de profesoara mea de fizică din liceu. Probabil i-ar fi dat nota 4 pentru cât de umanist amestecă milele cu Kilometri, așa – ca să se învețe minte pentru când (nu) va ajunge inginer că unitățile de măsură contează. Pentru “oamenii de știință” măsurile sunt lucruri prea efemere pentru a fi demne de atenție. 500.000 sună așa rotund încât merită schimbarea unității de măsură de dragul poeziei. Să nu mă las distras totuși, comoara acum urmează:

…iar Calea Lactee se mișcă prin univers cu aproape 1.5 milioane de mile pe oră.

În raport cu cine, Neil? Fă-te avocat! Ei vorbesc frumos, mult și fără sens. Acolo e de înțeles – judecătorii oricum dorm. Doamna Ilea ți-ar fi zis să stai jos că nu ai înțeles nimic. Carl Sagan ar fi fost rușinat de fostul viitor astronom pe care l-a dus pe ninsoare la autobuz ca peste ani să-i ia la mișto Comosul. Cum să citești un scenariu și să ajungi să contrazici la finalul paragrafului ceea ce ți-ai propus să demonstrezi cu 45 de secunde mai devreme? Mai că îmi vine să-i acord creaționistului concurent timp egal de emisie, poate e mai coerent. Totul este relativ dar nimic nu mai e chiar ca pe vremea mea…

tls ssl ddt lsd

Internetul vuieste de bugul catastrofic din OpenSSL. OpenSSL este o componentă extrem de des folosită pentru comunicație criptată între calculatoare, de exemplu pentru trimiterea parolei atunci când încerci să îți verifici e-mailul sau să faci o plată pe site-ul băncii.

Cum se manifestă concret problema: oricine poate fura cât de des poftește din memoria calculatorului cu care e conectat câte 64KB arbitrari de date (atât clientul malițios de la un server cât și un server malițios de la client). Dacă furi destul de des câte 64KB din conținutul memoriei unui calculator ai toate șansele să găsești lucruri foarte interesante acolo cum ar fi parole, adrese, conturi, cod, te miri ce. Cireașa de pe tort e că toată manevra nu lasă niciun fel de urme deci acum când toată lumea vuiește, nimeni nu poate ști măcar dacă i s-au furat date prin această metodă, câte sau de când. Problema e și mai gravă dar mă rezum la atât.

 

Ce are special vinovatul OpenSSL?

În primul rând e gratis și open source, adică oricine o poate folosi cum vrea și poate studia codul să vadă cât e de perfect scris. Dogma spune că dacă e open source putem găsi bugurile și deci șansele ca ele să existe și să persiste sunt mai reduse. OpenSSL e o componentă critică, folosită pentru comunicații securizate în mai toate domeniile, de la comunicații (chat, e-mail) până la tranzacții bancare. În plus codul nici nu e foarte mare deci te-ai gândi că unele entități care toarnă miliarde prin conducte “asigurate” cu OpenSSL au plătit pentru ceva auditări de securitate dacă tot sunt disponibile sursele. Și poate chiar au făcut-o…

O altă trăsătură mai specială a OpenSSL este de multă vreme binecunoscută prin cercurile IT preocupate de problema open-source: autorul original al componentei buclucașe Eric Young a scris codul inițial ca să învețe algoritmul de împărțire pentru numere mari. Traiectoria ulterioară a personajului l-a dus spre RSA, companie care acum se știe că a primit bani de la NSA pentru a folosi algoritmi care fac vulnerabilă generarea de numere aleatoare, componentă esențială în criptare. Destin…

Când auzi așa ceva nu îți vine să te întrebi “de ce dracu’ folosim noi mizeria asta?”.

Mulți nici măcar nu sunt conștienți că folosesc OpenSSL, e posibil să o ai și tu acum în buzunar pe telefonul mobil, în router, în decodorul pentru cablu TV, în playerul media din sufragerie, în contorul de gaz sau curent de pe scara blocului.

 

Am văzut cum lumea se uită la codul scris prost și se dă cu părerea. Codul nici măcar nu e foarte vinovat. Vinovat e imbecilul care a scris specificația protocolului, imbecil care nu știu dacă întâmplător sau nu este și autorul codului. Din nefericire specificația mizerabilă practic imploră eroarea în cod.

 

Foarte pe românește, protocolul (regulile după care 2 calculatoare conversează) conține o parte neesențială care asigură un calculator că nu a pierdut legătura cu celălalt. Mai exact, regula spune așa: când calculatorul meu vrea să fie sigur că nu a pierdut legătura cu interlocutorul, îi transmite o propoziție și interlocutorul trebuie să o transmită înapoi. Dacă nu o transmite înapoi exact, conexiunea s-a întrerupt.

Ce spune mai concret protocolul imbecil: calculatorul meu dacă vrea să verifice conexiunea, trimite spre celălalt calculator CE VREA MUȘCHII LUI, lejer, chiar și o poveste de Ion Creangă, împreună cu numărul de caractere (litere) ale snoavei. Celălalt calculator primește povestea împreună cu numărul de litere și o transmite înapoi. Dacă la calculatoru meu se întoarce aceeași poveste, legătura e încă activă.

 

Când vezi ca programator specificația asta în protocol în primele 5 secunde îți pui niște întrebări: de ce să pot trimite date practic oricât de mari? De ce nu ajunge o dimensiune fixă specificată din start în protocol, să zicem 4 bytes? Pentru ce arbitrarul ăsta? Ca să pot greși la alocarea spațiului la recepție? Cui poate folosi să trimită 39345 bytes ca heartbeat? De ce complicația de a impune în implemenetarea codului să tratezi dimensiuni arbitrare pentru heartbeat? Doar ca să ai nevoie să transmiți în plus și dimensiunea pachetului? De ce redundața asta (o dată datele, încă o dată dimensiunea lor)? Ca să poți greși în declararea numărului de caractere? De ce toată logica pentru verificarea dimensiunii posibil greșite a datelor din pachetul heartbeat? Pentru ce să tratez eroarea și să comunic că pachetul este eronat și în ce fel e eronat? Implementarea pentru așa o specificație e condamnată la ineficiență și aproape condamnată la eroarea care chiar s-a… implementat. După mine ca privitor în urma trenului e dovadă de prostie sau de… lucrare la comandă.

Ce face greșit OpenSSL? Dacă i se trimite o cerere de verificare a conexiunii (heartbeat) care are 4 bytes DAR calculatorul care a solicitat pretinde că datele au 65535 bytes, OpenSSL răspunde cu… 65535 bytes, primii 4 fiind chiar cei primiți de la partea solicitantă (deci corecți) urmați de restul de 65531 de … ce dă dumnezeu să se afle prin memorie în continuare. Ați ghicit, e vorba de limbajul C.

Vina la implementare (presupunând că nu e rea intenție)? 20%. Restul de 80% după mine e vina specificației care ar fi trebuit scrisă de cineva infinit mai înțeleapt dar care întâmplător s-a dovedit a fi exact… programatorul. În total 100%. Pentru merite deosebite sper că respectivul a fost imediat decorat cu cea mai înaltă distincție pentru eroi încă în viață de către însuși Nașul Suprem American.

Dacă specialistul care a formulat specificația era mai plăvan, nu așa liberal în exercițiul imaginativ, ar fi spus clar și lipsit de poezie: pentru heartbeat se transmit 4 bytes. Partea corespondentă va răspunde cu… 4 bytes, de exemplu cu cei 4 bytes negați la nivel de bit sau XOR cu o constantă a conexiunii, orice prelucrare simplă așa încât să se poată EFICIENT verifica faptul că la celălalt capăt al firului nedezlipit e cineva atent nu un perete care reflectă ecou și că răspunsul corespunde acestei cereri și nu uneia vechi. Codul era semnificativ mai scurt, mult mai rapid, MULT mai sigur, bugul despre care povestim era practic imposibil. Dacă…

 

Lectură suplimentară recomandată (anteHeartbleed): despre NSA.

noutăți de pe birou

Pe scurt câteva achiziții hardware relativ recente despre care nu am povestit:

 

Gigabyte Aivia Osmium

osmium1

osmium2

osmium4

Cea mai bună tastatură pe care am avut-o vreodată. Recomand călduros pentru cine vrea și apreciază marfa de genul ăsta. Taste Cherry MX Red. Ca să o apreciezi corect trebuie să o folosești. Ca minus: am un telefon mobil mai vechi (secundar) care dacă sună lângă tastatură s-a terminat filmul. Cablul prea gros (pare de 5KW) nu poate avea alt rol decât impresionarea neștiutorilor – dacă se împotmolește pe undeva pe după birou e greu de tras. Cam zgomotoasă dar asta face parte din farmecul specialității. Prețul… e pe măsura greutății.

Nota: 9.5 din 10 pe total.

 

DELL Inspiron 3521

2014-04-03_192432

Laptop relativ standard, Intel I7, Radeon… nu stiu cat, specificații bune, subțirel pentru linia din care face parte, rapid, calitate proastă a construcției, tastatură JALNICĂ, ecran slab, carcasa se cam îndoaie la atingere. L-am luat ca să înlocuiască vechiul Dell Inspiron 1520. Diferența de viteză e clar vizibilă, diferența de calitate a construcției – în special la componentele esențiale de interacțiune cu mine – ecranul și tastatura mă fac să nu recunosc deloc nici firma Dell nici familia Inspiron. Ecranul are culori spălăcite și incerte, tastatura e foarte proastă până aproape de a-l duce la service în garanție din cauza tastei spațiu care trebuie apăsată ferm și exact pe mijloc. Nu aș repeta să cumpăr un DELL online fără să pun mâna fizic pe el. Când trec de la Aivia Osmium la tastatura acestui laptop tastez ca un paralitic. Experiența excelentă de la Inspironul vechi nu se regăsește deloc la modelul nou. Ca și calitate a construcției îmi aduce în mod trist aminte de Acer-urile cele mai ieftine de acum 10 ani.

Nota: 8 din 10 (pentru performanță), 4 din 10 pentru construcție, nu recomand cel putin din cauza tastaturii.

 

Asus T100TA

T100

În sfârșit convertibilul Windows rapid, fără piese în mișcare, cu 11 ore de baterie (chiar așa e!) la preț corect. O bijuterie după care aș măsura tot ce urmează pe piață la acest factor de formă și preț. Plastic și sticlă cam ieftine, magnet de amprente. Dacă materialele erau premium ceea ce merita 50 de euro în plus, produsul era istoric. A avut un bug în BIOS (UEFI?) care făcea ca ecranul să se aprindă și laptopul să consume bateria după ce era închis (se manifesta doar cu tastatura conectată dacă îl închideai rabătând ecranul peste tastatură). A fost rezolvat între timp. Cred că Intel trebuia să schimbe numele la ultimele procesoare Atom, nu de alta dar viteza și consumul lor nu se compară cu generațiile vechi care au stricat reputația mărcii. Sunet incredibil de bun având în vedere dimensiunile și calitatea sunetului la concurență (nu am întâlnit niciodată un sunet atât de bun emanat de o tabletă). Recomand cu maximă căldură!

Nota: 9 din 10 (pentru 10 avea nevoie de materiale premium la carcasa tabletei)

 

Asus / Google Nexus 7 2013

asus-google-nexus-7-2-ofic

Are vreo câteva luni de când îl folosesc. E cel mai bun “reader” pe care l-am avut dar e doar atât… Cu o astfel de unealtă cam tot ce pot eu face e să citesc (e-mail, articole pe internet mai ales folosind Pocket, documentații). Nu poti realiza mai nimic creativ cu el (până și să răspunzi mai pe larg la un e-mail mi-e imposibil cu degetul pe ecran) motiv pentru care îl consider o treaptă superioară față de Amazon Kindle pe care îl am uitat într-un sertar. Ecran aproape excelent, rezoluție mare, culori foarte bune, neuniform ca iluminare cu o pată vizibilă pe fundal negru (înțeleg că problemele de uniformitate sunt destul de răspândite la acest model), bateria ține destul, cam cât cea de la Asus T100 cu observația că e vorba de altă clasă (cu Nexus nu poți visa vreodată să faci ce faci cu T100 dar e mai ușor, mic și comod de folosit pentru citit). Materiale de calitate rezonabilă. Am avut norocul ca al meu să nu prezinte problemele pe care atâția alții le au la digitizor (mișcări haotice fără legătură cu gesturile trasate cu degetul pe ecran), problemă care nu are încă soluție la acuși un an de la lansare.

Minusuri: scârțâie când apăs cu degetele partea dreaptă ceea ce distruge impresia de gadget de calitate. Spatele cu sigla NEXUS are o zona de “decolorare” care seamănă cu plastic scurs sau topit, anomalie pe care o au mulți alți utilizatori și care nu îmi pot explica pe ce cale s-a produs. Nu se poate extinde cu un card microSD, trebuie să te descurci cu 32GB local. Sunetul de foarte slabă calitate, pretins stereo dar cu diferențe majore de volum și timbru între difuzorul stâng și cel drept (da, e chiar atât de prost, o fi defect al meu?). Tot la capitolul sunet, defect major de design hardware la implementarea volumului care se manifestă la volum mic cu zgomot digital de nivel comparabil / similar cu sunetul însuși. Problema nu se manifestă la sunetul redat în căști.

Pentru moment Nexus 7 2013 e readerul meu preferat din cauza ecranului și a formei.

Nota: 7,5 din 10 (pentru 9 avea nevoie de alt sistem de operare)

 

Logitech G602

g602

Mi-am promis să nu mai cumpăr vreodată Logitech dar după ce am dus înapoi la magazin un Razer Naga pentru că oricum îl țineam apăsam cu degetul mare din greșeală unul din butoanele laterale, G602 pare să fie alternativa cea mai bună. Este destinat (ca și tastatura de mai sus) cunoscătorilor care știu ce să facă și au ce face cu așa ceva. Materialele sunt de calitate, textură excelentă, performanță corectă, conformă așteptărilor, ergonomie bună, bateriile țin mult, fără lagul caracteristic unor mouse-uri wireless. Minusuri: cam bizar de utilizat software-ul de programare a macrourilor pentru butoanele suplimentare. Cred că prezintă și buguri, unele macrouri extrem de simple (ciclice) se execută greșit (nu am găsit încă nici cauza nici soluția). Rotița de scroll nu are niciun profil, e perfect netedă și clickurile (pașii la rotire) sunt foarte slab sesizabili ceea ce nu prea are legătură cu modul de funcționare normal pentru un mouse din clasa asta.

Nota: 8,5 din 10 (dacă putea fi folosit si cu fir în timpul încărcării merita 9,0. încă 0,5 puncte posibile pentru altă rotiță).

 

Tronsmart T1000

tronsartt1000

Dongle HDMI pentru conectare prin Miracast. Să traduc: bagi “stick”-ul în mufa HDMI a televizorului, alimentezi cum poți stickul dintr-o mufă USB din apropiere (necesită 1Amper, ideal dacă televizorul are și poate), descarci o aplicație pe telefonul mobil Android, iOS sau o instalezi în Windows și transformi televizorul în ecran fără fir pentru telefon, tableta sau laptop. Concret cum îți impresionezi prietenii cu asta: dai drumul la televizor, scoti telefonul din buzunar și după 5-6-7 clickuri, pe ecranul televizorului apar pozele sau filmele din telefon: ia uitați prietenii mei ce mașină frumoasă o să-mi cumpăr luni (dacă voi câștiga duminică la telesupermaxineurobingo).

În Windows spațiul de lucru poate fi oglindit sau extins pe televizor de departe cel mai simplu: deschizi aplicația, click pe connect, click pe mirror/extend, cvasiinstantaneu. În Android se poate oglindi ecranul sau se pot reda filme, muzică sau pagini web din aplicația EZCast (e nevoie de vreo 15 clickuri și de 2 minute de așteptări cumulate). În iOS… nu că m-ar interesa dar producătorii ne roagă să îî iertăm că oglindirea ecranului e cam foarte experimentală. Calitatea imaginii redate pe televizor este excelentă, traficul wireless nu trece prin router ci este direct între dispozitivul mobil care emite și dongle-ul care receționează. Minus: dacă se conectează cu Miracast și nu prin aplicația dedicată, adaptorul de rețea wireless este folosit pentru conexiunea cu televizorul deci nu ai internet pe dispozitivul gazdă (telefon, tabletă, laptop). În Windows acest neajuns este practic inexistent din cauza faptului că aplicația EzCast oglindește perfect ecranul deci conexiunea de internet nu e afectată. Nu îmi dau seama dacă e o limitare inerentă Miracast sau ține de tipul concret de adaptor wireless respectiv de implementarea software. Pare încă în faza de dezvoltare dar promite mult și până una alta ceea ce face – face bine adică arată pe televizor filmul de pe tableta sau laptop fără fir, HD. E un fel de Google Chromecast fără limitările artificiale și mizerabile care leagă Chromecast de Google (API Google, servicii și aplicații aprobate de Google). În curând probabil orice televizor va avea din fabrica Miracast și un astfel de adaptor nu va mai fi necesar. Un lucru pozitiv ar fi că atât firmware-ul cât și aplicația EZCast par activ întreținute (azi am primit o nouă actualizare).

Nota: 7 din 10 în Android, 9 din 10 în Windows.

microsoft azi

Noul șef de la Microsoft nu are nimic de pierdut așa că încearcă. Bine face!

 

În ordinea importanței pe termen scurt și mediu după mine, ultimele noutăți:

Windows gratuit pentru dispozitive sub 9’’

(nu mai e 1 aprilie deci… nu știu ce să zic).

Ca utilizator de Nexus 7 (mai mult din cauza hardware-ului și în ciuda sistemului său de operare) cred că în categoria sub 9’’ vor fi incluse marea majoritate a telefoanelor și tabletelor. Windows gratuit pe toate astea e incredibil. Cred că nu a existat moment mai bun să fii dezvoltator Windows în ultimii 10 ani. Abia aștept să văd dacă nu există cumva un asterisc care să schimbe cu 180 de grade sensul anunțului. Păcat că așa târziu.

 

Start se reîntoarce iarăși din nou înapoi

(când câteva milioane îți spun că ești beat…).

Nu încă… Așa ar trebui să arate (împreună cu aplicație “Metro” rulând în fereastră):

win812

 

Aplicații universale, pentru toate soiurile de Windows

(de când?).

Nu încă… Aștept cu nerăbdare actualizarea la Visual Studio Net 2013 și eventual dacă toate merg cum ar trebui, primul telefon cu Windows Phone.

 

Office pentru iOS

(înapoi la rădăcini).

Parcă așa a început Excel, pe sistem de operare Apple. Nu cred că va schimba ceva semnificativ pentru public. Va confirma că iPad are liber pentru intrarea în zona enterprise. O fi ăsta un lucru atăt de bun pentru Microsoft acum când tocmai s-au hotărât să dea Windows gratis pentru dispozitivele concurente cu iPad?

 

Recomandare călduroasă pentru Microsoft: cumpărați urgent Xamarin ! Nu are cum să fie foarte scump deși asta nu prea contează.

1% pe merit

Linux pentru mase sau natură moartă la supermarket:

linux auchan

cannot access, cannot access, cannot touch…

Tentant?

Dacă ai fi un potențial client ai cumpăra?

consolidare

Mai ține careva minte povestea în care spuneam că lucrul cel mai bun pentru Facebook ar fi să cumpere Viber? Între timp Viber a fost cumpărat dar nu de Facebook ci de Rakuten – recunosc că nu auzisem de ei și simt că au cumpărat doar pentru a revinde mai scump. Tot la Google ajunge până la urmă că blonda de la Yahoo nu are atâția bani de shopping iar Microsoft pot modifica pe ici pe colo Skype să facă la fel deși au deja datele deci nu prea ar mai avea nevoie.

Să nu credeți că Filiala Popular-Republican-Democrată a NSA a stat degeaba. Voi cita în context doar 2 realizări notabile recente:

  • aplicația mobilă Facebook mai nou poate citi (deci citește) SMS-urile din telefonul victimei. Evident pentru asta victima își dă consimțământul la instalare cu plăcere respectiv cu degetul (fără consimțământ nu mai poate instala sau actualiza aplicația). Motivația tehnică e hazlie pentru cine mai poate râde.
  • Facebook a cumpărat sora geamănă a lui Viber – WhatsApp, pentru că deși de acum pot citi SMS-urile (vezi punctul anterior), traficul alternativ prin WhatsApp le scapă încă.

 

Și ca să nu neglijăm eforturile Google de a ne umple viața de culoare contextuală, în ultima versiune de Android de pe Nexus 5, ca un fel de indicație pentru ce ne rezervă tuturor viitorul, fiecare căutare în propria carte de telefon pentru a suna pe cineva se transmite implicit spre nava mamă.

Exemplu de utilizare:

Vrei să suni pe Ioana dintr-o poveste anterioară?

Când cauți în telefon numărul Ioanei pentru a o apela, Nexus 5 + Android trimit intenția ta la Google: “domnul Vasile aici de față <lat=42.31314, long=31.41412> vrea să o sune numaidecât pe Ioana, număr de telefon 0700111”.

Similar, dacă Ioana te sună, Google află instantaneu de la telefonul tău despre această faptă și te poate ajuta. Cum?

Google vă cunoaște bine pentru că știe cam tot ce ați făcut în ultimii 10 ani pe internet: a citit toate e-mailurile voastre și a studiat fiecare căutare, interes, nevoie și link deschis, a reținut cam toate locurile pe unde ați umblat virtual, cu pasul, bicicleta, trenul sau mașina și cu cine. Cu toate datele astea la 100 de milisecunde distanță, Google o verifică și pe Ioana și află profilul personalității sale, aromele ei preferate și alege cea mai potrivită reclamă pentru voi doi, pentru asiguratorul tău medical, pentru societate în ansamblu și în final pentru Terra atât de suprapopulată:

Discounturi masive pentru cantități mari – DUREX. Cumpără acum mărimea S cu aromă de cireșe amare pe băț! Crede-ne pe cuvânt: îți va veni perfect și o să-i placă (aroma n.n.).

ALERTĂ: sun-o imediat pe Ioana că vrea și Gică să o sune și îți sare iar rândul azi.

Alternativ o poți suna pe Roberta, stă mai aproape de tine, e singură acasă săptămâna asta, e tot blondă și ajunge de obicei acasă după 17:30. Click aici pentru varianta striată cu aromă de căpșune.

Suntem Google – știm ce spunem – mereu alături de tine pentru a te ajuta.

Click aici pentru a traduce în rusește. Click dincoace pentru a nu mai traduce niciodată din română această pagină. Click dincolo pentru a fi tradus întotdeauna. De fapt pentru asta nu e nevoie de click.

 

Editare ulterioară: între timp aplicația Facebook ascultă (la propriu – sunete!) permanent ce se întâmplă în jurul tău, asta ca să posteze starea ta de spirit pe pagina FB, ce asculți, la ce te uiți și în general ce mai spune lumea. Imaginează-ți algoritmii care evaluează satisfacția Ioanei după ce ai vizitat-o pe baza zgomotelor… ambientale și câtă satisfacție viitoare îi pot ei oferi prin alegerea mai potrivită a altui vizitator (mai… performant) zilele viitoare.

WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux