Timișoara ca orice oraș care se vrea civilizat, se străduiește să se automurdărească. Toate străzile, clădirile sau intersecțiile [...]]]> Am luat azi iar Timișoara la pas. Am aflat cu această ocazie că stau să vină alegerile locale. Nu am aflat și cînd vor avea ele loc dar sper să aflu la timp ca să pot ajunge să votez.

Timișoara ca orice oraș care se vrea civilizat, se străduiește să se automurdărească. Toate străzile, clădirile sau intersecțiile semnificative sînt dens împănate cu reclame de prost gust, indicatoare de direcționare spre supermarketuri, hemoroizi, fisuri anale și mai recent, în vremuri premergătoare alegerilor cu… personaje disperate să fie alese.

Paranteză: cu greu pot fi bănuit de simpatii PDL-iste sau băsiste. Cine e tentat să creadă asta e rugat să citească 2-3 postări pe această temă pentru edificare. Pe de altă parte declar pe proprie răspundere că echipa actuală de la primărie cu rezultantă și rezultate veșnic nule m-a obosit prin nulitate în atîția amar de ani de cînd nici măcar nu încearcă. Deci ducă-se. Dacă ar fi să votez azi un partid aș vota PNL sau USL deci domnul Robu ar avea toate șansele să fie subiectiv favorizat în ochii mei. Cu domnul Nicolae Robu nu am avut niciodată nicio legătură directă sau indirectă, nu m-a picat, trecut sau notat la vreun examen, chiar nu am avut nicio treabă personală. Așadar îmi permit luxul să-l privesc exact ca un alegător, poate ceva mai atipic, un alegător care speră că nu va vota doar cu… pixul. Gata paranteza.

PNL se forțează de ani de zile să împingă în față figura lui Nicolae Robu. Dacă îi studiezi pagina de prezentare de pe site-ul web al Universității “Politehnica” din Timișoara (proastă inspirație a avut mintea care a inclus ghilimele în titulatura oficială… îngrozitor), vei fi copleșit de atîtea merite, funcții, studii, realizări și lucrări. Cum poate avea un singur om timpul fizic să fie și să facă atîtea este greu de înțeles și în mintea mea se conectează cu altceva: cele mai corupte domenii din România, în care impostura este o trăsătură absolut necesară – justiție, sănătate, administrație și… învățămînt – în special universitar. Poate conexiunea e greșită, omul poate fi cu adevărat prodigios în ciuda aparențelor.

Și pentru că tocmai am vorbit de aparențe, să le privim mai atent. Adevărul ultim nu ne interesează – vorbim acum din punctul de vedere al alegătorului.

Nicolae Robu așa cum se vede, privit de alegătorul mediu: vorbă fadă, carismă… complexă avînd componenta reală evident negativă (de cea imaginară îl las să se bucure singur în forul său interior), personajul cu greu poate fi urmărit dincolo de a doua propoziție a primei fraze. Cine reușește să asiste conștient la finalul unui paragraf rostit de Nicolae Robu are în mod clar interese care să-l facă un alegător atipic (familie, prieteni sau dușmani apropiați etc.). Cu toate astea, omul poate ascunde comori interioare inexprimabile sau pe care propriile mijloace nu-i permit să le exprime. Dacă mă gîndesc la paralela inginer – cîine (ambii au priviri inteligente dar niciunul nu știe să se exprime), cum domnul Robu clar nu se știe exprima pentru alegători, am sperat ca măcar în privirea lui să zăresc scînteia care să-l salveze. Așa cum văd eu lucrurile, privirea nu-l trădează.

Rezumat parțial: deși trebuia să fie subiectiv favorizat în ochii mei de alegător, Nicolae Robu, pe baza carismei, vorbei, a CV-ului și a reputației domniei sale printre semenii în ale științei pare o alegere neinspirată pentru PNL sau USL. Măcar Ciuhandu nu duhnește de impostură. Dacă USL omitea inteligent fața lui Robu de pe afișe, îl convingea să se abțină de la prezențe televizate și titra doar PNL+PSD = JOS BĂSESCU, șansele de reușită erau după mine mult mai mari.

Să revin la plimbarea prin Timișoara plină de mizerie publicitară. Am trecut prin Piața Libertății (oare tot așa îi spune sau au botezat-o și pe asta după cine știe ce portar rezervă de la Ripensia), prin piața Unirii, pe lîngă fostul CEC (intersecția de lîngă Iulius Mall). În fiecare din aceste locuri era amplasat cîte un cort electoral cu chipul fostului rector – actual deținător de funcție universitară inventată tocmai de domnia sa spre uz propriu.

Pînă aici nimic extraordinar, e campanie electorală deci vorba aia… chipul prostului pe toate gardurile (nu la domnul Robu mă refer – desigur). Partea mai interesantă este că FIECARE din aceste corturi care îl promovau pe numitul Robu Nicolae avea lipită o dedicație din partea primăriei la care domul Robu prin prezenta tocmai aspira:

Ce ne spune textul cu roșu amplasat sub bărbia personalității universitare timișorene? Că domnul Robu, pretendent la primărie și-a parcat șatra electorală în loc nepermis. Că domnul Robu face ilegalități (prin mijlocirea echipei fără îndoială) nu mă miră absolut deloc. E firesc să fii mincinos și impostor nu doar în domeniul universitar ci și în politică. Modelul tipic este că omul politic se alege (cu investiții substanțiale de cele mai multe ori) pentru a putea apoi să facă liniștit ilegalități (să fure, delapideze, calce pietoni nevinovați el însuși sau prin delegare asupra membrilor familiei etc). Capabilul domn Robu încearcă un model disruptiv: nu se alege ca apoi să facă ilegalități liniștit, ăsta e modelul pașoptist deci caduc. Domnia sa ca un erudit om de știință ia curajos de guler cauzalitatea și o folosește pe dos, în favoarea sa: face ilegalități tocmai pentru a fi ales. Nu știm încă dacă după alegeri va face mai liniștit și alte ilegalități dar e ușor de bănuit dacă ar fi să extrapolăm comportamentul actual.

Mesaj zadarnic către un posibil viitor ales:

Domnule Robu: dacă tot credeți că nu puteți să vă desăvîrșiți CV-ul fără a fi și primar de muncipiu, cred că aveați toate șansele să profitați de nemulțumirea alegătorilor în ce privește situația actuală a României și să stați rezervat în umbra partidelor care vă susțin. Mă întreb  de ce țineți să vă diminuați șansele promovîndu-vă la un mod care vă dezavantajează și în plus încălcînd atît de evident legea. O fi asta “victoria” de care Timișoara are în 2012 nevoie? Dacă pur și simplu lipseați din peisaj ați fi primit sigur votul meu. Așa cum vă forțați cu disperare și mijloace ilegale (după spusele autorităților) să vă aleg (eu alegătorul anonim adică), mi-e teamă că aiasta nu se poate. Și încă un lucru de minim bun simț: mutați vă rog cît mai repede șatrele electorale de prost gust ce vă poartă chipul undeva în zona… legalității.

php.net – manual [...]]]> Arrays

An array in PHP is actually an ordered map […]; it can be treated as an array, list (vector), hash table (an implementation of a map), dictionary, collection, stack, queue, and probably more.

php.net – manual oficial php.

O echipă de băieți deștepți a avut inspirația să se joace cu sursele Android dacă tot sînt ele [...]]]> Despre cît de bine e scris Android pe ici pe colo prin părțile esențiale am mai povestit odată. Atunci o făceam mai mult bazat pe miros, intuiție și analiză indirectă decît pe dovezi palpabile. Acum avem fapte mai concrete.

O echipă de băieți deștepți a avut inspirația să se joace cu sursele Android dacă tot sînt ele așa deschise. Au luat frumos grămada de surse Java puse la dispoziția poporului cu generozitate de compania de publicitate pe internet și le-au trecut printr-o sculă automată de conversie în C#. De subliniat că în urma conversiei automate rezultă cod care de departe NU e gîndit și optimizat pentru platforma țintă ci e în cel mai fericit caz compilabil și funcțional. Așadar codul C# rezultat nu e unul stelar ca și calitate, nici pe departe, dar – minune mare – compilat a dat naștere unui Android… funcțional! A rezultat un proiect de cercetare numit XobotOS, fără Java, fără Dalvik, cu unele mici părți care țin de grafică lăsate neconvertite pentru că ar fi cerut un efort prea mare pentru un simplu joc.

Echipa care a făcut întreaga manevră stă în spatele unui proiect vechi open-source, Mono, o implementare alternativă .Net.

Băieții susțin textual pe blogul lor că C# a evoluat de la a fi o alternativă ceva mai bună decît Java la ceva ce azi e ani lumină înainte. Sună rău de tot pentru Google dar Google sunt prea mari ca să nu poată absorbi orice umilință.

Tupeul tinerilor rebeli nu s-a oprit aici, curajoșii au avut interesul să vadă cum se compară mașina lor virtuală Mono cu mașina virtuală Java de la Google – Dalvik – pentru care în zilele astea Oracle îi cam plimbă pe la tribunal pe chiar Larry Page și Sergey Brin în legătura cu furăciuni de cod sursă (de unde se vede că nici să fure nu prea se pricep specialiștii de la Google).

Iată cum arată comparativ performanța Mono față de Dalvik într-un necruțător și sintetic grafic:

Cîteva teste uzuale cînd vine vorba de comparații de viteză între diferite platforme sau limbaje ne arată cît de monstruos de prost se întîmplă lucrurile la Google.

Mono rulează teste bazate pe cod cu logică elementară cu 800% (și chiar mai mult!) mai rapid decît glorioasa furăciune Java.

Cred că aici nu e vorba de un simplu și popular “mai rapid”, aici ar trebui folosită sintagma din literatura de specialitate “spală cu ei pe jos”.

Cît de penibil se simt băieții de la Google care nici să fure nu s-au prea priceput… nu am idee. Mai umilit decît să fii bătut cu peste 800% de codul tău translatat automat într-un limbaj țintă străin, e drept cu singura mică diferență că în loc de Java+Dalvik s-a pus C#+Mono…

Toate astea în condițiile în care implementarea Google e evident și conștient furată de la Sun / Oracle după cum chiar angajați Google afirmau în momentul începerii “antreprizei” Android în e-mailuri interne care au ajuns și la tribunal.

Comparativ cu Java pentru care acum juriul din proces e instruit că API-urile sunt subiect de copyright și care se vede mai sus cam cît de bine merge după ce a fost manipulat atîția ani de… cei mai perfecți specialiști mondiali ai planetei, C# și cam toată infrastructura .Net sunt standardizate ISO deci pentru ele Microsoft nu poate și a promis oficial (cu putere de contract) că nu va da niciodată pe nimeni în judecată pentru orice patent sau copyright asociate. Mai mult, pentru .Net existau medii de dezvoltare atît proprietare cît și open-source mature și de o calitate greu de contestat.

Cît de prost să fii să alegi să furi ceva atît de prost cînd puteai lua gratis… ceva atît de bun măcar comparativ vorbind? Cît de prost să fii să furi chiar cu copy / paste în cod care ști bine că va ajunge open-source deci la dispoziția celui pe care l-ai furat, cunoscut cu istoric litigios foarte încărcat?

Cum ar fi arătat graficele de performanță de mai sus dacă ar fi fost vorba să comparăm cod scris special din start pentru Mono și C# (în loc de cod gîndit pentru Java / Dalvik și convertit automat) și dacă anii petrecuți cu optimizarea Java ar fi fost investiți în calea alternativă? Foarte posibil viteza în varianta .Net era chiar dublă față de ce vedem în experimentul despre care dacă nu ar fi mai bine nu s-ar povesti. Foarte posibil pentru aceeași viteză de execuție a aplicațiilor, bateria m-ar fi ținut cîteva ore în plus.

Credeți că specialiștii de la Google au înțeles ceva din umilința ce li s-a întîmplat? Că de schimbat ceva slabe șanse.

Și încă o treabă: în Android versiunea 5/6/19, cînd tot aceiași specialiști se vor făli că au accelerat cu încă 20% nu știu ce prin implementarea lor de mașină virtuală Java, amintiți-vă că niște pasionați au putut 800% în joacă, experimental, gratuit și open-source – ah – și fără furăciuni+tribunal.

StatCounter e o entitate (nu [...]]]> E notoriu (atenție – urmează o propoziție subiectivă ar fi spus profesoara mea de limba română din școala generală) că în materie de telefoane mobile “inteligente” există practic doi jucători, restul neexistînd: Apple cu iOS și Google cu Android. E notoriu deci adevărat deci nu mai are rost să citiți în continuare.

StatCounter e o entitate (nu mă obosesc să caut detalii pentru că e notorie deci și ea deci) care se ocupă cu statisticile legate de web, cam singura pe care o văd citată cînd e vorba de piața browserelor sau a sistemelor de operare pe care utilizatorii le folosesc pentru a vizualiza pagini web (ce reducționist sună “vizualiza” în era web2.0 sau cît.0 o mai fi ajuns).

Băieții de la StatCounter sunt destul de deschiși și ne spun ce website-uri supraveghează pentru întocmirea statisticilor. E notoriu pentru cine e interesat (adică pentru aproape nimeni) că StatCounter reflectă preponderent website-uri americane deci obiceiurile de utilizare ale browserelor la poporul Americii.

Buuun… Deci StatCounter ne arată că mai degrabă la americani – adică pe planeta Pămînt după cum văd ei lucrurile – distribuția utilizării de telefoane mobile pentru vizualizat pagini de internet arată pe firme producătoare cam așa:

Linia albastră de sus, cîștigătorul lejer nu pe martie ci pe ultimul an e… stați să vedem în legenda din stînga… păi nu e Apple?… Cum, nici nu a fost vreodată?? Se pare că nu. Trebuie să fie o greșeală. Deci America, patria Întreprinzătorului-Dot-Com și a Roții-As-A-Service nu folosește mai ales iOS pentru web pe telefoanele mobile? Probabil datele StatCounter au fost alterate de hackerii Guvernului Chinez, altfel nu îmi pot explica aberația.

Să presupunem prin absurd pentru 2 minute că StatCounter ne spune adevărul așa cum îl înțeleg ei. Concluzia este că Nokia oferă instrumentul majoritar mobil pentru internet adică lumea se dă pe net mai ales în America, majoritar folosind smart-phone-uri Nokia. De ce smart? Pentru că nu te dai de obicei pe net cu telefoane cu lanternă și display LCD monocrom 128×64 pixeli. Și asta în țara unde Nokia are cea mai slabă reprezentare comparativ cu mărcile concurente.

Și eu care trăiam cu impresia notorie că Nokia e demult închisă pe bază de faliment binemeritat… Așa e cînd asculți doar glasul propagandei. Graficul de mai sus contrazice moda și cvasiunanimitatea emanațiilor “specialiștilor”, “futurologilor”, “știriștilor” internetului. Deja e de bun simț că Nokia e moartă deci graficul contrazice – ATENȚIE! – chiar bunul simț. Cred că îl voi șterge…

Pînă să văd graficul ăsta, cîntam și eu prohodul aproape prenatal pentru Windows Phone. E clar că nu mai are cum, Android e mult prea ordinar (puteam spune și mediocru dar nu am vrut) ca să nu pătrundă adînc în rîndul maselor, iOS e mult prea perfect ca să fie scos din buzunarele elitelor care au ceva de arătat. Unde să mai fie loc de o a treia opțiune? Cine în ziua de azi nu e nici popor nici elită? Nimeni…

Nokia cred că nu și-a spus ultimul cuvînt, din contră, sînt abia pe punctul să înceapă un nou capitol. Au loc, au cu cine, acum au și cu ce, să vedem – să vedem – să vedem – să vedem – cio să ia-ha-să.

Google a schimbat numele magazinului lor de aplicații în Play. Asta spune cam tot despre ce se poate face cu un smartphone cu Android: play.

Dacă vrei să vezi opțiunile pentru “Magazin Play” – aplicația cu care descarci alte aplicații de la Google, undeva găsești și rubrica “Filtrarea conținutului”. Dai un deget pe dînsa și apare fereastra [...]]]>

Google a schimbat numele magazinului lor de aplicații în Play. Asta spune cam tot despre ce se poate face cu un smartphone cu Android: play.

Dacă vrei să vezi opțiunile pentru “Magazin Play” – aplicația cu care descarci alte aplicații de la Google, undeva găsești și rubrica “Filtrarea conținutului”. Dai un deget pe dînsa și apare fereastra din imaginea din stînga (sper că nu citiți blogul cu un browser de limbă cu scriere de la dreapta la stînga doar ca să-mi dați peste cap textul).

Prima observație: albul ăsta nu are nicio legătură cu nimic din Android. Poate fi o portată automat de pe iPhone?

După ce mi-am ajustat pupilele pentru a face față la nivelul sporit de luminozitate am început să zăresc și textul abia vizibil printre hectarele de spațiu alb irosit fără nicio motivație estetică (de fapt ce-i aia?…). Nu am început să citesc imediat pentru că eram prea mirat de aspectul sub orice critică al checkbox-urilor aruncate din avion pe tarlaua inspirației artistice lipsă a autorului.

Parcă mai e ceva greșit aici în afară de faptul că albul arată ca nuca în peretele Androidului și de faptul că spațiul dintre opțiuni împreună cu dimensiunea textului (sau împotriva ei?) fac din imagine un dezastru vizual. Da, e ceva acolo jos, niște pixeli arși? Deasupra butoanelor care nu ar trebui să fie dar sînt. Ce o fi acolo? Mă apuc și citesc: “Setați nivelul de filtrare a conținutului pentru a limita”. Fraza nu are sens. Nu are nici punct de final. Ah, pixelii pierduți deasupra butoanelor sunt mizerii rămase dintr-o altă linie de text acoperită cu butoanele. Tare. Asta nu e orice aplicație, e Aplicația Aplicațiilor cum ar spune desenul animat, e locul unde milioanele de lemingși pun boticul și umplu portofelele acționarilor Google cu venituri din vînzarea de active necorporale adică de aplicații. Ăsta e magazinul Google, așa arată afișele de pe pereții virtuali ai bodegii de biți.

Deci textul ăsta de jos care nu se vede din cauza butoanelor ne lămurește ce facem în pagina / ecranul pe care îl avem în față. Ce e frumos e că dacă suntem oameni normali ci parcurgem pagina de sus în jos, lămurirea vine la final, după ce ai avut ocazia să iei deciziile de deasupra în mod “informat”. Dacă m-ai întreba pe mine și aș fi bine intenționat, eu i-aș explica omului ce are de făcut înainte și nu după ce a facut-o dar cine sînt eu să fiu întrebat.

Aproape că am terminat cu înțelegerea ecranului pe care îl aveam în față, au mai rămas de citit doar … opțiunile însele. Hai să le citesc și pe astea îmi zic, ca să știu ce a bifat Google pentru mine acolo:

Cred că pentru oricine a pus checkbox-uri și radio-butoane pe o fereastră, pagină web sau altă suprafață de interfață grafică, checkbox-urile în dreptul textelor de mai sus arată clar greșit. Checkbox-urile au o caracteristică fundamentală: ele se bifează sau debifează fără legatură cu alte checkbox-uri de alături, sunt independente, fiecare cu treaba lui. Dacă vrei să ai opțiuni mutual exclusive alegi radio-butoane care grupate, permit bifarea unuia singur din grup (alegerea unei opțiuni le exclude pe celelalte). Există și cazuri mai complexe cînd ai nevoie de interacțiuni mai complicate între opțiuni dar pentru astfel de situații deja e nevoie de creier în capul designerului ceea ce nu e o treabă întîlnită chiar foarte frecvent. În astfel de cazuri (dacă ele sunt absolut necesare și logica opțiunilor nu poate fi simplificată), se folosesc mai multe grupări de checkbox-uri și butoane radio, vizibil organizate. În orice caz nu te pui ca dintr-o grămadă de checkbox-uri, cînd utilizatorul bifează una, tu să bifezi automat altele după cum îți dictează nevoia prea puțin rafinată de experiență și muncă.

Dacă mă pun să citesc opțiunile, prima deja e dubioasă: permite aplicațiile evaluate pentru toți. Asta poate foarte bine însemna “nu vreau restricții vreau să văd tot” și cred că ăsta e modul în care omul normal o și înțelege la prima lectură. Bifezi Toți și rămîn debifate restul. Cum adică TOȚI dar nu și NIVEL REDUS, RIDICAT?? Recompilezi și dacă ai mai văzut proști programînd înțelegi că prima opțiune (“Toți”) înseamnă de fapt “Nivelul cel mai redus” adică exact nivelul celor ce a scuipat pagina asta pe ecranul lemingșilor. Deci am început să dezleg misterul și să traduc pe limba mea:

Interesant, cum or fi reușit “inginerii” Google să împace modelul logic al opțiunilor listate cu checkbox-urile? Hai să încep să bifez să vedem spectacol. Starea inițială era cu toate checkbox-urile bifate. Fac click cu degetul pe Nivel Redus ca să-l debifez (doar era bifat împreună cu toate celelalte). Aproape nicio surpriză, prostia dezlănțuită în cod se execută cu mare viteză: se debifează automat de jos în sus toate checkbox-urile (4, 3) că doar sunt selectabile independent… DAR nu se debifează 2 pe care tocmai am dat click cu degetul special să-l debifez. Hmm… E chiar mai tare decît bănuiam. Mai dau un click pe 2, Nivel redus, TREBUIE să-l debifez numaidecît. Aiurea, mă ignoră. Dau click pe 1. Toți și magie, se debifează 2 (1 rămîne bifat cum era). Mă duc în bucătărie să beau apă pentru că simt ca partea interesantă abia acum începe, albul de la fundal, fonturile, spațiul, textul acoperit de butoane erau doar indicii care să ducă spre comoară. Revin și recapitulez după care încep să dau clickuri fără logică în speranța că mișcarea o să mă facă să văd sensul așa cum face șarpele să observe broasca. După încă 2-3 click-uri încep să înțeleg: click pe un checkbox din listă bifează toate opțiunile de deasupra, inclusiv cea pe care ai facut click, indiferent de starea anterioară și le debifează pe cele de sub. Super ultra mega simplu URAA! După tot reverse-engineering-ul ăsta îmi rezum: deci lista asta e una care permite selecția crescătoare de sus în jos, nu după pofta inimii lemingsului plătitor adică. Ce logic!

Dar stai, pe vremuri pentru așa ceva se foloseau niște controale “slide” – niște potențiometre lineare care sugerau clar că e vorba de a selecta mai mult sau mai puțin fără să te deruteze că ai putea opta cum vrei bifînd sau debifînd combinații fără sens. Cîteva exemple de interfață pe care și angajații Google le puteau găsi folosind eventual bing:

Rezumat: știind că aplicația pe care o scriu va fi folosită de zeci sau chiar sute de milioane de oameni, nici în bătaie de joc nu aș putea scuipa pe ecran ceea ce am văzut la opțiuni în “Magazinul Play”. Reformulez: și dacă aplicația pe care o scriu ar fi folosită de 5 persoane, nici în versiune alfa nu aș gîndi să-mi bat joc de timp și de munca mea creînd un așa gunoi.

Ce era dacă scriau pe butonul ăla doar “Setare parolă”? Că doar era clar din tot textul de mai sus că e vorba de parola pentru [...]]]> Ce fac doi ingineri de la Google atunci cînd au prea mult text pe suflet și prea puțin spațiu pe buton? Fac butonul mai mare, ce altceva să facă și ei.

Ce era dacă scriau pe butonul ăla doar “Setare parolă”? Că doar era clar din tot textul de mai sus că e vorba de parola pentru copia de rezervă.

Poate la titlu, unde scrie doar “Setări” se putea scrie: “Setări pt. copie de rezervă” (pentru că e clar că toată pagina are un singur subiect, nu e vorba de setări de orice fel – de-a valma). Dintr-o dată sărea în ochiul victimei subiectul general și era clar pentru ce e și parola, fără să mai fie necesară hidoșenia butonului.

Sau poate era interesant să lipsească butonul “Anulare” așa cum el în mod frustrant lipsește din toate celelalte pagini pentru opțiuni? La Android acasă nu se poartă nici OK nici Cancel – sunt două concepte prea complexe sau învechite, nu contează. Odată făcut click, treaba e ca și rezolvată. Se pare că modelul nu e totuși suficient de genial pentru a fi aplicat consecvent din moment ce aici nu l-au putut potrilovi, asta în caz că inginerii cei doi de care vorbeam chiar cunosc tipicul UI din Android.

Mie personal mi se pare defect modelul de a acționa diferite opțiuni fără ca la final să pot confirma sau infirma explicit calitatea lucrării. Dacă ai 5 opțiuni pe la VPN de exemplu și ai dat doamne ferește un click greșit, la revedere, trebuie să chemi inginerul Cisco să le pună la loc pentru că nu ai Cancel, orice faci nu ai loc de întors – odată atins ecranul, om te-ai făcut.

Știai că dinții reprezintă doar 25% din cavitatea [...]]]> Citat din reclamă la o apă de gură cu un nume ce nu merită scris:

Știai că dinții reprezintă doar 25% din cavitatea ta bucală?

"If you have anything to do with security in a distro, and think that my kids (replace "my kids" with "sales people on the road" if you think your main customers are businesses) need to have the root password to access some wireless network, or to be able to print [...]]]> Linus Torvalds a început să se maturizeze?

"If you have anything to do with security in a distro, and think that my kids (replace "my kids" with "sales people on the road" if you think your main customers are businesses) need to have the root password to access some wireless network, or to be able to print out a paper, or to change the date-and-time settings, please just kill yourself now. The world will be a better place,"

Iconița linuxiștilor însăși avînd copii începe să intre în lumea reală: fetița lui, în care se vede treaba nu a avut încredere destulă cît să-i dea parola de root pe laptopul copilăresc și personal, a avut o mică problemă școlară – a avut de printat o chestiune, fapt pentru care Linuxul patern i-a cerut acces de root (pentru instalarea driverului? pentru recompilarea kernelui? nu e important).

Ca orice ((părinte de fetiță) && (părinte de sistem de operare)) responsabil, Linus s-a revoltat sănătos și a grăit turmei de o păstorește prin contul săul de Google+ îndemnul să se împuște, fără să ofere detalii de implementare.

Nu știu ce s-a întîmplat cu Linus, care o fi problema lui dar e nedemn pentru Linuxistul Fundamental să se pună în papucii utilizatorului ordinar. Ca să fii demn să accezi la o fărîmă de Creație trebuie să știi măcar cîteva zeci de incantații de bază cu formă fixă, nu printezi tot ce îți trece prin minte din Linux fără cîteva sudo acolo mă înțelegi… Așa ceva poate face orice peizan în wind0ze.

De ceva vreme mi se părea mie ceva suspect și cu Linus ăsta, acum mi-e clar, a îmbătrînit, s-a lăsat și ăsta cumpărat de Micro$oft.

Dragi mici hackeri și hackerași cvasianarhiști ai planetei: așa cum se prezintă azi Linus, el nu vă mai poate fi tată, nu vă mai poate reprezenta, Hu0++! La vremuri de grea încercare se vede cine ți-e adevărat tovarăș, se alege grîul de neghină și 1 de bietul 0. E vremea unei noi revoluții, e vremea ca tinerii pervertiți să se întoarcă la adevăratele valori, sincer e timpul pentru o nouă versiune GPL!

8B542408 83FA0077 06B80000 0000C383
FA027706 B8010000 00C353BB 01000000
B9010000 008D0419 83FA0376 078BD98B
C84AEBF1 5BC3

Cum de a ajuns Boxu ăsta aplicația-despre-care-vorbește-lumea-săptămîna-asta-deci-există? Simplu: au dat la popor 50GB spațiu de stocare. Concurența dă 5G, noi dăm 50, haideți la noi, săptămîna viitoare vă tăiem oricum [...]]]> Box este aplicația săptămînii. E un alt Dropbox, un serviciu online care îți permite să stochezi / sincronizezi fișiere in the cloud (par cult? a fost ușor).

Cum de a ajuns Boxu ăsta aplicația-despre-care-vorbește-lumea-săptămîna-asta-deci-există? Simplu: au dat la popor 50GB spațiu de stocare. Concurența dă 5G, noi dăm 50, haideți la noi, săptămîna viitoare vă tăiem oricum țeava (vezi humyo.com, serviciu similar prostituat conform planificării inițiale).

Toată lumea lasă contul de Dropbox în paragină și face unul nou și lucitor la Box simplu, fără Drop.

Dacă toată lumea face așa, să fiu eu DIN NOU retrogradul? Hai să instalez și eu Box, doar oferta se termină luni…

Iau telefonul cu care mă trudesc demult să fac și altceva util în afară de convorbiri de slabă calitate și dau să instalez Box. Ca orice utilizator anormal de smartphone care se respectă, la instalare mă uit ce drepturi cere aplicația, doar am aflat că pînă și Angry Birds fură toate datele din agenda telefonică, mai bine să suflu și în iaurt.

Dau click și prima permisiune solicitată se vede în imaginea alăturată.

Surpriză: ca să păstreze fișiere pe serverele lor, hoții digitali ai zilelor noastre au nevoie de toate datele din agenda mea telefonică, e important pentru ei să știe numărul de telefon al dentistului meu. Normal, dacă păsărelele nervoase îmi știu deja dentistul, de ce nu ar face-o și Box?

Atunci… bine – pa! Sau cum ar spune Nicolae Labișul apocalipsei 2012: marș drecu’ d-aici potaie!

Recent am dat peste altă implementare a spiritului fraudulos ce-i animă. Umblînd bezmetic în căutarea unor informații pe website-ul vodafone.ro fără vreo șansă să dau de ce [...]]]> Despre gunoiul publicitar al operatorilor de telefonie mobilă am mai povestit. Au cîștigat tot respectul meu pentru tenacitatea și insistența cu care se scaldă în rahat pe toate căile audio-vizuale.

Recent am dat peste altă implementare a spiritului fraudulos ce-i animă. Umblînd bezmetic în căutarea unor informații pe website-ul vodafone.ro fără vreo șansă să dau de ce mă interesa în noianul haotic de mizerie publicitară am dat peste următoarea “ofertă”:

După atîta bombardament cu minciuni numite oferte, ce om normal ar mai citi texte publicitare de la așa o companie?

Cei de la Vodafone s-au hotărît să fie generoși și să ne dea dublu. Ce frumos din partea lor. Dacă insiști să citești vei înțelege că e vorba de vechiul abonament de internet pe mobil cu trafic nelimitat… superofertă în cantitate dublă. Îmi amintește de jocurile de la grădiniță în care fiecare din copii avea/făcea/putea mai mult decît ceilalți: eu am 10, eu am 100 eu am un milion, eu un catralion, eu un infinit, eu două infinite, eu un catralion de infinite, ba eu un infinit de infinite de infinite de nesfîrșite.

Așa arată ecranului unui Galaxy S2 cu Android 4, Task Manager.

Frumos.

Salată de varză vizuală.

Asta se întîmplă pe ecranul telefonului lui Vasile de la sculărie.

Bravo Google, iar te-ai autodepășit pe tine însăți din nou singură încă [...]]]>

Așa arată ecranului unui Galaxy S2 cu Android 4, Task Manager.

Frumos.

Salată de varză vizuală.

Asta se întîmplă pe ecranul telefonului lui Vasile de la sculărie.

Bravo Google, iar te-ai autodepășit pe tine însăți din nou singură încă o dată.

Te duci la opțiuni și vrei să selectezi, nu știi nici tu exact pentru ce, formatul de afișare a orei – pac:

Eu am ales-o pe a treia pentru că de obicei e [...]]]> WordPress – platformă de blogging respectabilă folosită în milioane de căși de pe întregul globului pămîntesc (nu vrei să-i vezi codul deși e open, cre-de-mă!).

Te duci la opțiuni și vrei să selectezi, nu știi nici tu exact pentru ce, formatul de afișare a orei – pac:

Eu am ales-o pe a treia pentru că de obicei e cu noroc.

Da, știu că e open-source și că dacă nu-mi convine îl pot modifica dar cred că am destulă minte să nu încerc.

Da, știu și că dacă tot sînt cîrcotaș ar trebui să umblu la opțiuni doar după prînz, greșeala mea, căutam cu tot dinadinsul gîlceavă.

Voi seta eu și treaba asta cîndva mai pe seară.

Ce au ele în comun, ce le leagă în mărețele idealuri de a-și păstra cumva prețul acțiunilor, singura lor rațiune de a exista?

În primul rînd ele nu se adresează sub nicio formă utilizatorului [...]]]> Există cîteva corporații care în opinia mea, posibil greșită dar la care sunt îndreptăți, sunt sinonime cu putregaiul fetid al groapei de gunoi IT.

Ce au ele în comun, ce le leagă în mărețele idealuri de a-și păstra cumva prețul acțiunilor, singura lor rațiune de a exista?

În primul rînd ele nu se adresează sub nicio formă utilizatorului final. În orice caz și cu orice preț cadavrele industriei nu se expun judecății clientului final care votează obiectiv, cu portofelul în fața raftului unde poate alege. Nu veți găsi în magazin pe raft alături de produsele concurenței un… ceva Oracle de exemplu. Oracle nu poate risca să încerce să vîndă spre end-useri pentru că niciun om în toate mințile nu ar cumpăra. Să nu ne amăgim, nu e vorba aici că profilul nu le-ar permite să creeze (ce cuvînt deplasat în context) ceva demn de atenția publicului larg. Pur și simplu le e clar că orice astfel de tentativă duce direct la faliment așa că evită cu grijă aventura sinucigașă în arena concurenței bazate pe merit.

În al doilea rînd sau poate doar ca o consecință a punctului 1, membrii selectului club al demult depășiților se adresează guvernelor, altor mari organizații de preferință de stat și localizate în țări ale lumii a treia gen România, unde produsele lor se pot plasa pe bază de mită, trafic de influență, șantaj interstatal sau orice altă practică ilegală, ilicită și în afara cadrului concurenței. Ele sunt furnizorul favorit de “soluții” pentru Ministerul Mediului din Afganistan, Casa de Pensii din Venezuela sau de ce nu Casa de Asigurări de Sănătate din cine știe ce țară similară cu a noastră. La astfel de clienți, cu comisionul corect poți vinde orice și companii de teapa SAP au bugete pentru așa ceva.

Pentru a nu risca în niciun fel posibile confruntări concurențiale, a treia caracteristică a casei de bătrîni senili IT este că își creează sisteme proprietar, închise, cvasisecrete în detaliile tehnice, cu care e imposibil să te interconectezi dacă ești concurent, ba uneori imposibil de interconectat cu produsele lor proprii. După ei atîrnă o adevărată hoardă de paraziți, remora care lingușește rechinul muribund pentru a profita de el în ultimele clipe, șatre ambulante de instruire a angajaților în organizațiile victimă, hoarde de experți nomazi cu certificat auriu afișat pe perete și cam atît, oameni cu valoarea dată de absolvirea cursurilor serale a facultății de cabluri și mufe Cisco. Toți experții diplomați de astfel de corporații, care au investit bani reali în bucata de hîrtie frumos înrămată și care le dă de multe ori singura valoare, vor fi vital interesați să disemineze cangrena, să introducă otrava peste tot pentru a se face ei înșiși indispensabil și pentru a prelungi cît se poate de mult moartea inevitabilă a mamutului ce le dă de mîncare.

A patra caracteristică pentru giganticii muribunzi din IT este că ei nu vînd un anumit produs clar și bine definit, vînd doar motivul inițial al unei lungi și grele suferințe pentru client, vînd un ciot de produs care trebuie neapărat particulariza sau implementat la fața locului de către experții, consultanții, trainerii de la punctul 3. Pretextul, proto-produsul inițial de obicei costă o fracțiune nesemnificativă din totalul notei de plată. Grosul banilor sînt încasați mai tîrziu și treptat, pentru servicii de implementare, training, adaptare, interconectare, extindere, întreținere, instalare, punere în funcțiune, documentare, auditare etc etc, toate astea după ce clientul înțelege că mortul deși pute crunt, nu mai poate fi scos din casă pentru că s-a umflat și ușa e prea strîmtă.

Acum vreo 30 de ani, IBM era o companie trendy. Prin 1988 am pus-o pe bunica mea să tricoteze un pulover cu IBM scris cu litere albastre. Atunci clienții vroiau să cumpere de pe raftul magazinului un PC, alegeau să dea banul personal pentru ceva ce le plăcea. Clar IBM atunci nu era un mamut muribund. Între timp IBM a înstrăinat cam tot ce era produs concret, a rămas o companie care oferă adacadabrante servicii de consultanță magică, revendicîndu-se ca Adevărata Fiică a Adevăratei Mame Omida IT. Atunci IBM oferea produse destinate și clienților individuali, atunci își făceau reclamă, concurau și erau doriți de clienți pentru ceea ce erau. Azi oferă viziuni și soluții (dez)integrate destinate marilor bănci și guverne, aburelă pe băț cu aromă de mită și șmen.

Acum vreo 10 ani lumea încă mai cumpăra laptopuri și desktopuri HP, e drept că tot mai puțini end-useri odată cu trecerea timpului și în schimb tot mai multe firme mari de asigurări sau… mari firme de stat. Semn clar de descompunere. Cred că și acum mai poți eventual cumpăra un laptop HP de la supermarket dacă ții neapărat să ai probleme cu acumulatorul sau alimentatorul. HP se gîndește serios (dar sînt nehotărîți încă) să renunțe complet la produsele frivole destinate clienților finali și să se concentreze pe altceva decît spre IT de larg consum, probabil pentru că în zona asta nu mai au cu ce. Pentru ca suferința să fie complet savurată, în 2010 au angajat ca președinte (“chief executive officer”) un cadru de nădejde în întrecerea socialistă pe ramură, expert școlit la universități înalte, evreiești și non-tehnice, cu practica de vară făcută la… SAP: Leo Apotheker. Cînd angajezi să te conducă pe unul venit dintr-un mediu retrograd (dar bănos) gen SAP, tot ce poți să speri e să ajungi un birou de magie albă similar cu cel de unde ai adus noul șef. Leo de care zic a reușită să decredibilizeze complet HP ca o firmă cu produse destinate largului consum, a înmormîntat eforturile mobile (tablet, WebOS) și ca norocul (sau ghinionul), a fost la un pas dar nu a reușit să vîndă la timp afacerea cu calculatoare, exact ca în basmul IBM. Cînd a fost aproape să rezolve de tot problema, a trebui să plece, probabil felicitat.

Pe vremuri, prin 1992, AMD era o companie novatoare. Intel era producătorul de procesoare așezat, care nu excela tehnic dar care s-a pus în centrul a ceea ce urma să fie viitorul IT-ului. Oamenii cu bani, îmbrăcați în costum aveau Intel Inside. AMD trebuia să inoveze, să concureze, era mic și zburdalnic, fără prea mulți bani și cu procesoare destinate răzvrătiților, anarhiștilor, dușmanilor imperialismului. Studenții în blugi aveau AMD. Azi AMD angajează în poziție de conducere sînge tînăr, plin de ambiții și creativitate: Lisa Su. AMD are nevoie de dezvoltare în zona mobilă, destinată în mare parte utilizatorilor finali care votează corect, cu portofelul personal. Pentru a ajunge la inima tinerilor dornici de inovație, AMD angajează o fostă și nu chiar așa de tînără “executivă” cu practica de vară făcută la… IBM. Vreo asemănare cu Apotheker (ex SAP) + HP + domeniul mobil = eșec + abandon? După ce au dat-o destul de rău cu Bulldozerul în gard, AMD ar putea să încerce să se transforme într-o companie care să ofere servicii de magie consultativă similare cu SAP, IBM, HP, Siebel, Oracle, altfel de ce și-ar dori fosile de la IBM? Să vedem ce va reuși să facă într-un an doamna Su din AMD, asta înainte de a se retrage pentru a-l ajuta pe Leo Apotheker să ude florile din glastrele organizației non profit unde s-a pensionat, departe de capitalismul dezlănțuit, și unde își ia cumințel pastilele pentru memorie pentru că altfel nu primește de la tanti asistenta pireuțul de morcovei.

Mihai Gâgă Gâdea, Antena [...]]]>

Haideți să vedem un material despre două vieți care au fost salvate de la moarte.

Mihai Gâgă Gâdea, Antena 3, 15-decembrie-2011AD.

Vodafone ne trage de obraz cu nesimțirea specifică aproape oricărei corporații care se respectă. În clipul publicitar pe care l-am citat aproximativ, domniile lor spurcă noțiunea de [...]]]> Am primit solicitarea să fiu mai riguros în postări și să prezint și referințe sau dovezi pentru ca hazul să fie mai temeinic așa că mă grăbesc să mă conformez.

Vodafone ne trage de obraz cu nesimțirea specifică aproape oricărei corporații care se respectă. În clipul publicitar pe care l-am citat aproximativ, domniile lor spurcă noțiunea de cadou în mod cu totul respectabil pentru domeniul în care activează.

Telespectatorii neatenți nici nu observă subtilitatea porcăriei: ca să meriți un cadou de la Vodafone, trebuie să ți-l cumperi singur. Jos pălăria Vodafone, măcar taxezi cadoul la tarif normal. Simțiți cum vă pătrunde deja spiritul crăciunului?

Așa arată comprimată în 159 de cadre TV situația moralității corporatiste de sărbătorile de iarnă în 2011:

Atît de perfid sînt îmbinate și armonizate că nici nu-mi dau seama ce primează aici: prostia [...]]]>

“De sărbători Vodafone te premiază cu cadouri”.

Atît de perfid sînt îmbinate și armonizate că nici nu-mi dau seama ce primează aici: prostia sau nesimțirea.

Acum cîteva zile citeam prin Wikipedia [...]]]> Azi a apărut oficial Android versiunea 4 – Ice Cream Sandwitch. E drept că a apărut într-o demonstrație publică și nu în magazine sau pe vreun website care găzduiește surse (scuzați ironia în amintirea întîmplării Android / Open Source / Honeycomb). Bun prilej să mă uit din nou la starea mașinațiunii.

Acum cîteva zile citeam prin Wikipedia despre Dalvik și subiecte conexe. Ce e Dalvik? Foarte pe scurt e mașina virtuală din Android, responsabilul cu execuția programelor (aplicațiilor). Fiecare aplicație care se execută pe telefoanele sau tableturile cu Android de fapt este executată de Dalvik. De cît de bun sau prost, rapid sau lent, scalabil sau… nu e Dalvik depinde cam tot ce mișcă în Android. Ai spune că e o componentă fundamentală a sistemului de operare, e cărămida de bază (sau cu mîner?), nimic nu se întîmplă fără ea. Ai spune că e o componentă căreia i s-a acordat o atenție deosebită pentru că de eficiența ei depinde cît de repede sau frumos sau fluent se mișcă întregul sistem și tot de ea depinde cît hardware trebuie să îi dai sistemului pentru o experiență rezonabilă a utilizatorului. Prin hardware și experiență mă gîndesc și la volum, greutate, baterie, autonomie. Te-ai gîndi că o companie cu imaginea și banii pe care îi are Google și-ar fi permis ca în inima Sistemului Lor De Operare (gluma ChromeOS e altceva) să pună o componentă de calitate, concepută și implementată bine de către oameni serioși care-și cunosc meseria. Google avea tot ce era necesar, inclusiv momentul apariției pe piață care le permitea să fi învățat din toate erorile posibile și imposibile în materie, ca în inima Androidului să planteze un Dalvik fără cusur. Mda. Dacă ar fi făcut asta și-ar fi trădat întreaga tradiție și moștenire în materie de microhackuri, minicîrpeli și mici furtișaguri de proprietate intelectuală care stau la baza culturii lor corporatiste. Fideli idealurilor lor tradiționale au făcut un dalvik după chipul și asemănarea Lor.

Să intrăm puțin în amănunte. Dalvik este menit să execute bytecode provenit din compilarea de cod sursă scris în Java. Frumos. Are o arhitectură bazată pe regiștrii și nu pe stivă – detalii nesemnificative. Deci aplicațiile destinate Android / Dalvik sunt scrise în Java. Da, dar nu orice fel de Java. Mai exact Android și Dalvik nu au avut niciodata cea mai vagă intenție să ruleze aplicații J2ME sau mai știu eu ce aromă demodată de Java. GWT cineva? Altă jumătate de Java călare pe jumătate de iepure șchiop. Google a vrut să o rupă cu trecutul și să creeze absolutul. Dalvik nu suportă același format de fișiere, nu suportă nici măcar biblioteca de clase din Java SE sau Java ME deci nu poți avea compatibilitate măcar aproximativă nici la nivel de surse.

Cînd alegi să renunți la compatibilitatea cu atîta amar de aplicații existente probabil că asta nu e o decizie ușoară și trebuie ca pierderea considerabilă să fie compensată de avantaje majore. Sau poate că o faci pentru că nu vrei să dai banii pe licențe. Asta a fost și nefericita situație de la Google, catalizată de incompetența și amatorismul definitorii.

Java e un animal ciudat. Destul de open-source și free ca să atragă pe cei care nu au răbdare să citească textul scris cu litere mici, controlat draconic atunci cînd Interesul o cere. Primul exemplu care trebuia să le dea și altora de gîndit a fost procesul Sun – Microsoft în urma căruia cei de la Microsoft au fost obligați să agreeze că Java e controlat complet de Sun și ei trebuie să elimine mașina lor virtuală din Windows. Bine au și făcut, oricum era proastă – păcat că au trebuit forțați de judecători să o elimine și nu au aruncat-o la gunoi din spirit autocritic.

Google s-a gîndit că fiind o organizație cu aparențe onorabile, destul de legată de idealurile open-source pînă cînd asta ar putea avea un impact cît de mic asupra profitului, va fi scutită de soarta celor de la Microsoft și a luat pe Java în brațe dar cu precauții. Google a pretins că implementarea lor e una pură, scrisă de la zero de ei, că genialitatea le-ar permite să facă treaba bine. Contabilii lor au socotit că nu merită să dea bani la SUN (acum Oracle) pentru o implementare de o calitate rezonabilă, relativ cizelată de ani și ani de dezvoltare. Oracle nu i-a crezut și acum se bat în tribunale pentru miliarde, cu Oracle avînd în mînecă nu doar patente încălcate (o prostie despre care nici nu îmi vine să povestesc dar cu efecte cît se poate de palpabile din păcate) ci și cod sursă furat cu nerușinare & paste, ba chiar și e-mailuri interne de la Google în care angajații arătau că sînt în cunoștință de cauză în ce privește infracțiunea. Greu să pierzi procesul ăsta dacă ești Oracle.

Deci Google au renunțat la compatibilitate, au renunțat la siguranța dată de o mașină virtuală exemplară în privința compatibilității, de fapt norma în materie de Java fiind implementarea etalon a celor care controlează standardul, toate astea ca să facă un Dalvik mai bun și mai ieftin. Au furat pe ici pe colo dar cîți nu fură și scapă neprinși, a fost un risc asumat. Așa s-a ajuns ca Android să fie pentru Microsoft o sursă de venituri mai mare decît Windows Phone 7 pînă la un moment dat, prin licențe pe care Samsung sau HTC au agreat să le plătească la Microsoft pentru fiecare telefon vîndut cu Android, fiind conștienți că nu ar avea cîștig de cauză în instanță cu furăciunea la subsiori. La ospăț s-a prezentat și Oracle care bănuiesc că în momentul în care va cîștiga procesul cu Google, va da în judecată fiecare producător care folosește Android și va obține banul pentru licența per unitate vîndută exact ca Microsoft. Google nu oferă nimănui vreo protecție în ce privește patente încălcate de ei în Android. Privind în urmă, era o afacere mult mai avantajoasă pentru Google să cumpere complet SUN decît să plătească miliarde acum la Oracle. Dacă o făceau, acum controlau ei Java, nu aveau nevoie de cîrpeli și furtișaguri, aveau o mașină virtuală compatibilă în urmă și o tonă de patente de pe urma cărora acum suferă dar atunci ar fi suferit mama la dușmanu lor. Și încă un amănunt: aveau o mașină virtuală relativ perfomantă, nu un…. dalvik. Și iată-mă revenind la motivul inițial al postării: calitatea mașinii virtuale din Android.

Un dezvoltator nefericit se plîngea cam așa la aflarea noutăților despre Android 4:

When are we going to see method inlining, lock elision, escape analysis, peephole optimisation, monomorphic method detection, something like a G1 garbage collector, bounds check hoisting, common subexpression elimination, etc., which give us all the performance we need?

Cîte fițe dom’le. Bucură-te dezvoltatorule că măcar bootează și rulează browserul! Cine are nevoie de mai mult?

Dincolo de virgula care-l precede nefericit pe etc, pare că omul știe el ceva.

Unele lucruri care lipsesc din Dalvik erau considerate comune în 1995 prin medii de dezvoltare de la Microsoft sau Borland de exemplu. Altele au apărut mult mai tîrziu la îndemîna publicului călător cam prin 2000-2002. În 2011 ele nu se află încă în cel mai promițător sistem de operare mobil, de la cea mai promițătoare companie de publicitate de pe planeta – Google. Sigur toate lipsurile astea plus cele incluse generos în prescurtarea “etc” trebuie că au motive foarte întemeiate. Bănuiesc că performanța pe care cei de la Google o iubesc mult i-a obligat la compromisuri ca în alte cazuri notabile precum Chrome pe care ar trebui să-l numim minimalist dacă am reuși să nu-i spunem rudimentar și asta aparent din cauza nevoii de performanță. Android trebuie să zboare, să nu aibă absolut deloc lag, să fie fluid, rapid și să răspundă instantaneu. Android trebuie să aibă debit. Android trebuie să-ți servească minim 15k reclame pe secundă! Pentru un motiv atît de nobil poți ierta 147 de omisiuni. Singura problemă cu Android e că indiferent cît hardware îi dai, nu e nici rapid nici fluid nici lipsit de lag. Pe hardware net superior față de iPhone, iei cîte o pauză în mijlocul tranzițiilor care erau planificate să fie spectaculoase, în plin scroll, fade, slide, cînd ți-e lumea mai dragă sau muzica mai plăcută la auz.

Apropos – am spus deja că vaișamarnicul de player media  din Android nu știe nici azi gapless playback? Dacă asculți un concert sau un album de muzică electronică în care între melodii nu este pauză, Android te ajută să te odihnești o secundă la trecerea de la o piesă la alta. Asta fără nicio legătură cu subiectul dacă tot m-am enervat.

O vreme am crezut că devină pentru performanța penibilă a execuției codului în Android / Dalvik e colectorul de gunoi care chiar și atunci cînd e implementat bine face astfel de probleme din principiu, dar mai implementat fiind de Google… Dacă ar fi fost doar asta… Dar se pare că Dalvik în ansamblu e o catastrofal în ce privește performanța. Niște oameni de la Oracle au fost curioși cum se comportă Dalvik comparativ cu mașina lor virtuală pe procesoare ARM rulînd niște benchmarkuri standard, care nu le aparțineau deci probabil nu erau scrise special pentru a arăta ceva anume. Bănuiam că Dalvik o fi cu un 30% acolo mai lent și că deși uneori merge mai prost, are cazuri pe care Google le-ar cita ca esențiale, cazuri în care mașinuța lor virtuală ar merge chiar bine, măcar pentru palmares. Adevărul e mult mai negru decît cele mai pesimiste intuiții ale mele. Mașina virtuală de la Oracle rulează cu 200% – 300% mai rapid decît Dalvik. Nu 20%-30% ci dublu spre triplu! Și Java SE nu e în niciun caz un campion al vitezei. Asta în implementarea din Android 2.2 care e prima care în fine avem compilator just-in-time. Vă amintiți cum Google se fălea că în Android 2.2 aplicațiile rulează chiar și cu peste 400% mai rapid decît în versiunea anterioară? Unii erau în extaz. UAU! Google trebuie să fie țara minunilor, doar în Oz se mai aude așa ceva. Pesimistul de serviciu din mine a înțeles din comunicatul de presă cu totul altceva: îți dai seama cît de monstruos de prost a fost Android pînă la 2.2 dacă la o revizie aplicațiile rulează de 4 ori mai rapid. Dacă s-a putut face așa ceva înseamnă că înainte codul ăla era de un penibil inimaginabil și dacă respectul de sine al profesioniștilor care iau cecul lunar de la Google le-a permis să țină pe piață pînă în v2.2 așa un cod de rahat, îți dai seama ce e încă acolo? Că doar ei sînt tot ăia care au făcut și Android 1.6. Oare ce i-a determinat să închidă sursele pentru Android 3? Sper că rușinea de a le arăta public, ar fi motivul cel mai scuzabil pentru gest.

Nu pledez pentru cod scris în C în 2011 – doamne ferește, cel puțin nu pentru aplicațiile tipice de prin telefoane, discut doar despre calitatea implementării mașinii virtuale din Android. Android pre 2.2 era destul de “performant”. Versiunea 2.2 reușește să fie cu abia 300-600% mai rapidă, mici optimizări pe ici pe colo la un cod deja perfect. Java SE care oricum e destul de lent față de alte soluții reușește ca prin diferite mici trucuri să fie doar cu 200-300% mai rapid decît deja uluitorul Android 2.2. Și asta în telefoane unde există constrîngeri mai mari decît pe desktop ca viteză a procesorului, memorie, energie disipată, autonomie, baterie. Să te mai miri că iPhone 4 cu 800MHz, 512MB de memorie RAM și un singur nucleu în CPU rulează aplicațiile mai rapid și mai fluid decît Android 2.3 cu procesor dual-core la 1.2GHz și 1GB de memorie RAM? Oricît hardware arunci într-un software de cacao, rezultatul e doar ceva mai multă căldură disipată în univers, nu ajută cu nimic în final pentru o experiență onorabilă în mîna clientului.

Își mai aduce aminte cineva de BeOS unde pînă și meniurile pe ferestre erau desenate pe mai multe fire de execuție? Aur curat pentru cîte nuclee stau azi degeaba în procesoarele pe masa fiecăruia din noi. Mort, îngropat demult. Sau poate de puțin cam urîțelul OS2 de la IBM care se învîrtea în cerc în jurul lui Windows 95? Sau poate de WebOS? Perfecțiunea nu se vinde bine, impostura e aproape întotdeauna rețeta pentru un succes garantat. Clientul de azi știe puțin. El are nevoie de Facebook, simbolul solicitării mintale minime în materie de IT – un fel știrile-de-la- ora-5.com, eventual de un client de instant messaging și de un browser fără nicio pretenție. Nevoia lui chiar e redusă, pe măsura posibilitățile intelectuale tipice. Copii care scot banul gros din buzunarul părinților pe telefoane odată pe an, vor facebook și mess. Angry Birds e oh atît de 2010. Dincolo de asta totul devine prea complicat și provoacă somnolență. Povestea despre cîți gigaherți sau cum le zice are procesorul meu și nu are al tău, despre cît de mare e a mea în comparație cu a ta – memoria RAM bineînțeles, despre megapixelul meu mai mare ca al tău și a lu’ taică-tu la un loc, asta vinde la copii. Codul eficient, viteza, viața bateriei, lucrul bine făcut, alea e pentru specialiști să scrie ei articole acolo pe net la iei.

Un inginer mecanic spunea odată că motorul cu ardere internă e un triumf al execuției asupra designului. Ceva atît de prost în principiu cum e motorul cu ardere internă, cu ulei care se amestecă fumegînd printre pistoane, unde benzina ia foc de zeci și sute de ori pe minut, plin de fum și de mizerie e ceva ce ai zice că nu poate funcționa niciodată în parametri rezonabili. Cu toate astea uite că un milion de lemingși care au lucrat 100 de ani să facă lucrurile din ce în ce mai bine l-au făcut să funcționeze aproape corect, în ciuda principiului constructiv care nu pare să-i dea vreo speranță.

Android e un succes clar, garantat și definitiv. Cu destulă tracțiune, cu un milion de lemingși care să comită acte de eroism în a-l suporta și perfecționa, va funcționa din ce în ce mai bine și probabil peste 100 de ani, exact ca motorul Otto, va merge deja aproape binișor, în ciuda principiilor constructive. Să trăiască la mulți ani!

Două exemple la zi:

Cît a trăit, pentru mine personajul Jobs a reprezentat întruparea răului în IT, așa cum pentru alte generații de zănatici ca mine, RĂUL era reprezentat de Bill Gates. Mi s-ar părea jenant ca moartea lui și presiunea “corectitudinii politice” să mă facă să gîndesc sau să spun altceva acum. Nu cred în vorba [...]]]> A murit Steve Jobs.

Cît a trăit, pentru mine personajul Jobs a reprezentat întruparea răului în IT, așa cum pentru alte generații de zănatici ca mine, RĂUL era reprezentat de Bill Gates. Mi s-ar părea jenant ca moartea lui și presiunea “corectitudinii politice” să mă facă să gîndesc sau să spun altceva acum. Nu cred în vorba “despre morți numai de bine”. Sînt o grămadă de lucruri de spus despre influența persoanei și personalității Steve Jobs asupra IT-ului și a culturii pop. Dacă acum 2 săptămîni personajul și influența sa mi se păreau importante și malefice, moartea sa nu a adus niciun fapt nou care să-mi schimbe vederile.

Steve Jobs a fost un geniu. Așa cum fanii lui Michael Jackson l-au plîns imitîndu-i drept omagiu îmbrăcămintea, frizura, gesturile, așa au făcut și fanii lui Steve Jobs. Diferența e arta în care cei doi s-au arătat desăvîrșiți: Michael Jackson în muzică, Steve Jobs în vînzări.

Influența majoră asupra unui domeniu, așa cum a fost cea exercitată de Steve Jobs nu înseamnă neapărat și influență pozitivă. Pentru mine Steve Jobs rămîne și după moarte un personaj cu o influență profund negativă asupra ecosistemului IT și a viitorului său. Tragedia personală nu intră în discuția de față. Steve Jobs a arătat Capitalismului cît de imbecil poate fi cu adevărat clientul și cum pentru modă sau niște sclipici poți transforma clientul în sclav care să te adore. A fost un pionier. Facebook și alții de teapa lor îi duc moștenirea pe noi culmi.

Nu pot să nu creditez cu ceva bun inteligența lui Steve Jobs. Acum după moarte îi acord cumva credit, fără nicio bază în fapte, doar pe seama naivității mele care îmi spune că în oricine există ceva bun. Mă uit la clipul publicitar pentru Apple cu parafraza după 1984 actor principal fiind IBM – big brother. Mulțimea isterizată din sală iubea marele frate de pe ecran și exulta fericire hipnotică. Era ceea ce Apple la vremea respectivă considera demn de dispreț. Ca întotdeauna modalitatea lor de expresie era de a spune rău despre dușmani, e mai eficient la public decît să spui bine de tine.

Mă uit în comparație la prezentările iPhone din ultimii ani unde mulțimea exulta hipnotizată iar pe scenă era Steve Jobs. Apple și Steve Jobs au devenit exact ceea ce aparent urau și considerau demn de dispreț la început sau cel puțin așa ar fi trebuit să creadă clientul. Nu se poate ca Steve Jobs undeva în conștiința lui să nu fi observat cum a devenit atît de asemănător cu subiectul disprețului său de la începuturi, nu se poate ca în forul său intim să nu se fi simțit jenat de ceea ce a făcut capitalismul sălbatic, acționarii, presiunea faimei și foamea de bani din el. Sper ca undeva în memoriile sale să găsesc o aluzie la problema asta morală, aluzie care în ochii mei l-ar reabilita. Era destul de deștept să înțeleagă cum jocul l-a depășit moral, transformîndu-l în simbolul controlului și a cenzurii în lumea IT – Big Brother. Sau poate asta să-și fi dorit de la început?

Odihnească-se în pace!

Bietul om nu era în niciun fel impresionat de faptul că avea instalat Acrobat.com pentru că pe bună dreptate – în materie de calculatoare sau telefoane mobile nu te mai poate mira absolut nimic dacă nu ești expert.

Dacă ar fi să judec după denumire, probabil [...]]]> Iată ce poți găsi instalat pe calculatorul victimelor inocente ale tehnologiei:

Bietul om nu era în niciun fel impresionat de faptul că avea instalat Acrobat.com pentru că pe bună dreptate – în materie de calculatoare sau telefoane mobile nu te mai poate mira absolut nimic dacă nu ești expert.

Dacă ar fi să judec după denumire, probabil că Adobe instalează la fiecare client pe calculator o copie a website-ului. Poate așa își fac backup. Dacă ar fi să judec după spațiul ocupat (1.67MB) și după reputația firmei aș zice că e un toolbar-spyware. Alte sugestii ? Credeți că mai bootează PC-ul victimei dacă extirp tumoarea?