Demult, în preistorie, strămoșii omului modern nu aveau telefoane mobile, nici măcar prepay! Mă întreb cum a fost posibilă existența omenirii atîta vreme fără GSM sau HSDPA. De unde au avut ei apă potabilă fără clor, roșii și cartofi fără chimicale, carne de căprioară fără hormoni, ulei de gătit (nu de transformator!) fără dioxină, biscuiți cu cremă de cacao dar fără E-uri, benzină ieftină și BMW fără scaune ventilate. Ce indivizi puternici trebuie să fi avut Sparta să nu moară ei toți încă din fașă din lipsă de CPN, PIN,PUK, IMEI, IMSI, CUI, IBAN, NFC, mess, skype, viber, cont de facebook reținut în avans de bunici dinainte de căsătoria părinților, cu alte cuvinte fără toate binefacerile civilizației. Ce viață grea și searbădă trebuie să fi trăit – nici nu vreau să mă gîndesc. Pff…
Slavă domnului toate astea sînt demult istorie. Azi avem Telefon Mobil care le întrupează înzecit la purtător pe toate. Azi omul modern face duș străbătut de o tensiune creatoare: am uitat în cameră telefonul mobil, dacă sună ce mă fac, iar ud tot prin casă și poate închide pînă ajung… Azi omul civilizat oprește coada la casă la supermarket pentru că îi sună “celularul”, asta dacă nu cumva casiera deja vorbește ea la telefon că doar după 6 are minute incluse cu Rodica, prietena lui Cosmin. Azi nu poți merge două stații cu tramvaiul fără să fii agresat de urlete, țipete, fluierături, huiduieli, rîgîieli sau alte sunete sintetice, naturale sau de origine bio numite “ringtonuri”. Azi nu poți merge cu trenul fără să fii martor involuntar la toate contractele, licitațiile, ordinele de plată, aprovizionările, rezervările și bîrfele din firmele colegilor de compartiment, 8 ore la rînd, non stop Timișoara – București. Azi sîntem deja civilizați – avem mobil și asta nu se poate ascunde, nu se poate omite, nu se poate neglija. Azi telefonul mobil este pentru omul modern precum insulina pentru diabetic și bicicleta pentru pește: dacă ieși din casă la plimbare cu cățelul 15 minute și ai uitat telefonul începi să transpiri, îți tremură mîna, ai frisoane și iuțești pasul pentru că e posibil să fii sunat exact atunci. Și de obicei ești.
Mai demult oamenii puteau lucra bine și fără telefon mobil sau poate chiar din cauză că nu-l aveau. Poate atunci lucrul bine făcut era legat și de faptul că oamenii se puteau concentra la ce au de făcut fără ca din 5 în 10 minute să le sune telefonul și o discuție aiurea să îi scoată complet din context.
Pe vremuri oamenii puteau sta pe WC fără sentimente de vinovăție că nu pot răspunde la telefonul mobil care sună necruțător exact atunci. Omul modern este sclavul telefonului mobil pentru că semenii săi, la fel de moderni, se așteaptă de la el să le fie la dispoziție pe mobil în orice moment: fie ploaie, fie vînt, fie intersecție, frizerie, plajă, duș, wc, spital, magazin, înmormîntare sau nu, dacă nu răspunzi riști ca la prima discuție cu cel al cărui telefon l-ai ratat să fii bătut pe obraz: “mda, te-am sunat și ieri dar nu mi-ai răspuns…” cu urmarea: “scuze, eram în trafic”, asta incluzînd și situații de natură fiziologică pentru care strămoșii noștri netehnologizați nu erau de obicei obligați să se scuze.
Omul și mai modern a ajuns, precum militarii de profesie, să anunțe potențialilor apelanți o eventuală lipsă la apel: “vezi că diseară mă duc la teatru și de aia nu o să-ți răspund la telefon”.
Și dacă totuși nu e nici la baie nici la teatru nici la plajă sau mai știu eu în ce situație incompatibilă cu telefonia mobilă, atunci cînd răspunde la “celular”, omul modern trebuie să fie în permanentă stare de alertă pentru fiecare apel la care răspunde poate începe cam brusc: “salut. unde ești?” la care tu dacă nu ești la fel de modern, încerci să eviți să răspunzi direct pentru că ție, om manierat și de modă veche, răspunsul firesc “da ce te privește?” ți se pare cam dă porc.
WordPress – platformă de blogging respectabilă folosită în milioane de căși de pe întregul globului pămîntesc (nu vrei să-i vezi codul deși e open, cre-de-mă!).
Te duci la opțiuni și vrei să selectezi, nu știi nici tu exact pentru ce, formatul de afișare a orei – pac:
Eu am ales-o pe a treia pentru că de obicei e cu noroc.
Da, știu că e open-source și că dacă nu-mi convine îl pot modifica dar cred că am destulă minte să nu încerc.
Da, știu și că dacă tot sînt cîrcotaș ar trebui să umblu la opțiuni doar după prînz, greșeala mea, căutam cu tot dinadinsul gîlceavă.
Android a fost predestinat parcă să fie lipsit de gust. Numele te duce cu gîndul la o unealtă eventual, nicidecum la ceva frumos. Execuția stilistică e pe măsura numelui. Execuția tehnică mult inferioară chiar stilului. Google are bani să angajeze și artiști dar e cam degeaba dacă undeva mai sus nu se înțelege și rolul și importanța lor și angajarea lor e una mai mult ca să dea bine. Acum par că înțeleg că urîțenia și prostul gust pot fi o problemă așa că și-au făcut un website despre stil. Acolo căpeteniile de la Google care se ocupă de … mi-e și greu să scriu – experiența plăcută în utilizarea sistemului de operare, căpeteniile astea deci încearcă să educe tot norodul heirupist care mîzgălește azi aplicații pentru Android că frumusețea și fluiditatea contează. Interesant avînd în vedere că ei înșiși par să nu priceapă conceptul judecînd după lag-ul pe care îl are Android comparat cu oricare alt sistem de operare mobil. Efortul de educare e totuși lăudabil chiar și atunci cînd vine de la amatori.
Am deschis cu mult interes prima pagină, atît de descriptiv intitulată “Creative Vision”. Ai spune că pagina va îndemna dezvoltatorii de aplicații pentru Android la o viziune creativă, eu cel puțin așa speram. Aiurea. E o pagină autolaudativă. Subiectul este Android v4 împreună cu absoluta sa desăvîrșire. Ni se spune cum în versiunea 4 aproape fiecare pixel a fost ascuțit pe la colțuri și dat cu praf de curățat aragazul după care urmează ceva frumos:
Încîntă-mă zice titlul coloanei. Ca orice discurs care se respectă, treaba începe cu o subiectivă scurtă. Poporul o știa fix pe dos dar Android o știe mai bine. A doua frază e partea unde nerușinarea și beția încep să se între în buclă de reacție pozitivă. Cică aplicațiile Android sînt elegante și plăcute estetic pe multiple nivele. Iei o pauză, te uiți încă odată la URL să vezi dacă ești pe site-ul corect pentru dezvoltatori de aplicații Android: developer.android.com. Oare ce părere au indivizii care au generat pagina asta despre dezvoltatorii lor? Cît de prost crezi că trebuie să-ți fie cititorul să-l împroști cu rahatul de atît de joasă calitate intelectuală scurs din cine știe ce toaletă a departamentului de marketing? Cum să le spui dezvoltatorilor cît de frumoase sunt aplicațiile Android cînd ei au văzut atîtea, atît de diverse, atît de penibile în marea lor majoritate judecînd după sutele de mii de gunoaie din Android Market și de proporția infimă a celor decente ca funcționalitate și design. Afirmația fără discernămînt despre cît sînt de frumoase aplicațiile (toate…) Android e insultătoare pentru orice cititor de bun simț, nu doar pentru dezvoltatori. E ca și cum ai spune că toate pietrele sunt atît de frumos de rotunde.
În mod normal un om cu scaun se oprește aici din citit pentru că e clar că a nimerit într-o mizerabilă pagină de reclamă degenerată în laudă de sine. Eu nu sunt un cititor tipic și am continuat. Următoarea frază ne spune că tranzițiile din Android sînt rapide și curate. Dacă Android e notoriu pentru ceva printre dezvoltatori, e notoriu EXACT pentru cît e de PROST la capitolul fluență, tranziții, e hulit nu pentru ineficiența codului, pentru cerințele hardware duble față de concurenți ci pentru lag, pentru sacadări, pentru cît de puțin fluente și curate sînt tranzițiile. Aici m-am oprit scîrbit și am închis pagina.
Pentru o lectură interesantă despre cît de fluid e Androidul, de fapt să fiu mai exact, despre motivele oficiale pentru care Android NU este fluid, recomand pagina unei specialiste de la Google: Dianne Hackborn. Ea ne spune cu cuvintele ei, ce a înțeles ea din motivele pentru care Android are lag și ne liniștește că nici în ultima versiune nu am scăpat de lag, că pentru lag nu este leac și că deci el va rămîne o parte semnificativă și distinctă în personalitatea Androidului pînă cînd eventual nesimțiții de dezvoltatori de aplicații nu vor scăpa cumva de el, n-are contează că el e prezent la greu și în cele mai elementare zone ale sistemului de operare însuși sau în cele mai importante aplicații scrise chiar de Google.
Ca un adevărat profesionist, evident că a studiat bine sistemele de operare concurente care – ce neprofesionist din partea lor – nu au pagini web despre motivele pentru care au lag pentru că în general nu prea au lag în sine.
Ei bine, dacă articolul conține unele indicații interesante despre ce crede Dianne Hackborn că a înțeles din toată tărășenia, valoarea paginii constă de fapt în comentariile de la final care chiar merită citite. Unii dintre cei care comentează sînt în evidentă superioritate față de specialista care lucrează la Android. De remarcat sînt și erorile Diannei în ce privește cunoașterea iOS, concurentul principal al Android care din punctul de vedere al fluenței chiar merge bine. Aproape TOT ce spune Dianne despre iOS comparativ cu Android se dovedește greșit tehnic. Undeva apare și scuza Diannei: cică asta e, a zis prost dar era normal să nu știe cum merge iOS pentru că nu a vrut să afle, ca orice dezvoltator normal de aplicații iOS, ca să nu trebuiască să semneze vreun NDA și să poată fi acuzată de furt de idei. Uneori ignoranța e ceva deliberat, nu m-am gîndit niciodată la asta ignorantul de mine. Nu pot să o contrazic nici măcar aici, bine fata tatii, dacă tu ai vrut să nu știi cum merge iOS e alegerea ta dar atunci măcar taci (dracului) și nu te da cu părerea în public din poziția de specialistă. Și încă o treabă: spune și celor din echipa cu website-ul despre frumusețe că Android ARE lag, să lase basmele pe seama celor cu reclamele TV pentru copii și să le scoată din website-ul pentru dezvoltatori.
Citesc azi că ASUS scoate o noua versiune de Transformer Prime – o tabletă din foarte multele cu Android care încarcă degeaba rafturile prin mall. Nu cred că “vechea” versiune de Transformer are mai mult de o lună de cînd e pe piață. Bravo ASUS – te miști repede. Îmi pare puțin rău de clienții nerăbdători pentru că acum clar regretă pasul și asta se ține minte dar viața merge înainte. Mă uit la puzderia de marfă de pe piața Androidă și îmi amintesc de Samsung, alți campioni ai sutelor de versiuni, revizii, variațiuni pentru telefoane. Cîte sortimente de Galaxy S2 or fi existînd cu diferite nume cifre și sufixe? Cred că nici angajații de la vînzări de la Samsung nu mai știu de multă vreme. Nici nu ai cum să cumperi un anumit model pentru că de cînd îl vezi pînă ajungi la magazin deja nu se mai produce, e depășit – se produce în schimb o versiune “îmbunătățită”. La o lună după ce ai luat marfa, pînă și valoarea ei morală pentru posesor e zero. Cum să-ți mai placă dacă e depășit la 2 zile după ce ai scos banul gros să-l cumperi?
Samsung marșează nu știu cît de conștienți spre a-și transforma produsele (de bună calitate în general) într-o masă amorfă de telefoane la kilogram, cu durata de viață de cîteva săptămîni, fără nicio personalitate sau trăsătura distinctivă. Exact ce își dorește Google – să anuleze diferențele și caracteristicile specifice ale firmelor producătoare așa încît tot ce rămîne vizibil pe etichetă e “Android”. Google au învățat perfect lecția de la Microsoft care au transformat la vremea lor orice mașină oricît de specială în încă un calculator personal compatibil Windows. Rezultatul la care au contribuit din plin și producătorii de marcă de calculatoare a fost scăderea dramatică a prețurilor și a calității și transformarea raftului cu laptopuri de la Saturn în ceva ce seamănă mai degrabă a depozit en-gros cu marfă vîndută la palet. La final nici HP nici DELL nici alții nu au prea ieșit fericiți așa cum nici Samsung nu va fi foarte avantajat de momentul apropiat cînd orice telefon, oricît de prost sau no-name, va fi destul ca să ruleze Android. Politica lor de a scoate zeci și zeci de produse asemănătoare nu face decît să le distrugă imaginea de marcă.
Pe de altă parte îi avem Apple. Execuție magistrală. Produse bune și foarte puține. La orice moment există un singur telefon de la Apple – iPhone 4S azi. Nu poți să fii derutat de 10 variante unul mai mic, altul mai sur, al treilea mai bombat. Fac un singur telefon și asta îi ajută foarte mult. La un telefon se poate face reclamă multă și eficientă. Un singur telefon poate ajunge la 5 dintre prietenii tăi așa încît să intre în funcțiune spiritul de turmă și să-l vrei și tu. Nu se poate să nu fi auzit de el. Un singur model de telefon poate ajunge ușor cunoscut, dorit, notoriu, modă. Cum să devină Samsung Galaxy Ace Plus S7500 notoriu? Sau poate Galaxy M Style M340S? Sau care din zecile de ele – toate o apă și un pămînt? Pentru notorietate e nevoie ca potențialul client să îl vadă insistent și repetat ca să ajungă să-i placă și să-l dorească. E nevoie de reclamă, e nevoie să-l vezi de mai multe ori la mai mulți prieteni – ACELAȘI telefon – ca să prinzi gustul, e nevoie să îi poți ține minte numele după ce ai ajuns să îți placă prin contagiune, e nevoie ca după o lună de la prima vedere, cînd te-ai hotărît și ai luat salariul să-l mai și găsești la magazin – pe cel pe care ai ajuns să-l vrei, nu o versiune “îmbunătățită” pentru că telefonul dorit s-a retras de la vînzare după 2 luni de producție fiind “depășit”.
Pune-te în locul clientul de telefon Samsung la masă cu prietenii: ai dat săptămîna trecută 500 de euro pe telefon și vrei să ți-l arăți, doar nu l-ai luat degeaba. Îl scoți din buzunar ca să-ți verifici meilu cică, fericit că o să crape tot dușmanu’ de invidie. Dușmanu’ nemilos scoate în secunda 2 Samsungul revizuit apărut alaltăieri și te face praf fără niciun cuvînt. Pune-te în locul clientului de iPhone: ai dat acum 3 ani banii pe telefon și primești și azi ultima versiune de iOS. Ai luat iPhone în toamna trecută dar poți să-l scoți din buzunar sigur pe tine, nu vei fi umilit pentru că e ultimul model, abia peste 6 luni apare următorul – pînă atunci ai dat banu’ dar stai în față cu demnitate, ai ULTIMUL MODEL, dușmanul nu te poate face să moară mă-sa.
Ce fac acum Samsung cu puzderia de telefoane în frenezia momentului o să-i doară peste 2 ani cînd orice telefon Samsung va fi doar încă unul din sutele de telefoane Android de la o firmă care parcă începe cu S. Pe de altă parte peste 2 ani iPhone 5P sau cît o fi el la vremea aia va fi la fel de distinct și special ca acum.
Samsung se îndreaptă cu mult succes spre a deveni anonimi și asta în ciuda faptului că au produse bune, e drept că murdărite de un sistem de operare scris de radioamatori. Dacă ar oferi puține telefoane cu personalitate distinctă, ar rămîne în top (top=conștiința clientului). Ce fac ei acum e rețeta sigură spre mediocritate amorfă. Apple în schimb nu au nevoie de 140 de variante de iPhone, le ajunge una singură. În 2 ani Apple vor fi liniștiți în aceeași poziție de top concurînd cu telefonul generic Android produs de cine mai știe cine, parcă San Sun le zice?…
Există cîteva corporații care în opinia mea, posibil greșită dar la care sunt îndreptăți, sunt sinonime cu putregaiul fetid al groapei de gunoi IT.
Ce au ele în comun, ce le leagă în mărețele idealuri de a-și păstra cumva prețul acțiunilor, singura lor rațiune de a exista?
În primul rînd ele nu se adresează sub nicio formă utilizatorului final. În orice caz și cu orice preț cadavrele industriei nu se expun judecății clientului final care votează obiectiv, cu portofelul în fața raftului unde poate alege. Nu veți găsi în magazin pe raft alături de produsele concurenței un… ceva Oracle de exemplu. Oracle nu poate risca să încerce să vîndă spre end-useri pentru că niciun om în toate mințile nu ar cumpăra. Să nu ne amăgim, nu e vorba aici că profilul nu le-ar permite să creeze (ce cuvînt deplasat în context) ceva demn de atenția publicului larg. Pur și simplu le e clar că orice astfel de tentativă duce direct la faliment așa că evită cu grijă aventura sinucigașă în arena concurenței bazate pe merit.
În al doilea rînd sau poate doar ca o consecință a punctului 1, membrii selectului club al demult depășiților se adresează guvernelor, altor mari organizații de preferință de stat și localizate în țări ale lumii a treia gen România, unde produsele lor se pot plasa pe bază de mită, trafic de influență, șantaj interstatal sau orice altă practică ilegală, ilicită și în afara cadrului concurenței. Ele sunt furnizorul favorit de “soluții” pentru Ministerul Mediului din Afganistan, Casa de Pensii din Venezuela sau de ce nu Casa de Asigurări de Sănătate din cine știe ce țară similară cu a noastră. La astfel de clienți, cu comisionul corect poți vinde orice și companii de teapa SAP au bugete pentru așa ceva.
Pentru a nu risca în niciun fel posibile confruntări concurențiale, a treia caracteristică a casei de bătrîni senili IT este că își creează sisteme proprietar, închise, cvasisecrete în detaliile tehnice, cu care e imposibil să te interconectezi dacă ești concurent, ba uneori imposibil de interconectat cu produsele lor proprii. După ei atîrnă o adevărată hoardă de paraziți, remora care lingușește rechinul muribund pentru a profita de el în ultimele clipe, șatre ambulante de instruire a angajaților în organizațiile victimă, hoarde de experți nomazi cu certificat auriu afișat pe perete și cam atît, oameni cu valoarea dată de absolvirea cursurilor serale a facultății de cabluri și mufe Cisco. Toți experții diplomați de astfel de corporații, care au investit bani reali în bucata de hîrtie frumos înrămată și care le dă de multe ori singura valoare, vor fi vital interesați să disemineze cangrena, să introducă otrava peste tot pentru a se face ei înșiși indispensabil și pentru a prelungi cît se poate de mult moartea inevitabilă a mamutului ce le dă de mîncare.
A patra caracteristică pentru giganticii muribunzi din IT este că ei nu vînd un anumit produs clar și bine definit, vînd doar motivul inițial al unei lungi și grele suferințe pentru client, vînd un ciot de produs care trebuie neapărat particulariza sau implementat la fața locului de către experții, consultanții, trainerii de la punctul 3. Pretextul, proto-produsul inițial de obicei costă o fracțiune nesemnificativă din totalul notei de plată. Grosul banilor sînt încasați mai tîrziu și treptat, pentru servicii de implementare, training, adaptare, interconectare, extindere, întreținere, instalare, punere în funcțiune, documentare, auditare etc etc, toate astea după ce clientul înțelege că mortul deși pute crunt, nu mai poate fi scos din casă pentru că s-a umflat și ușa e prea strîmtă.
Acum vreo 30 de ani, IBM era o companie trendy. Prin 1988 am pus-o pe bunica mea să tricoteze un pulover cu IBM scris cu litere albastre. Atunci clienții vroiau să cumpere de pe raftul magazinului un PC, alegeau să dea banul personal pentru ceva ce le plăcea. Clar IBM atunci nu era un mamut muribund. Între timp IBM a înstrăinat cam tot ce era produs concret, a rămas o companie care oferă adacadabrante servicii de consultanță magică, revendicîndu-se ca Adevărata Fiică a Adevăratei Mame Omida IT. Atunci IBM oferea produse destinate și clienților individuali, atunci își făceau reclamă, concurau și erau doriți de clienți pentru ceea ce erau. Azi oferă viziuni și soluții (dez)integrate destinate marilor bănci și guverne, aburelă pe băț cu aromă de mită și șmen.
Acum vreo 10 ani lumea încă mai cumpăra laptopuri și desktopuri HP, e drept că tot mai puțini end-useri odată cu trecerea timpului și în schimb tot mai multe firme mari de asigurări sau… mari firme de stat. Semn clar de descompunere. Cred că și acum mai poți eventual cumpăra un laptop HP de la supermarket dacă ții neapărat să ai probleme cu acumulatorul sau alimentatorul. HP se gîndește serios (dar sînt nehotărîți încă) să renunțe complet la produsele frivole destinate clienților finali și să se concentreze pe altceva decît spre IT de larg consum, probabil pentru că în zona asta nu mai au cu ce. Pentru ca suferința să fie complet savurată, în 2010 au angajat ca președinte (“chief executive officer”) un cadru de nădejde în întrecerea socialistă pe ramură, expert școlit la universități înalte, evreiești și non-tehnice, cu practica de vară făcută la… SAP: Leo Apotheker. Cînd angajezi să te conducă pe unul venit dintr-un mediu retrograd (dar bănos) gen SAP, tot ce poți să speri e să ajungi un birou de magie albă similar cu cel de unde ai adus noul șef. Leo de care zic a reușită să decredibilizeze complet HP ca o firmă cu produse destinate largului consum, a înmormîntat eforturile mobile (tablet, WebOS) și ca norocul (sau ghinionul), a fost la un pas dar nu a reușit să vîndă la timp afacerea cu calculatoare, exact ca în basmul IBM. Cînd a fost aproape să rezolve de tot problema, a trebui să plece, probabil felicitat.
Pe vremuri, prin 1992, AMD era o companie novatoare. Intel era producătorul de procesoare așezat, care nu excela tehnic dar care s-a pus în centrul a ceea ce urma să fie viitorul IT-ului. Oamenii cu bani, îmbrăcați în costum aveau Intel Inside. AMD trebuia să inoveze, să concureze, era mic și zburdalnic, fără prea mulți bani și cu procesoare destinate răzvrătiților, anarhiștilor, dușmanilor imperialismului. Studenții în blugi aveau AMD. Azi AMD angajează în poziție de conducere sînge tînăr, plin de ambiții și creativitate: Lisa Su. AMD are nevoie de dezvoltare în zona mobilă, destinată în mare parte utilizatorilor finali care votează corect, cu portofelul personal. Pentru a ajunge la inima tinerilor dornici de inovație, AMD angajează o fostă și nu chiar așa de tînără “executivă” cu practica de vară făcută la… IBM. Vreo asemănare cu Apotheker (ex SAP) + HP + domeniul mobil = eșec + abandon? După ce au dat-o destul de rău cu Bulldozerul în gard, AMD ar putea să încerce să se transforme într-o companie care să ofere servicii de magie consultativă similare cu SAP, IBM, HP, Siebel, Oracle, altfel de ce și-ar dori fosile de la IBM? Să vedem ce va reuși să facă într-un an doamna Su din AMD, asta înainte de a se retrage pentru a-l ajuta pe Leo Apotheker să ude florile din glastrele organizației non profit unde s-a pensionat, departe de capitalismul dezlănțuit, și unde își ia cumințel pastilele pentru memorie pentru că altfel nu primește de la tanti asistenta pireuțul de morcovei.
Am primit solicitarea să fiu mai riguros în postări și să prezint și referințe sau dovezi pentru ca hazul să fie mai temeinic așa că mă grăbesc să mă conformez.
Vodafone ne trage de obraz cu nesimțirea specifică aproape oricărei corporații care se respectă. În clipul publicitar pe care l-am citat aproximativ, domniile lor spurcă noțiunea de cadou în mod cu totul respectabil pentru domeniul în care activează.
Telespectatorii neatenți nici nu observă subtilitatea porcăriei: ca să meriți un cadou de la Vodafone, trebuie să ți-l cumperi singur. Jos pălăria Vodafone, măcar taxezi cadoul la tarif normal. Simțiți cum vă pătrunde deja spiritul crăciunului?
Așa arată comprimată în 159 de cadre TV situația moralității corporatiste de sărbătorile de iarnă în 2011:
Samsung face în ultima vreme telefoane mobile bune. Păcat că le murdăresc cu Android. Dacă la capitolul hardware stau foarte bine și la sistemul de operare au scuza că nu e al lor, la softicul care se instalează pe PC pentru backup, actualizat sistemul de operare și alte operațiuni de administrare – pe numele lui Kies – Samsung stă catastrofal. Kiesu’ ăsta îl face pe iTunes să pară o capodoperă.
Ca orice soft cu adevărat prost scris de oameni cu adevărat în afara subiectului dar cu adevărat disperați să impresioneze, și Kies a fost conceput plecînd de la skin și terminînd tot acolo. Atîta s-au muncit cu skinul să-l facă să arate mai puțin jalnic încît toate celelalte aspecte au fost neglijate de tot spre complet. L-au desenat într-un maro atît de depresiv pe bietul softic că și Ubuntu anului trecut pare plin de viață și voioșie dacă le alături. Cînd mă uit la marourile din Kies îmi amintesc de un piaptăn maro al bunicului, nu aș putea spune exact din ce material confecționat dar oricum simbolul maroului bătrînesc în mintea mea veșnic aproximativ fostă tînără.
Ce face softul Samsungului în afară de skin? Păi în primul și în primul rînd, după skin în ordinea importanței deși la mare distanță, Kies ar trebui să conecteze telefonul la PC. Să reușească el ceva acolo ca să fie accesibil de pe PC conținutul telefonului mobil (poze, muzică, listă de contacte etc). Omenește îi înțeleg pe programatorii samsungi, adică după ce ți-ai uzat nervii complet să faci Skinul, chiar nu mai ai resurse să te ocupi și de conectivitatea cu PC-ul. Ce mi-a plăcut mult la ei este că măcar și-au dat seama așa că, în urma unor studii probabil, cel mai important lucru promovat în interfață e un buton pentru repararea problemelor de conexiune. Ce să faci mai important de atît la urma urmelor, sigur în afară de a privi skinul? Dacă nu se conectează telefonul la PC, orice altă funcție devine inutilă deci să punem un buton pe mijlocul ferestrei principale a aplicației pentru reparat conexiunea pentru ca știm că ea nu prea merge dar nu avem timp acum, mai avem de rezolvat ceva buguri la skin.
Cam așa arată Kies imediat ce îi dai drumul, asta dacă ai reușit cumva să downloadezi și să instalezi cu succes penultima versiune, singura disponibila pe site-ul oficial, ultima fiind de găsit doar pe site-uri cu arome xxx:
Observați sus pe centru butonul Troubleshoot connection error care ne spune fără niciun cuvînt suplimentar cîtă încredere au avut autorii aplicației în buna ei comportare.
Ce face butonul care repară problema conexiunii? Păi foarte pe scurt reinstalează driverele în sistemul de operare dar în realitate asta nu e deloc scurt. Dai click și poți pleca liniștit să dai cu aspiratorul în sufragerie pentru că urmează minute bune de așteptare probabil inutilă. E foarte posibil ca pauza să fie doar una de efect, adică dacă freci harddiscul calculatorului 5 minute omul e mult mai impresionat decît dacă îi rezolvi problema în 10 milisecunde și cum spuneam, disperarea e legată de impresie. De ce am dubii că de fapt Kies face ceva util în minutele de “lucru”? Pentru că pauza pare să nu depindă de viteza calculatorului nici măcar pe departe.
START:
La două zile după instalare, cînd încă nu ai avut mai mult de 3-4 ore de căutat pe forumuri deci nu ai reușit încă să faci aplicația să funcționeze, brusc apare și la Samsung ultima versiune, probabil downloadată cu greu de pe site-urile de care spuneam. Cînd Samsung a pus mîna în final pe ultima versiune, Kies începe să semnalizeze că ar vrea să se actualizeze. Cum sunt un băiat învățat de mic cu greutățile de genul ăsta, de obicei accept în speranța absurdă că în final se va rezolva și problema veche de ani a conectării la telefon și butonul Troubleshoot connection error va dispărea. Există însă în viață și situații cînd nu poți răspunde cererii pentru că de exemplu ești conectat la internet printr-o conexiune foarte lentă care nu speri să dureze destul cît Kies să își downloadeze zecile de megabytes de skinuri actualizate, motiv pentru care foarte prevăzători, tinerii de la Samsung au pus acolo și un buton cu care să renunți la actualizare – pentru moment. Și chiar pentru moment e renunțarea la propriu, adică dacă dai click pe Cancel, după maximum 2 secunde ești informat din nou că a apărut o actualizare, bineînțeles aceeași. Cancel? După alte 3 secunde a apărut din nou actualizarea. Cancel, cancel, cancel… dacă insiști, în mod cu totul surprinzător după un număr de încercări Kies obosește și te lasă cîteva minute, nu mai mult. Din nou îi înțeleg în raționament – cazul meu e unul marginal statistic vorbind, ca să nu spun irațional de-a dreptul: dacă tot sunt pe o conexiune lentă cine mă pune să deschid Kies și mai ales în ce scop?
Dacă am tratat cazul conexiunii lente / renunțării, trebuie să ne aplecăm în cele ce urmează și asupra ramurii de DA a algoritmului pentru că tinerii programatori de skinuri au fost exhaustivi și au tratat toate cazurile temeinic. Dacă ești pe o conexiune rapidă și în care ai încredere că nu se va întrerupe măcar pentru cîteva minute (bineînțeles nu e vorba de RDS), accepți actualizarea și ca în cazul oricărui software profesionist venit de la o firmă respectabilă, cu avocați mai mulți decît programatori, ți se prezintă un acord de licență, cam așa:
Din nou ai ocazia să renunți. Poate din motive de conștiință sau sfătuit de avocatul familiei nu vrei sa pui botul la termenii licenței… Nu doar termenii licenței sunt de notat ci și textul de deasupra. Și aici avem 2 subcazuri: dacă ești unul din foarte puținii reprezentanți ai speciei umane cărora le mai pasă ce semnează și refuzi să îți dai rinichii pentru o Skodă nouă model 2003 fără geamuri electrice de exemplu, poți răspunde Cancel, caz tratat deja mai sus și executat și pe această ramură cu aceeași precizie.
Dacă acționezi ca și cvasitotalitatea posesorilor de conturi Facebook-deci-exist și dai click sigur pe tine pe Next, urmează cazul nebanal. După cîteva minute de download sau decomprimat fișiere, nu se înțelege prea bine din textul explicativ, ești informat că nu ai conexiune la internet. Primele 10 dăți ești înclinat să crezi după care verifici și constați că nu ai nicio problemă cu internetul. Pe baza observațiilor de la cazurile NU respectiv NU/NU, prinzi încredere în insistențe deci încerci să-l obosești și de obicei dă roade. După 2-3 restartări fiecare cu 4-5 încercări sunt șanse reale ca putregaiul să cedeze și actualizarea să reușească. Am văzut cel puțin un caz soldat cu succes deci se poate. Atenție! Dacă te simte om slab nu ai șanse. Dacă încerci calea simplă, renunți la actualizare și repede-repede oprești aplicația, dezinstalezi, restartezi și vrei să instalezi versiunea nouă te așteaptă un alt caz tratat atent de Samsung: disponibilă pentru download manual nu e decît penultima versiune, cea pe care tocmai ai dezinstalat-o. Dacă o instalezi, distracția reîncepe cu un salt (condiționat) la START.
Dacă totuși ai reușit să actualizezi, constați că nu s-a schimbat decît versiunea, că telefonul se conectează tot ca înainte adică numai miercurea înainte de masă dacă (Luna nu e în pătrar cu Jupiter dar e în conjuncție cu Saturn P săgetor) și non Q.
Bine bine dar de ce ai face atîtea eforturi să conectezi telefonul la PC totuși? Aici urmează o altă discuție despre cum varza numită Android în diferite ediții, versiuni, revizuiri și variații este actualizată pe fiecare telefon. Mai exact telefonul meu deși nu depinde de niciun operator, e versiunea liberă, oficială, corectă, pură – e la Android v2.3.4. Alți posesori ai aceluiași telefon, în funcție de fus oral, culoarea husei, numărul de pe tricou sau alte criterii care scapă muritorilor de rînd, au v2.3.5 sau chiar v2.3.6. Unii au reușit să actualizeze fără conexiune la PC (over the air), alții nu. Toată trînta cu Kies are o singură justificare aparent rațională și evident șubredă: dacă o fi cumva disponibilă o versiune mai nouă și pentru mine, măcar pe Kies – cum le-a venit altora – dacă nu OTA. Poate să nu fie chiar ultima dar vreau și eu o versiune mai recentă ca să nu se vadă de exemplu ultimul ecran cu care ai lucrat cînd încerci să deblochezi telefonul deși nu ai PIN-ul – un bug mai penibil decît ai putea accepta de la un elev de clasa a 10-a de la Info.
Dacă mă uit spre comparație la iPhone, păi acolo e perfecțiunea absolută. Ce blestem pe mine să ajung să zic de bine de Apple… Și totuși, cumpără azi un iPhone și peste 3 ani vei avea pe el versiunea nouă în ziua cînd apare și ((dacă ninge) și (dacă plouă) și (dacă Uranius e în conjunctură nefavorabilă cu Martie)). Cumpără azi un telefon cu Android, mai scump chiar decît iPhone (da, este posibil) și o să-l iei cu versiunea de acum 4 luni, depășită demult în secunda cînd ai deschis cutia și cu care ai toate șansele să rămîi pe întreaga durată de viață a erorii pe care ai făcut-o. Ah, și cu Kies – era să uit.
Mare păcat de hardware-ul bun făcut de Samsung. Odată intrați în bălăcăreala softicurilor furgăsite de Google pe la diverși neatenți și asamblate necorespunzător, tot efortul Samsungului depus pentru hardware de calitate e pocit de hai-să-ne-băgăm-piciorismul celor de la Google care n-au cu ce, atîta îi ajută… și oricum nu știu/nu-i interesează mai mult decît să vîndă reclame la imitații de Rolexuri false.
În fapt de seară, obosit de atîta sistem de operare praf-dar-gratis de la Google, așa îmi vine o poftă să mă joc puțin cu îngropatul WebOS de la HP. Nu știu de ce dar cred că lucrurile acolo stau radical diferit din punctul de vedere al calității, doar de aia au și închis taraba. Ca aproape întotdeauna, calitatea și succesul la populație sînt două mărimi complet necorelate și de aici concluzia firească – jos pălăria Google că ai tras-o (concluzia) înaintea altora: de ce dracu’ să ne mai chinuim cu calitatea? Aia e pentru găinari frate, e cursa în care cad fraierii din concurență pe care Google îi va falimenta cu mult succes.
Azi a apărut oficial Android versiunea 4 – Ice Cream Sandwitch. E drept că a apărut într-o demonstrație publică și nu în magazine sau pe vreun website care găzduiește surse (scuzați ironia în amintirea întîmplării Android / Open Source / Honeycomb). Bun prilej să mă uit din nou la starea mașinațiunii.
Acum cîteva zile citeam prin Wikipedia despre Dalvik și subiecte conexe. Ce e Dalvik? Foarte pe scurt e mașina virtuală din Android, responsabilul cu execuția programelor (aplicațiilor). Fiecare aplicație care se execută pe telefoanele sau tableturile cu Android de fapt este executată de Dalvik. De cît de bun sau prost, rapid sau lent, scalabil sau… nu e Dalvik depinde cam tot ce mișcă în Android. Ai spune că e o componentă fundamentală a sistemului de operare, e cărămida de bază (sau cu mîner?), nimic nu se întîmplă fără ea. Ai spune că e o componentă căreia i s-a acordat o atenție deosebită pentru că de eficiența ei depinde cît de repede sau frumos sau fluent se mișcă întregul sistem și tot de ea depinde cît hardware trebuie să îi dai sistemului pentru o experiență rezonabilă a utilizatorului. Prin hardware și experiență mă gîndesc și la volum, greutate, baterie, autonomie. Te-ai gîndi că o companie cu imaginea și banii pe care îi are Google și-ar fi permis ca în inima Sistemului Lor De Operare (gluma ChromeOS e altceva) să pună o componentă de calitate, concepută și implementată bine de către oameni serioși care-și cunosc meseria. Google avea tot ce era necesar, inclusiv momentul apariției pe piață care le permitea să fi învățat din toate erorile posibile și imposibile în materie, ca în inima Androidului să planteze un Dalvik fără cusur. Mda. Dacă ar fi făcut asta și-ar fi trădat întreaga tradiție și moștenire în materie de microhackuri, minicîrpeli și mici furtișaguri de proprietate intelectuală care stau la baza culturii lor corporatiste. Fideli idealurilor lor tradiționale au făcut un dalvik după chipul și asemănarea Lor.
Să intrăm puțin în amănunte. Dalvik este menit să execute bytecode provenit din compilarea de cod sursă scris în Java. Frumos. Are o arhitectură bazată pe regiștrii și nu pe stivă – detalii nesemnificative. Deci aplicațiile destinate Android / Dalvik sunt scrise în Java. Da, dar nu orice fel de Java. Mai exact Android și Dalvik nu au avut niciodata cea mai vagă intenție să ruleze aplicații J2ME sau mai știu eu ce aromă demodată de Java. GWT cineva? Altă jumătate de Java călare pe jumătate de iepure șchiop. Google a vrut să o rupă cu trecutul și să creeze absolutul. Dalvik nu suportă același format de fișiere, nu suportă nici măcar biblioteca de clase din Java SE sau Java ME deci nu poți avea compatibilitate măcar aproximativă nici la nivel de surse.
Cînd alegi să renunți la compatibilitatea cu atîta amar de aplicații existente probabil că asta nu e o decizie ușoară și trebuie ca pierderea considerabilă să fie compensată de avantaje majore. Sau poate că o faci pentru că nu vrei să dai banii pe licențe. Asta a fost și nefericita situație de la Google, catalizată de incompetența și amatorismul definitorii.
Java e un animal ciudat. Destul de open-source și free ca să atragă pe cei care nu au răbdare să citească textul scris cu litere mici, controlat draconic atunci cînd Interesul o cere. Primul exemplu care trebuia să le dea și altora de gîndit a fost procesul Sun – Microsoft în urma căruia cei de la Microsoft au fost obligați să agreeze că Java e controlat complet de Sun și ei trebuie să elimine mașina lor virtuală din Windows. Bine au și făcut, oricum era proastă – păcat că au trebuit forțați de judecători să o elimine și nu au aruncat-o la gunoi din spirit autocritic.
Google s-a gîndit că fiind o organizație cu aparențe onorabile, destul de legată de idealurile open-source pînă cînd asta ar putea avea un impact cît de mic asupra profitului, va fi scutită de soarta celor de la Microsoft și a luat pe Java în brațe dar cu precauții. Google a pretins că implementarea lor e una pură, scrisă de la zero de ei, că genialitatea le-ar permite să facă treaba bine. Contabilii lor au socotit că nu merită să dea bani la SUN (acum Oracle) pentru o implementare de o calitate rezonabilă, relativ cizelată de ani și ani de dezvoltare. Oracle nu i-a crezut și acum se bat în tribunale pentru miliarde, cu Oracle avînd în mînecă nu doar patente încălcate (o prostie despre care nici nu îmi vine să povestesc dar cu efecte cît se poate de palpabile din păcate) ci și cod sursă furat cu nerușinare & paste, ba chiar și e-mailuri interne de la Google în care angajații arătau că sînt în cunoștință de cauză în ce privește infracțiunea. Greu să pierzi procesul ăsta dacă ești Oracle.
Deci Google au renunțat la compatibilitate, au renunțat la siguranța dată de o mașină virtuală exemplară în privința compatibilității, de fapt norma în materie de Java fiind implementarea etalon a celor care controlează standardul, toate astea ca să facă un Dalvik mai bun și mai ieftin. Au furat pe ici pe colo dar cîți nu fură și scapă neprinși, a fost un risc asumat. Așa s-a ajuns ca Android să fie pentru Microsoft o sursă de venituri mai mare decît Windows Phone 7 pînă la un moment dat, prin licențe pe care Samsung sau HTC au agreat să le plătească la Microsoft pentru fiecare telefon vîndut cu Android, fiind conștienți că nu ar avea cîștig de cauză în instanță cu furăciunea la subsiori. La ospăț s-a prezentat și Oracle care bănuiesc că în momentul în care va cîștiga procesul cu Google, va da în judecată fiecare producător care folosește Android și va obține banul pentru licența per unitate vîndută exact ca Microsoft. Google nu oferă nimănui vreo protecție în ce privește patente încălcate de ei în Android. Privind în urmă, era o afacere mult mai avantajoasă pentru Google să cumpere complet SUN decît să plătească miliarde acum la Oracle. Dacă o făceau, acum controlau ei Java, nu aveau nevoie de cîrpeli și furtișaguri, aveau o mașină virtuală compatibilă în urmă și o tonă de patente de pe urma cărora acum suferă dar atunci ar fi suferit mama la dușmanu lor. Și încă un amănunt: aveau o mașină virtuală relativ perfomantă, nu un…. dalvik. Și iată-mă revenind la motivul inițial al postării: calitatea mașinii virtuale din Android.
Un dezvoltator nefericit se plîngea cam așa la aflarea noutăților despre Android 4:
When are we going to see method inlining, lock elision, escape analysis, peephole optimisation, monomorphic method detection, something like a G1 garbage collector, bounds check hoisting, common subexpression elimination, etc., which give us all the performance we need?
Cîte fițe dom’le. Bucură-te dezvoltatorule că măcar bootează și rulează browserul! Cine are nevoie de mai mult?
Dincolo de virgula care-l precede nefericit pe etc, pare că omul știe el ceva.
Unele lucruri care lipsesc din Dalvik erau considerate comune în 1995 prin medii de dezvoltare de la Microsoft sau Borland de exemplu. Altele au apărut mult mai tîrziu la îndemîna publicului călător cam prin 2000-2002. În 2011 ele nu se află încă în cel mai promițător sistem de operare mobil, de la cea mai promițătoare companie de publicitate de pe planeta – Google. Sigur toate lipsurile astea plus cele incluse generos în prescurtarea “etc” trebuie că au motive foarte întemeiate. Bănuiesc că performanța pe care cei de la Google o iubesc mult i-a obligat la compromisuri ca în alte cazuri notabile precum Chrome pe care ar trebui să-l numim minimalist dacă am reuși să nu-i spunem rudimentar și asta aparent din cauza nevoii de performanță. Android trebuie să zboare, să nu aibă absolut deloc lag, să fie fluid, rapid și să răspundă instantaneu. Android trebuie să aibă debit. Android trebuie să-ți servească minim 15k reclame pe secundă! Pentru un motiv atît de nobil poți ierta 147 de omisiuni. Singura problemă cu Android e că indiferent cît hardware îi dai, nu e nici rapid nici fluid nici lipsit de lag. Pe hardware net superior față de iPhone, iei cîte o pauză în mijlocul tranzițiilor care erau planificate să fie spectaculoase, în plin scroll, fade, slide, cînd ți-e lumea mai dragă sau muzica mai plăcută la auz.
Apropos – am spus deja că vaișamarnicul de player media din Android nu știe nici azi gapless playback? Dacă asculți un concert sau un album de muzică electronică în care între melodii nu este pauză, Android te ajută să te odihnești o secundă la trecerea de la o piesă la alta. Asta fără nicio legătură cu subiectul dacă tot m-am enervat.
O vreme am crezut că devină pentru performanța penibilă a execuției codului în Android / Dalvik e colectorul de gunoi care chiar și atunci cînd e implementat bine face astfel de probleme din principiu, dar mai implementat fiind de Google… Dacă ar fi fost doar asta… Dar se pare că Dalvik în ansamblu e o catastrofal în ce privește performanța. Niște oameni de la Oracle au fost curioși cum se comportă Dalvik comparativ cu mașina lor virtuală pe procesoare ARM rulînd niște benchmarkuri standard, care nu le aparțineau deci probabil nu erau scrise special pentru a arăta ceva anume. Bănuiam că Dalvik o fi cu un 30% acolo mai lent și că deși uneori merge mai prost, are cazuri pe care Google le-ar cita ca esențiale, cazuri în care mașinuța lor virtuală ar merge chiar bine, măcar pentru palmares. Adevărul e mult mai negru decît cele mai pesimiste intuiții ale mele. Mașina virtuală de la Oracle rulează cu 200% – 300% mai rapid decît Dalvik. Nu 20%-30% ci dublu spre triplu! Și Java SE nu e în niciun caz un campion al vitezei. Asta în implementarea din Android 2.2 care e prima care în fine avem compilator just-in-time. Vă amintiți cum Google se fălea că în Android 2.2 aplicațiile rulează chiar și cu peste 400% mai rapid decît în versiunea anterioară? Unii erau în extaz. UAU! Google trebuie să fie țara minunilor, doar în Oz se mai aude așa ceva. Pesimistul de serviciu din mine a înțeles din comunicatul de presă cu totul altceva: îți dai seama cît de monstruos de prost a fost Android pînă la 2.2 dacă la o revizie aplicațiile rulează de 4 ori mai rapid. Dacă s-a putut face așa ceva înseamnă că înainte codul ăla era de un penibil inimaginabil și dacă respectul de sine al profesioniștilor care iau cecul lunar de la Google le-a permis să țină pe piață pînă în v2.2 așa un cod de rahat, îți dai seama ce e încă acolo? Că doar ei sînt tot ăia care au făcut și Android 1.6. Oare ce i-a determinat să închidă sursele pentru Android 3? Sper că rușinea de a le arăta public, ar fi motivul cel mai scuzabil pentru gest.
Nu pledez pentru cod scris în C în 2011 – doamne ferește, cel puțin nu pentru aplicațiile tipice de prin telefoane, discut doar despre calitatea implementării mașinii virtuale din Android. Android pre 2.2 era destul de “performant”. Versiunea 2.2 reușește să fie cu abia 300-600% mai rapidă, mici optimizări pe ici pe colo la un cod deja perfect. Java SE care oricum e destul de lent față de alte soluții reușește ca prin diferite mici trucuri să fie doar cu 200-300% mai rapid decît deja uluitorul Android 2.2. Și asta în telefoane unde există constrîngeri mai mari decît pe desktop ca viteză a procesorului, memorie, energie disipată, autonomie, baterie. Să te mai miri că iPhone 4 cu 800MHz, 512MB de memorie RAM și un singur nucleu în CPU rulează aplicațiile mai rapid și mai fluid decît Android 2.3 cu procesor dual-core la 1.2GHz și 1GB de memorie RAM? Oricît hardware arunci într-un software de cacao, rezultatul e doar ceva mai multă căldură disipată în univers, nu ajută cu nimic în final pentru o experiență onorabilă în mîna clientului.
Își mai aduce aminte cineva de BeOS unde pînă și meniurile pe ferestre erau desenate pe mai multe fire de execuție? Aur curat pentru cîte nuclee stau azi degeaba în procesoarele pe masa fiecăruia din noi. Mort, îngropat demult. Sau poate de puțin cam urîțelul OS2 de la IBM care se învîrtea în cerc în jurul lui Windows 95? Sau poate de WebOS? Perfecțiunea nu se vinde bine, impostura e aproape întotdeauna rețeta pentru un succes garantat. Clientul de azi știe puțin. El are nevoie de Facebook, simbolul solicitării mintale minime în materie de IT – un fel știrile-de-la- ora-5.com, eventual de un client de instant messaging și de un browser fără nicio pretenție. Nevoia lui chiar e redusă, pe măsura posibilitățile intelectuale tipice. Copii care scot banul gros din buzunarul părinților pe telefoane odată pe an, vor facebook și mess. Angry Birds e oh atît de 2010. Dincolo de asta totul devine prea complicat și provoacă somnolență. Povestea despre cîți gigaherți sau cum le zice are procesorul meu și nu are al tău, despre cît de mare e a mea în comparație cu a ta – memoria RAM bineînțeles, despre megapixelul meu mai mare ca al tău și a lu’ taică-tu la un loc, asta vinde la copii. Codul eficient, viteza, viața bateriei, lucrul bine făcut, alea e pentru specialiști să scrie ei articole acolo pe net la iei.
Un inginer mecanic spunea odată că motorul cu ardere internă e un triumf al execuției asupra designului. Ceva atît de prost în principiu cum e motorul cu ardere internă, cu ulei care se amestecă fumegînd printre pistoane, unde benzina ia foc de zeci și sute de ori pe minut, plin de fum și de mizerie e ceva ce ai zice că nu poate funcționa niciodată în parametri rezonabili. Cu toate astea uite că un milion de lemingși care au lucrat 100 de ani să facă lucrurile din ce în ce mai bine l-au făcut să funcționeze aproape corect, în ciuda principiului constructiv care nu pare să-i dea vreo speranță.
Android e un succes clar, garantat și definitiv. Cu destulă tracțiune, cu un milion de lemingși care să comită acte de eroism în a-l suporta și perfecționa, va funcționa din ce în ce mai bine și probabil peste 100 de ani, exact ca motorul Otto, va merge deja aproape binișor, în ciuda principiilor constructive. Să trăiască la mulți ani!
Mă întreb dacă de la un punct încolo CNA în loc să cenzureze opinii exprimate mai colorat (ceea ce oricum e semn de rațiune măcar minimală) nu ar fi cazul să interzică spoturi publicitare care ultragiază orice urmă de inteligență care e posibil să mai fi greseze neuronul publicului țintă.
Două exemple la zi:
Folosiți nu-mai-știu-care-dracu-pastă-de-dinți pentru dinți cu pînă la o nuanță mai albi în doar o săptămînă.
Diclac gel conține doza maximă dintr-o substanță care…
Tinerii sunt expuși la texte absurde precum cele de mai sus de sute de ori pe zi. Pe vremuri în clasa a doua copiii repetau tabla înmulțirii ca papagalii. Azi sunt scutiți de efort, li se repetă – rețeta spre fericire: CONSUMAȚI!
Cînd crești auzind zilnic iar și iar și iar lucruri complet iraționale, ori ajungi ca mine – adică să urăști din suflet gunoiul pe care ei încearcă să-l arunce continuu în casa și mintea ta, ori ajungi cum vor ei adică imbecil. Ceea ce îmi amintește de “țara de vrea prost” deci… da.
Cît a trăit, pentru mine personajul Jobs a reprezentat întruparea răului în IT, așa cum pentru alte generații de zănatici ca mine, RĂUL era reprezentat de Bill Gates. Mi s-ar părea jenant ca moartea lui și presiunea “corectitudinii politice” să mă facă să gîndesc sau să spun altceva acum. Nu cred în vorba “despre morți numai de bine”. Sînt o grămadă de lucruri de spus despre influența persoanei și personalității Steve Jobs asupra IT-ului și a culturii pop. Dacă acum 2 săptămîni personajul și influența sa mi se păreau importante și malefice, moartea sa nu a adus niciun fapt nou care să-mi schimbe vederile.
Steve Jobs a fost un geniu. Așa cum fanii lui Michael Jackson l-au plîns imitîndu-i drept omagiu îmbrăcămintea, frizura, gesturile, așa au făcut și fanii lui Steve Jobs. Diferența e arta în care cei doi s-au arătat desăvîrșiți: Michael Jackson în muzică, Steve Jobs în vînzări.
Influența majoră asupra unui domeniu, așa cum a fost cea exercitată de Steve Jobs nu înseamnă neapărat și influență pozitivă. Pentru mine Steve Jobs rămîne și după moarte un personaj cu o influență profund negativă asupra ecosistemului IT și a viitorului său. Tragedia personală nu intră în discuția de față. Steve Jobs a arătat Capitalismului cît de imbecil poate fi cu adevărat clientul și cum pentru modă sau niște sclipici poți transforma clientul în sclav care să te adore. A fost un pionier. Facebook și alții de teapa lor îi duc moștenirea pe noi culmi.
Nu pot să nu creditez cu ceva bun inteligența lui Steve Jobs. Acum după moarte îi acord cumva credit, fără nicio bază în fapte, doar pe seama naivității mele care îmi spune că în oricine există ceva bun. Mă uit la clipul publicitar pentru Apple cu parafraza după 1984 actor principal fiind IBM – big brother. Mulțimea isterizată din sală iubea marele frate de pe ecran și exulta fericire hipnotică. Era ceea ce Apple la vremea respectivă considera demn de dispreț. Ca întotdeauna modalitatea lor de expresie era de a spune rău despre dușmani, e mai eficient la public decît să spui bine de tine.
Mă uit în comparație la prezentările iPhone din ultimii ani unde mulțimea exulta hipnotizată iar pe scenă era Steve Jobs. Apple și Steve Jobs au devenit exact ceea ce aparent urau și considerau demn de dispreț la început sau cel puțin așa ar fi trebuit să creadă clientul. Nu se poate ca Steve Jobs undeva în conștiința lui să nu fi observat cum a devenit atît de asemănător cu subiectul disprețului său de la începuturi, nu se poate ca în forul său intim să nu se fi simțit jenat de ceea ce a făcut capitalismul sălbatic, acționarii, presiunea faimei și foamea de bani din el. Sper ca undeva în memoriile sale să găsesc o aluzie la problema asta morală, aluzie care în ochii mei l-ar reabilita. Era destul de deștept să înțeleagă cum jocul l-a depășit moral, transformîndu-l în simbolul controlului și a cenzurii în lumea IT – Big Brother. Sau poate asta să-și fi dorit de la început?
Iată ce poți găsi instalat pe calculatorul victimelor inocente ale tehnologiei:
Bietul om nu era în niciun fel impresionat de faptul că avea instalat Acrobat.com pentru că pe bună dreptate – în materie de calculatoare sau telefoane mobile nu te mai poate mira absolut nimic dacă nu ești expert.
Dacă ar fi să judec după denumire, probabil că Adobe instalează la fiecare client pe calculator o copie a website-ului. Poate așa își fac backup. Dacă ar fi să judec după spațiul ocupat (1.67MB) și după reputația firmei aș zice că e un toolbar-spyware. Alte sugestii ? Credeți că mai bootează PC-ul victimei dacă extirp tumoarea?
E ca și cum la finalul unei scrisori te-ai semna “Popescu Vasile”. Sau și mai exact “Popescu Ion” respectiv “Popescu Ioana” dacă se impune, asta că să fiu exhaustiv stimați cetățeni și cetățene.
Din lungul serial al oamenilor de știință la frontierele cunoașterii am recepționat azi la radioul din mașină încă un episod. La BBC (despre care sigur o să scriu o postare separată), la emisiunea de științe avansate, 20 de minute sunt dedicate unei descoperiri epocale – nici nu sînt sigur dacă nu cumva bate deja spre invenție.
Se făcea că un cercetător aflat la studii postdoctorale (mă trec fiorii de venerație) la Universitatea din Alberta (o fi și asta tot una singură precum Laboratorul de Lîngă Londra), cercetătorul zic a descoperit o mare descoperire. Adînc înfipte în “Chihlimbarul Canadian” – toata lumea în picioare și mîna la inimă – e posibil să se intoneze imnul – a găsit post-doctorul nostru niște rămășițe de dinozauri. Deci cred că pînă la urmă e descoperire, nu invenție cum e apa caldă. Aflăm de la post-doctorul autor al faptei că din păcate Chihlimbarul Canadian se sfarmă ușor și nu e bun pentru bijuterii așa că pe bună dreptate ne întrebăm toți ocupanții autoturismului (adică eu și cățelul meu) ce mai rămîne remarcabil în toată descoperirea… Ei bine, rămîne! Pentru că rămășițele de dinozaur fosilizate în Chilimbarul Canadian arată urmele unor… propo-pene. Uau… Și ce înseamnă asta concret pentru viața noastră de fiecare zi și pentru sistemul bancar mondial în ansamblu? Păi înseamnă că dinozaurii, unii dintre ei cel puțin, aveau ceva început de pene DEECI trage ager concluzia post-doctorul DECI atenție șoc & groază: păsările actuale sunt clar urmașele dinozaurilor, singurele urmașe ar îndrăzni cercetătorul canadian să afirme deși pentru partea asta a afirmației caută încă dovezi – nu îmi dau seama de ce natură – tot în Chihlimbarul țării sale.
Remarcabil, nu am pentru descoperirea post-doctorului decît 286 de cuvinte pînă în acest moment. Îmi amintesc că eu însumi am absolvit o Școala Generală, aflîndu-mă acum în postura de post-școlit-general deci numai bun de săpat după penele vreunui cal verde. Pe vremea aceea la, aflîndu-mă în ciclul primar, se vorbea conspirativ în pauze printre inițiați că aparent găinile împreună cu alte păsărele ar fi verișoare cu reptilele și urmașele dinozaurilor pe bază de pene și solzi de pe picioare. Și acum îmi amintesc poza fosilei de dinozaur cu dinți și aripi imortalizat în sedimente în poziție de yoga pe care copiii și-o arătau unul altuia în mare taină. Au fost nevoie de mulți ani, de avansuri în știință și tehnologie, de o țară primitoare și dornică să arunce cu banii și de un om de știință post-doctor cu o viziune de avangardă pentru a confirma ceea ce demult se zvonea. Întotdeauna am avut o părere bună despre botaniștii canadieni și cercetătorul din episodul de azi mi-a reconfirmat-o cu toată prisosința de care nu mai era nevoie – dacă pot spune așa.
De cînd nu mă mai uit la televizor decît accidental se pare că radioul din maşină a rămas cea mai de încredere sursă de imbecilitate din viaţa mea. Azi la Radio România Actualităţi, loc ceva mai ferit de hlizeli decît alte organizaţii similare, un băiat ne vorbea despre… cercetătorii britanici. Vorbitorul era încîntat de ultima realizare a englezilor de la "Laboratorul de Fizică de Lîngă Londra". Am înțeles că trebuie să scriu Laboratorul cu L mare din cauza articulării hotărîte. O fi printre singurele sau oricum singurul cel mai notoriu de pe acolo că altfel nu știu cum să zic mai bine.
Ce au făcut azi de dimineață cercerătorii de la Laboratorul? Au făcut un ceas. Un ceas deosebit care l-a impresionat pe tînărul angajat spre a vorbi
Pauză pentru un considerent personal: azi poți spune liniștit unui tînăr similar cu cel radiovorbitor că ai în telefon 4000 de miliarde de catralioane de terrabyes de empecinciuri și că transferul lor e atît de rapid că se termină la 10 milisecunde înainte de a incepe. Garantat dacă o faci nu vei obține nici măcar o tresărire minimă de surpriză, tînărul nu poate fi impresionat cu încă o simplă realizare tehnologică. În condițiile astea ce ceas o fi cel inventat de cercetătorii englezi de a reușit să-l bucure respectiv impresioneze? Aflați răspunsul în următorul paragraf pentru că nu s-a putut abține să nu ne dea detalii.
Ceasul sursă de bucurie este bineînțeles unul neobișnuit. Azi să vorbești despre ceva normal sau obișnuit e anormal și neobișnuit. El (ceasul) – și de aici încep să citez aproximativ cît pot de exact – nu rămîne în urmă 10 milioane de ani. Scrîșnet de frînă – revenire din șoc – s-a făcut roșu în timp ce eram blocat în bucla încercînd să înțeleg cum e posibil (la angajatul de la radio mă refer, nu la ceas).
Nu am cuvinte să detaliez și nici nu e nevoie pentru că tînărul mă ajută cu o continuare, de data asta considerentele sale personale în citat tot aproximativ cît mai exact: vă dați seama… 10 milioane de ani. Ce vor spune strămoșii noștri de peste 10 milioane de ani, cum vor rîde ei de ceasul realizat acum de cercetători, ei care probabil atunci vor avea ceasuri care nu vor întîrzîia 100 de milioane de ani?
Medicina e un meșteșug. Biologia ființelor complexe e prea complicată pentru a fi înțeleasă în mod științific altfel decît în foarte înguste domenii. Medicina funcționează rezonabil cînd e vorba de pus un picior în ghips sau de scos un dinte. Dincolo de asta lucrurile devin vagi. Cînd nu înțelegi fenomenul folosind logica, dacă nu ești înclinat spre misticism îți rămîne atotsalvatoarea statistică. Cu statistica poți face orice îți place și încă mai mult sub rezerva că nu trebuie să garantezi niciodată nimic. Mariajul fericit dintre psihologie și statistică cred că e demonstrația finală pentru asta. Și meșteșugul medicinii se împacă bine cu statistica. Dacă instrumentul statistic uneori funcționează, apare tentația de a renunța la rațiune. Introducem într-un excel 20.000 de eșantioane, îl lăsăm pînă dimineață să vedem ce ne spune și ne culcăm liniștiți că nu trebuie să ne forțăm creierii să înțeleagă – doar e matematică, nu are cum să greșească.
Am auzit de zeci de ori de studii statistice din domeniul medical cu concluzii care m-au făcut să rîd. S-a observat statistic că iarna scade rezistența sistemului osos. Cum așa? Păi evident: iarna apar înregistrate la urgențe mai multe fracturi și un matematician isteț a detectat imediat trendul. Că iarna întîmplător apare și polei și că poleiul alunecos fiind ne mai determină să alunecăm și că accelerația gravitațională a Pămîntului e destul de puternică așa încît de la căzătură omul să-și rupă o mînă e altă treabă. Ce are poleiul cu medicina?… Se vede ușor că iarna oasele se rup mai des, trebuie găsită o enzimă / vitamină pentru asta, trebuie făcut urgent ceva! Exemple de tipul ăsta sînt nenumărate, ce-i drept nu toate atît de extrem de ridicole.
Statistica e folosită tot mai des, din păcate, și în designul software. De ce din păcate? Dacă te uiți la date statistice despre cum folosesc utilizatorii un software, poți obține o medie, poți înțelege oarecum grosier dar asta nu te poate duce la un design bun. Un design bun e o creație, nu e o medie. Cînd creezi trebuie să ai curajul să spui NU majorității – DA au spus-o atîția înaintea ta și au rezultat din asta SAP-uri, ORACLE-uri & Co. Cînd faci cum îți spune telemetria (datele adunate și sintetizate statistic despre cum obișnuiesc utilizatorii să lucreze), poți face un produs bun dar niciodată unul excelent. Să faci cum spune majoritatea nu reprezintă un risc și ca în cazul oricărei investiții, dacă nu riști nu cîștigi. Vi se pare că IOS a izvorît din medii și statistici sau din personalitate și spirit creator? Vezi spre comparație Windows Mobile vechi care pare creat prin alegeri democratice cu votul tuturor contabililor de pe la corporațiile din top 500.
Azi Windows, Office și tot mai mult software e proiectat tot mai des pe baza datelor statistice adunate de la utilizatori. Risc puțin, șanse maxime pentru un produs mediocru. În domeniul programării rațiunea e un instrument uzual de lucru, spre deosebire îndrăznesc să o zic de medicină unde instinctul, simțul, impresia au un rol important. În programare ai spune că datele statistice nu ar trebui să orbească designerul și să-l facă să uite diferența dintre cauză și efect pentru că programatorul gîndește logic și fără să vrea. Greșit. Și în designul de software statistica adoarme rațiunea. Specializarea ajută și ea. Azi designerii de interfață nu prea sînt programatori, ne-am specializat, azi ei sînt artiști deci nu pot fi acuzați de logică în exces. Cu toate astea ei sînt cei care se uită la datele statistice deci e ușor să cadă în capcană.
Azi designerii de la Internet Explorer se uită la date statistice. Așa pictează ei viitoarea Monalisă, mediind și calculînd abateri standard. Și ce au observat ei în trendurile statistice din miliardele de eșantioane? Că utilizatorii Internet Explorer folosesc tot mai puține tab-uri (pagini deschise simultan), stabilizîndu-se treptat pe la media de 3. O evoluție deosebit de interesantă pe care trebuie să o exploatăm în favoarea noastră dacă tot am detectat-o. Deci în loc să gîndim creativ cum să facem designul interfeței pentru o utilizare cît mai ușoară a mai multor pagini deschise simultan, statistica ne ajută să înțelegem că nu e nevoie de așa ceva, utilizatorii preferă puține pagini deschise, de preferință 3 – scuzați abuzul de cinism. Așadar hai să facem un Internet Explorer cu 3 tab-uri. Restul cazurilor sînt doar o nișă pentru care sigur, vom introduce în produs un API așa încît dezvoltatorii de add-on-uri să poată în viitor să creeze produse care să permită deschiderea unei pagini suplimentare, poate chiar două – dar asta după service pack 1 pentru că nu avem timp și statistica ne arată clar că 4 tab-uri sau mai mult nu reprezintă o necesitate pentru clientul nostru stăpînul nostru. Am rezolvat problema și statistica ne-a ajutat. Dacă nu era ea pierdeam timp inutil să facem un sistem bun dar nefolosit de nimeni de a deschide să zicem un număr exagerat de 8-9 pagini simultan.
Dacă încerci să înțelegi mai bine fenomenul (în moașă-sa pe gheața de mai sus), o să vezi că de fapt problema e alta. Utilizatorii Internet Explorer folosesc tot mai puține tab-uri din alte motive, nu pentru că nu au nevoie de ele. Viața grea i-a selecționat doar pe cei mai puternici. Din cauză că utilizatorii VOR și AU NEVOIE de mai multe pagini deschise simultan dar Internet Explorer nu le oferea asta și cînd le-o oferea nu era cea mai fericită alternativă, marea majoritate a celor slabi, care nu suportă suferința, s-au dus spre meleaguri mai calde. Cine a avut nevoie de multe tab-uri s-a dus la FireFox și la Chrome. Au rămas la Internet Explorer doar cei care sînt forțați de împrejurări (care ridică media spre 3 tab-uri) și cei care nu au idee că se pot deschide mai multe și chiar dacă le-ar păsa, tot nu ar avea nevoie de 3 pentru Facebook și Google. Tocmai faptul că sistemul e prost și suferința cauzată de sistem au determinat media de 3 constatată statistic, nu faptul că utilizatorii nu ar fi avut nevoie. De fapt artiștii designeri ar trebui disperați să îmbunătățească sistemul nu să amplifice problema. Statistica ne dă dar nu ne bagă și în traistă. Statistica nu te ajută să excelezi, te ajută să îngroși rîndurile mediei, de fapt a mediocrității.
Cineva le-ar face un mare serviciu celor de la Microsoft dacă le-ar șterge complet toate datele adunate în ani prin telemetrie de la clienți. Poate așa ar fi obligați din disperare într-o dimineață mohorîtă de toamnă să și creeze.
În Timișoara nu se poate asculta pe unde ultrascurte (FM cum ar spune cosmopolitu’) niciun post de radio de o calitate decentă. Toate ca unul au aceleași 10 cîntecele imbecile repetate la nesfîrșit amestecate cu cel mai dubios umor și cele mai pseudospirite dă glumă. Tinerii prezentatori se hlizesc scremut 24 din 24 încercînd să fie spirituali fără să aibă cu ce. Dacă mă iau după atmosfera veselă din studio, par să fie încîntați de ei înșiși. Măcar atîta lucru bun…
Tocmai am auzit o domnișoară cu un evident dispreț pentru ideea de frază rexpectiv bacalaureat, povestind amuzaNtă peste măsură despre un cetățean – parcă englez – care obosit de atîta civilizație în țara și viața lui a decis să schimbe ceva. Omul monta cauciucuri la un service auto din Anglia, ocupație la care frații domniței radio visează fără succes pe sub podurile Londrei de ani de zile. De la atîta montat de cauciucuri, englezului i s-a cam lăsat așa că decis să-și ia lumea în cap și să plece. S-a dus în Africa de Sud unde s-a angajat îngrijitor la o rezervație de animale – ha ha ce prost duamneee ha ha…
Dacă povestea rămînea în stadiul ăsta, prezentatoarea risca să nu înțeleagă ascultătorii săi (adică eu + prietenul ei oficial + prietenii ei neoficiali + părinții lor) de ce se hlizește. Am pus parantezele pentru a clarifica ordinea de efectuare a adunării deși nu era necesar.
Ca o adevărată maestră a locuțiunii, iea a înțeles inxtinctiv că e nevoie de ceva mai hazliu și a intrat în detaliile noii vieți profesionale a (al? ale? alu?) englezului nebun: ha ha ce credeți că face el acum în rezervația din sălbăticie? Face masaj la leei – ce nostim ha ha (lei = animale, nu RON). De egzenplu leul Leo se dă de-a berbeleacu’ de plăcere ioi hi hi hi. Și știți ce a mai optservat britanicul nostru zoologic? Hi hi cică elefantului Elle îi face o deosebită plăcere cînd i se face manichiura hi hi ha ha duamneee…
Hopa. Elefantul… manichiura? Aici spiritul meu critic a ieșit o secundă din coma autoindusă din spirit de conservare. Pe noi tovarășa ne-a învățat la grădiniță (pe vremea mea “gradi” încă se diminutiva inutil cu terminația “niță”) că animalul numit elefant este un mamifer cu una bucată trompă, pînă la patru picioare după posibilități și după norocul de a nu fi călcat pe vrem mină antipersoane ȘI ATENȚIE: 0 (ZERO) mîini. O alta informație, pe care orice domniță hlizitoare de la radio trebuie să o știe de la vizitele periodice obligatorii la mall este că manichiura se face la degețelele de la mînuțe în timp ce (eventual înainte sau după aceea) pedichiura se face la degețelele de la piciorușe. Acuma dacă ar fi să avem cu ce, am pune cap la cap cele două informații și ar rezulta că un englez ar putea să-i facă unui elefant cel mult pedichiura. Englezul din povestea noastră radiodifuzată ar putea să facă eventual manichiura unei maimuțe, miercuri sau vineri la 16:30 dacă ajunge că abia la 16:00 i se termină emisiunea.
Astăzi voi scrie despre cîntecul cu cele mai preferatele versurie mele din secolu’ ăsta și nu numai. El ieste cîntecul lui Activ numit Visez pe care vreau să vi-l fac o mică dedicație la toți.
Cu permisiunea legii dreptului de autor, avînd în vedere că voi cita doar fragmente și numai în scop terapeutic, iată o secvență de coșmar:
Cînd te-am văzut întîia oară
Am înțeles de ce trăiesc
Parcă plutesc cînd ești cu mine
Nu pot să-ncetez să te privesc
Pînă aici totul e bine și pe bază de plută dar e doar suprafața înșelătoare a visului mlăștinos:
Timpul în loc se-he-oprește
Soarele-nce ne-he topește
A-am rămas fără cuvinte
Nu mai am glas și nici dorințe.
Aici autorul care nu (mai) este popular se pare că a cam pierdut șirul silabe-he-he-lor. Nicolae Eminescu ar plînge de invidie dacă ar avea televizor color.
Cică nu mai are glas, de parcă a avut vreodată. Ce mi se pare mai neverosimil e că cică nu ar mai avea nici dorințe. Nu pare…
Populare