gunoi.tm – 3

jud Ieri am avut ocazia (nefericită) să calc din nou pe la Spitalul Județean din Timișoara. Mi-au revenit în minte imagini de pe vremea cînd am fost și eu găzduit acolo. Nu arată el frumos fotografiat din părculeț? Ia uite…

De data asta, vizitîndu-l din poziția de om sănătos (chiar dacă nu și la cap), lucrurile mi s-au prezentat mai rece, mai inginerește, în termeni cantitativi.

Am “calculat” că WC-ul de la Spitalul Județean Timișoara (unul oarecare, de exemplu la chirurgie la etajul 4) e de vreo 47,8 ori mai murdar decît un WC mediu de armată din… fundul Moldovei (nu, nu am nimic rău de spus aici despre fundul Moldovei – din contră!). Am văzut un geam la o ușă – soios de mi s-a făcut mie rușine de rușinea lor (asta nu era la etajul 4!). Mi-a venit pentru o secundă să mă duc sîmbătă voluntar și să-l spăl eu (e drept că am reușit să mă abțin că doar sînt și eu român și nu s-ar cădea să fiu mai bun ca ei). Probabil că m-ar fi dat afară cu serviciul de securitate.

Nu trebuie să fie țara foarte bogată ca să speli geamurile cînd prin ele tinde să nu se mai zărească așa că textele cu lipsa de bani cred că se aplică doar parțial.

Interesant cum un plutonier alcoolic care lucrează  într-o unitate militară uitată de lume, cu subordonați semianalfabeți, are exigențe igienice mai înalte decît medicii – profesori universitari, chirurgi respectați care lucrează în spitale cum e cel numit mai sus (și care a fost doar un exemplu cu nimic deosebit de altele).

Le-am văzut pe amîndouă și raportul stă foarte favorabil pentru plutonier.

6 thoughts on “gunoi.tm – 3”

  1. Deci ar fi destul de tare sa le speli. Poate inainte sa faci putina reclama, de ex sa lipeshti ceva hartii care sa spuna ca „nu e nevoie de multi bani ca sa speli gemurile”. Daca apari la tv spaland geamurile sa ne spui si noua.

  2. Ei dacă apar și la TV spălînd geamurile… și cu http://www.euasazic.ro pe tricou… m-am dat dracului, ma duc în Caraibe după ce bag reclame și cîști 0.01 bani la fiecare Porsche cumpărat după un click pe reclama din blogu meu.

  3. Ideea cu tricolurile nu e rea deloc; eu sint convins ca multi le-ar purta (mai ales daca le dai gratis)
    Seful meu din Anglia ne-a aratat tricoul, pe care il purta pe sub camasa, care era de reclama la beraria unei colege. Si seful meu castiga bani destul de seriosi

  4. Apropos de doctori, vorbeam cu un doctor din Bucuresti care se plingea ca are nu stiu cite zile de concediu neluate dar nu isi permite sa le ia ca pierde bani. Si eu, inocent, l-am intrebat de ce nu si le ia ca oricum e platit la fel si cind e la servici si cind e in concediu. Mi-a explicat, ca unui copil, ca banii nu din salar se castiga …
    Si cind te gindeshti ca doctorii cu spaga de 1000euro pe zi umbla cu halatul rupt sau patat pt ca spitalul nu i-a cumparat unul nou. Of.

Dă-i un răspuns lui Aburel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *