concert phoenix.tm

IMAG0226 Am fost săptămîna trecută la concertul Phoenix din Timișoara. Am lăsat să treacă ceva timp, poate impresiile se mai ponderează și rezultă un post mai neutru. Ceva timp a trecut dar postul nu cred că va fi chiar neutru. Nici nu știu cum să structurez postul și dacă mă gîndesc mai bine, scris total destructurat, zgomotos și cacofonic, ar reflecta destul de bine atmosfera concertului așa că voi scrie de-a valma.

În deschidere a cîntat o tînără artistă împreună cu prietenii ei ceva muzică de pe la televizor. Nu știu ce crede ca poate realiza cîntînd natalii imbruglii, alanise moriseturi și alte muzici de fete rele în afară de a se produce de circumstanță pe scene locale. Poate o descoperă un compozitor deși nici specia asta nu cred că mai umblă chiar așa ca pe vremuri în libertate. Ea a cîntat OK, prietenii au ajutat-o bine, păcat de conținut.

A urmat deschiderea de după deschidere – Phenomenon parcă – o trupă de copii care se luau la modul ridicol în serios. Nu mă interesează deloc genul lor deci nu pot spune dacă au făcut bine sau prost ceea ce au făcut acolo. Pot spune că pentru mine și pentru urechile mele a fost o experiență traumatică. Poate ei cîntă bine pentru cine o fi apreciind așa ceva dar la un concert Phoenix în general cred că publicul nu digeră astfel de situații. Dacă nu mă pricep și nu mă interesează deloc modalitatea de expresie posibil artistică pe care au ales-o, la Ghiță Chițălăul lui Pink Floyd grohăit de grupa tinerească ar fi trebuit să reacționez cumva. Am reacționat cu un rictus de durere la scăriță și ciocănel. Le urez tinerilor tot succesul planetar și sper ca prezentatorul etern din Parcul Rozelor care i-a introdus, să și-i poată trece în CV așa cum previziona dar fără ca eu să mai fiu vreodată martor.

În cele din urmă au ajuns la rînd și Phoenix.

Concertul a început cu înghesuirea umilitoare a vreo 100 de persoane, orchestră filarmonică și cor, pe marginea și undeva în spatele scenei. Imaginați-vă un troleibuz în care a urcat toată orchestra filarmonică cu cor cu tot și apoi imaginați-vă că încep să și cînte. Unul îți întinde oboiul peste capul violonistului care face echilibristică între a da cu cotul în cel de la violoncel și a-i scoate ochii cu arcușul dirijorului cocoțat cu picioarele pe scaunul pentru gravide și bătrîni. Dacă ați reușit pînă aici cu imaginația, jumătate din drum a trecut. Acum imaginați-vă că în plină serenadă de Schubert, troleibuzul e prins într-o intersecție unde toate mașinile claxonează, tramvaiul clopoțește tradițional, patru polițiști fluieră continuu, radioul șoferului e dat la maxim și toate șuruburile de la difuzoare vibrează nefiind bine strînse. Cam asta ar fi o paralelă cu sonorizarea de la concertul Phoenix.

ph1Nu îmi dau seama dacă problema majoră a fost legată de mania grandorii care a dus la înghesuirea nejustificată artistic a atîtor oameni pe scenă, din care trei sferturi nu se auzeau deloc și restul de un sfert răcneau disperați pentru a-i acoperi pe toți adversarii. Nu cred că o sonorizare mai bună (de care har domnului, era loc destul) ar fi reușit să armonizeze atîta amar de popor eclectic și fără țintă comună. Sunetul a fost atît de murdar și de prost încît la un moment dat cînd cînta un violoncel (neacoperit de răcnete), am putut ghici doar prin eliminare care e instrumentul care produce sunetele respective. În mult prea rarele pasaje liniștite, zgomotul de fond al instalației de sonorizare acoperea sau concura la egalitate cu orchestra. Dacă pe scenă se aflau un sfert din persoane, dacă nu se dușmăneau vocal la modul evident, probabil am fi auzit și niște sunete distincte.

Tot din dorința de aglomerație inutilă au fost invitați și doi interpreți (tenor și soprană) de operă. Soprana nu își avea locul în niciun caz printre haiducii din muzica lui Phoenix altfel decît într-o orgie. A făcut și ea sărmana ce a putut în context și unele jumătăți de cuvinte, urlate mai puternic și mai aproape de microfon, le-am putut parcă auzi. Tenorul a fost prezent mai tot timpul. S-a legat la cap cu o cîrpă neagră (nu am idee dacă îl și durea – pe mine m-a durut dar nu m-am legat la el) și încerca să intre în atmosfera rock dar rezultatul a arătat mai degrabă a aerobic în fața televizorului. Era clar că omul nu avea nici talentul nici personalitatea (vocală sau în mișcări) potrivite pentru Phoenix (nu pot comenta nimic despre talentul și calitățile în ce privește muzica de operă). Mie acolo pe scenă mi-a părut a fi un angajat nemulțumit de remunerație dar jenat să o spună și care în consecință mima fără prea multă tragere de inimă preocuparea.

Despre Phoenicșii propriuziși rămîne ceva de spus? Ei au fost ok, cam atît cred că pot spune. Dacă erau singuri, ei și spectatorii, concertul putea fi unul cu adevărat reușit. Țăndărică a făcut sport la baterie – eu numesc sport bătutul la tobe ritmic și fără motiv artistic. A fost impresionantă truda sportivă dar în general la un concert motivația principală e arta.

Tehnic, concertul a fost un eșec. Voltaj pe aceeași scenă a sunat evident mai bine. Sunetul de la Phoenix merită pe drept nota 4 (pe o scară de la 1 la 10 ca să nu fie loc de interpretări).

Producția a fost și ea un rateu artistic Made in Romania chiar dacă Phoenicșii ne vorbesc la televizor cu un ușor accent anglosaxon. Înghesuiala mi-a sugerat cîntatul în dulapul care cade de pe faleză din Close To Me – The Cure. Pe total, concertul a fost o mare hărmălaie cu sunet prost de muzică bună. Ca să exagerez complimentîndu-i pe Phoenix, mi-am amintit cum am auzit prima dată The Wall pe unde scurte la Radio Europa Liberă. Am încheiat exagerata paralelă.

A meritat prezența la concert? Pentru mine clar nu. Prefer să uit ce am auzit acolo și să-i ascult acasă în tihnă și în condiții sonore decente deși nu sînt un mare fan de Phoenix. Îmi place cînd ascult muzică să aud sunetul instrumentelor nu brum, nu disperarea de a-i acoperi pe dușmanii artistici.

4 thoughts on “concert phoenix.tm”

  1. Io cred ca tu nu te-ai prins ca tenorul ala cu batic negru pe cap este membru al trupei, nu era invitat. Mda, exact asta a fost si impresia mea cand am aflat.

Dă-i un răspuns lui Tudor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *